Pe data de 14 septembrie, an de an, se sărbătorește  ZIUA SFINTEI CRUCI. Ziua aceasta a rămas adânc întipărită în mintea mea: 14 septembrie e ziua când, cu mulți ani în urmă, mi-am luat viața în propriile mâni, am plecat, de una singură, pe drumul Golgotei, purtându-mi propria cruce. 

Iată-mă ajunsă aici, cu vise pierdute, cu ființe dragi pierdute, cu oameni buni și oameni mai puțin buni, cu lacrimi și durere. De fapt, ultimii doi ani ne-au adus, multora dintre noi, multe necazuri și multă durere. 

E toamnă, o toamnă mohorâtă, mai ceva ca în poezia lui Bacovia.  Dar despre Bacovia știe orișicine.
Mai puțin se știe despre poezia- cântec „ La umbra crucii tale”. Inițial, am avut impresia că poezia, devenită un frumos cântec bisericesc, ar aparține unui autor anonim, dar nu e așa, autorul este poetul și scriitorul credincios Traian Dorz, cel interzis pe vremea studiilor comunismului.
O puternică încărcătură emoțională străbate întregul text, încât, ascultând și cântecul, nu se poate să nu-ți dea o lacrimă, barem o lacrimă, oricât de împietrit ți-ar fi sufletul:

La umbra Crucii Tale
Eu, Doamne, vreau să vin
Să-mi plâng mereu trecutul
Și ție să mă-nchin.

La umbra Crucii Tale
Eu, Doamne, vreau să fiu,
Să plâng, să cânt cu jale,
Din moarte să înviu.

La umbra Crucii Tale
Eu vreau să-ngenunchez
Căci numai tu Stăpâne
Din greu mă liberezi.

La umbra Crucii Tale
E pace și odihnă,
Nădejde, mângâiere,
Dreptate și lumină.

La umbra Crucii Tale
Eu vreau să chem mereu
Pe cei ce-n astă viață
Nu-l au pe Dumnezeu.

Dac-aș putea să zbor
Mai sus de astă vale,
Aș spune tuturor
De jertfa Crucii Tale.

În lumea asta, Doamne,
E vrajbă, chin și jale,
De-aceea vreau să stau
La umbra Crucii Tale.