Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Interviu telefonic înregistrat la 2 octombrie 2024 de Maria Mocanu, redactor al Radio Chișinău, și difuzat în emisiunea Dor de izvor la 4 octombrie 2024.

• – Te salut, Florin Bălănescu, și bine ai revenit la noi!
• – Te salut și eu, Maria, și, odată cu tine, pe ascultătorii noștri dragi!
• – O bună parte dintre eseurile și interviurile tale, scrise cu emoție vibrantă, sunt despre Basarabia, basarabeni, locurile de aici care te-au impresionat în mod deosebit, Podul de Flori și personalitățile culturale de la noi; totuși, Basarabia și basarabenii nu te-au dezamăgit niciodată?
• – Basarabia face parte din mine și, de la o vreme, am început și eu să fac parte din ea. Un singur lucru m-a decepționat – faptul că aud prea multă vorbă rusească pe străzi și în magazine. În rest, nu există absolut nimic care să nu-mi meargă direct la suflet – în special, satele basarabene. Îmi sunt dragi mai ales oamenii simpli; din această cauză, traseele mele vizează mai mult partea rurală a Basarabiei, dar fără a ocoli monumentele de istorie, cultură și arhitectură, pe care le caut cu mare interes. Basarabia este locul unde orice român care nu se mai simte suficient de român – fiindcă, la noi, s-au pervertit foarte mulți, iar despre sentimentul național nu mai putem vorbi ca acum un secol – ar trebui să meargă pentru a afla ce înseamnă românismul de la cei care îl mai simt, pentru că, și la voi, sunt destui care s-au denaturat. Dar Basarabia este locul unde România își poate afla salvarea; numai de acolo – cu certitudine o cred – ne poate veni mântuirea; exact ca la 1918. Fără ea, nu numai că nu suntem întregi, dar nici măcar nu mai suntem noi înșine; am verificat acest sentiment de fiecare dată când am trecut Prutul. La noi, trăiesc între oameni ce cred că țara este un dat de care trebuie doar să se bucure; nu e nevoie să facă nimic pentru ea, ci să le pese numai de ei. Pe când adevărații români de dincolo de Prut stau cu ochii spre România și, când spun asta, înseamnă că stau și cu sufletul. Din aceste motive, Basarabia este Steaua Polară a neamului românesc.
• – Alte texte ale tale se referă la Cârja, satul tău de baștină, ca și la portretele unor personalități locale; nu ai încercat să scrii și o monografie a localității?
• – Sentimentul de apartenență veșnică la satul meu – așa cum și tu bine știi – m-a determinat să scriu o suită de articole și medalioane care să-i cinstească nemurirea. O monografie, însă, nu am intenționat să realizez; cel puțin deocamdată.
• – Pe de altă parte, sufletul tău strigă atunci când ceva nu e în ordine, cum e cazul eseurilor despre limba română sau piața muzicală; sunt realități cu care ne confruntăm și noi, cei de aici, și voi…
• – Traversăm o perioadă în care scara valorilor este răsturnată – ca să nu spun răstignită. Sunt împinse în față nonvalori și tot soiul de produse de carton, care, până la urmă, sunt luate drept modele. Tineretul debusolat nu mai știe ce să creadă – de fapt, crede ceea ce vede și aude. Din această cauză, tot ceea ce înseamnă bun-gust a fost dat la o parte, pentru că valorile se construiesc foarte greu și e mult mai simplu să ieși în față cu niște pseudocreații. Din același motiv, am fost la fel de indignat de fiecare dată când am auzit tot felul de făcături lexicale, de cuvinte ciuntite sau pe jumătate împrumutate ori englezite, jargoane de mahala nenormate în dicționare sau erori de exprimare; toate acestea mă dor, mai ales când văd că sunt, cu asiduitate, chiar promovate. Majoritatea televiziunilor noastre au ajuns un fel de cocină de porci; dincolo de bâțâielile penibile de pe ecran, aud cuvinte, expresii și formulări care îmi provoacă silă – și nu numai mie, ci tuturor celor care au un cult pentru această limbă. Chiar zilele trecute, când am fost la Chișinău, o prietenă de acolo mi-a spus: „Poate nu vă dați seama ce noroc ați avut că v-ați născut în limba română.” Cum să nu-mi dau seama? Dar sunt din ce în ce mai puțini care realizează acest lucru. Unii vorbesc, pe jumătate, limbile țărilor prin care au fost și se prostesc întorcându-se acasă, iar altora, care nu au ajuns în străinătate, li se pare că e un mod de a părea altfel decât ceea ce sunt împrumutând cuvinte străine auzite din întâmplare, fără a avea habar de limba respectivă, numai să nu-și vorbească propria limbă. Au impresia că e banal, poate chiar retrograd să vorbească românește în termeni literari. Am ajuns să gust, cu tot sufletul, accentul vostru moldovenesc, care este la fel ca al nostru, doar că e ceva mai pregnant. Mi se pare atât de melodios graiul pe care îl vorbiți, încât nu numai că nu vă pot disprețui pentru asta – așa cum, din nefericire, fac alții –, ci vă îndrăgesc cu atât mai mult, pentru că ați reușit să conservați în vremuri cumplite acest grai și această limbă. De aceea, am simțit nevoia să mă aplec și asupra limbii române. Ar fi trebuit, poate, ca textul să sune mai alarmant, dar m-am mulțumit doar să semnalez erorile de exprimare, după cum, în eseul despre muzică, m-am mărginit să scot în relief prostul-gust care domină peisajul muzical actual.
• – Știu că, acum, te interesează în mod deosebit istoria, memorialistica, documentarele și, mai puțin, beletristica; cum se explică?
• – Cărți de beletristică nu am mai citit de la terminarea liceului, cu excepțiile care mi-au fost recomandate. În facultate, am avut lecturi mai puține și resimt anii aceia ca pe un hiatus, iar, după aceea, am început să mă axez pe literatură documentară – mai ales istoria care a fost interzisă. Am avut un elan în a o căuta și descoperi pe cea reală, mai ales în câteva direcții esențiale – regalitatea română, Mișcarea Legionară și istoria adevărată a comunismului românesc. Și am constatat că tot ceea ce am citit după 1989 nu are aproape nicio legătură cu ceea ce știam dinainte. Din acest motiv, prefer faptele trăite, mărturiile scrise – documente, jurnale sau memorii – și interviurile cu personaje din epocă; iată de îmi mai rămâne foarte puțin timp pentru literatura de ficțiune.
• – Și muzica folk te-a marcat mult, de aceea toate emisiunile tale erau ilustrate cu astfel de cântece; ce a mai rămas, astăzi, din torentul acestui gen muzical al anilor ’70-’80?
• – Am făcut foarte multe interviuri cu folkiștii de atunci și cu cei actuali – peste 200 –, care vor apărea în viitoarele volume aflate în lucru, ce vor include și povești interesante relatate de oameni pe care i-am intervat în cei 30 de ani de radio. În privința folkului, rămân la convingerea că acesta nu mai există în starea pură în care a fost lansat la noi și e foarte logic să fie așa. În primul rând, condițiile sociale nu mai sunt aceleași; atunci, era o acută nevoie de protest la adresa limitărilor impuse de regim. Pe deasupra, acum sunt foarte multe supape de refulare; tinerii, în special, au la dispoziție genuri muzicale de tot soiul și nu mai sunt nevoiți să se refugieze în folkul și rockul care le erau accesibile în anii ’70-’80 – atât cât erau. Dacă mai adăugăm și faptul că folkul a căpătat veșminte muzicale moderne, atunci avem suficiente motive pentru a nu mai putea vorbi de folk pur; acela a murit în anii ’70, cu o extindere relativă în anii ’80, cât a mai durat Cenaclul Flacăra. Acum, discutăm de pop-folk, în care mai rămân în picioare doar unele texte de calitate; în rest, partea muzicală s-a diluat.
• – Tu ești și un împătimit colecționar; ți-am văzut colecțiile impresionante de timbre, discuri și cărți. Dar, când ai vizitat colecțiile lui Petru Costin de la Ialoveni, ai spus că ale tale nu sunt mare lucru…
• – Acolo, am fost foarte impresionat și, pe lângă fondatorul acelor galerii, sunt un mic copil. Dar toată viața mea s-a derulat în jurul pasiunilor; fără ele, nici nu cred că aș mai fi fost ceea ce sunt. Am avut și am multe pasiuni – muzica, lectura, numismatica, filatelia, rebusismul, scrabble-ul și tenisul de masă. La capitolul muzică, de exemplu, am adunat peste 10.000 de discuri vinyl, C.D.-uri, D.V.D.-uri și casete audio, iar biblioteca mea cuprinde mai bine de 20.000 de volume. Am trăit din aceste pasiuni, care m-au împins înainte; de exemplu, celei pentru scrabble îi datorez cariera radiofonică, la care, altfel, n-aș fi avut niciodată acces. Apoi, de foarte multe ori, am cunoscut oameni de care n-aș fi aflat vreodată în afara preocupărilor noastre comune. Fără să exagerez sau să mă laud, toate pasiunile au rotunjit un om care, altfel, ar fi fost mai sărac.
• – Ce loc ocupă volumul tău „Gânduri risipite”, recent apărut, în impresionanta ta bibliotecă?
• – Se află într-un raft unde am așezat cărțile în care am publicat diferite texte, alături de cele despre satul meu, lucrările scrise de tata și romanul soției, lângă care vor intra și următoarele patru volume de interviuri, aflate în lucru – un colțișor de suflet, ca să zic așa.
• – Îți mulțumesc pentru prezența în această emisiune și pentru dragostea necondiționată pe care o porți Basarabiei și basarabenilor. Te așteptăm, oricând, să revii la noi.
• – Eu vă mulțumesc pentru că existați.
• Florin Bălănescu