Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Bătălia de la Odessa din 1941 a fost un Stalingrad românesc. A prefigurat pierderea războiului!

Primit pentru publicare: 23 Nov. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 23 Nov.  2020
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Bătălia de la Odessa din 1941 a fost un Stalingrad românesc. A prefigurat pierderea războiului!

Toți istoricii occidentali consideră bătălia Moscovei din decembrie 1941, când armata germană victorioasă a fost oprită la doar 30 de kilometri de Kremlin, ca momentul schimbării soartei războiului. Iar înfrângerea de la Stalingrad din ianuarie 1943 este considerată, ca momentul de cotitură al războiului, când inițiativa o ia armata sovietică și Wehrmachtul trece în defensivă. Realitatea este că o bătălie dusă de armata română după eliberarea Basarabiei din lunile iulie și august 1941 a prefigurat înfrângerea, cu mult înainte de Moscova și mai ales de Stalingrad. Bătălia de la Odessa a anunțat pierderea războiului de către Germania, chiar dacă principala forță militară implicată a fost armata română. Istoricii români și cei străini, ca și Wikipedia, dau bătălia de la Odessa din lunile august, septembrie și octombrie 1941 ca o victorie românească, grea, dar victorie. În realitatea bătălia a fost o victorie a la Pyrus, de fapt o înfrângere permisă de sovietici, care a arătat slaba colaborare a forțelor Axei și lipsa de coordonare între armatele române și germane, precum și slaba pregătire și dotare tehnică a oastei generalului Ion Antonescu, proaspăt decorat de Hitler cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier în august 1941 pentru victoria din Basarabia și proaspăt auto-numit mareșal, conform tradiției române: un general care câștigă o bătălie cu o armată este ridicat la gradul de mareșal. Deși Armata Română subordonată Corpului de sud al Wehrmachtului german a obținut succese remarcabile în eliberarea Basarabiei, deși era slab echipată și înarmată datorită teamei lui Hitler de a nu fi prea puternică față de Ungaria horthystă, conform politicii de balans între cele două țări. Dictatorul german îl considera pe Ion Antonescu un general de ”rasă germanică”, care ”păcat că conduce o armată de români”. Ion Antonescu a dorit să cucerească singur cu Armatele 3 și 4 Române Transnistria și portul Odessa. Hitler și Antonescu credeau că după succesul relativ ușor din Basarabia, armata română va zdrobi ușor armata sovietică în retragere, deși trebuia să le dea de gândit că rușii cuceriseră ușor nordul Deltei Dunării și țineau Constanța sub blocada marinei sovietice și a bombardamentelor acesteia. Marea Neagră era un ”lac rusesc” cum i-ar place să spună astăzi Traian Băsescu. Șeful statului major german, generalul Halder, dar și von Rundstedt au atras atenția lui Hitler că armata română singură nu va putea ocupa Odessa, dar dictatorul german nu dorea să-i rănească orgoliul lui Ion Antonescu și l-a lăsat să se bată singur pentru ocuparea portului sovietic.

Anul acesta a apărut o carte de excepție ”În umbra marelui Reich. Tehnica de luptă a armatei române pe Frontul de Est (1941 – 1944) – Ed. Cetatea de Scaun” semnată de Alexandru V. Ștefănescu. Autorul, cu acribia unui documentarist și detectiv al arhivelor militare scoate în evidență slaba dotare a armatei românei în primii ani de pe frontul de est. Cartea e singura din istoriografia română care face o istorie a armelor pe frontul de est. Românii erau soldați buni dar aveau puști vechi, duceau lipsă de pistoale mitraliere, tunuri anticar și de unități motorizate. Diviziile de tancuri române erau dotate cu celebrele tancuri cehoslovace R2, în general cumpărate de la guvernul din Praga, echivalente cu tancurile sovietice T. Mai aveam și câteva tancuri franceze preluate de la guvernul de la Vichy. În aviație stăteam ceva mai bine cu Iar-uri 80, Savoia italienești și avioane britanice și câteva Messerchmituri Bf109, bombardiere Heinckel, în schimb la marină eram depășiți cu totul, având distrugătoare din primul război mondial ca ”Mărășești” și ”Regina Maria” și un singur submarin ”Delfinul” construit de italieni, mai mult armă de recunoaștere decât de atac. Marina sovietică controla Marea Neagră și aproviziona portul Odessa. Istoricul român demantelează mitul slabei înarmări sovietice și a moralului scăzut al soldaților ruși. Bătălia Odessei a dovedit că sovieticii aveau mai multe pistoale mitraliere, celebrele YB-uri, mai multe taancuri și avioane, precum și o bună aprovizionare pe mare, plus un moral de luptă remarcabil. Armata română, după eliberarea Basarabiei, a declanșat în august 1941 operațiunea de cucerire a Odesei, fără sprijin german, aceasta constituind o operațiune militară strict românească. Corpul IV de Armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, urmat de Corpul V (format din Divizia a XV-a de Infanterie, Brigada I-a de cavalerie și Divizia I-a blindată), între Tighina și Dubăsari. Armata a IV-a a încercat să cucerească rapid Odesa, dar s-a oprit în fața unor linii de apărare fortificate, pregătite din timp de către sovietici. Datorită rezistenței forțelor Armatei Roșii din Odesa, Armata Română a luptat trei luni ca să cucerească orașul apărat prin trei linii de fortificații. Înițial armata română străpunge în august ușor prima linie de fortificații sovietică. După aceea urmează problemele și deficiențele. Înaintarea merge greu cu pierderi uriașe. Paradoxal sovieticii controlau câmpul de bătălie. Și organizau cotraofensive fulgerătoare și distrugătoare. Apărărtorii sovieticii erau bine aprovizionați pe mare cu material de luptă și soldați. Deși părea că URSS se prăbușea sub atacul Wehrmachtului, armata sovietică crea probleme uriașe la Odessa armatei române. Pe 12 septembrie armata română organizează o nouă ofensivă la vest de limanul Hadgibei. Cotraovensiva sovietică face ca Corpul 4 armată să se retragă iar două divizii de munte sunt încercuite la Marienthal. Generalul Ciupercă s earuncă în luptă cu Divbizia 21 infanterie de asalt la Dalnik, dar este oprită de lipsa de…muniție, dovedind slaba aprovizionare a frontului. În această bătălie sunt luați 3000 de prizonieri sovietici. Aviația română mai bine echipată reușește să lovească trupele sovietice la Tatarka. Iar avioanele Ju 87 de la nemți reușesc să scufunde distrugătorul ”Frunze”. În ciuda rușinii Marele Cartier General Român cere ajutorul germanilor. Trei regimente germane bine echipate intră în luptă. Un regiment de pionieri germani duce o bătălie grea cu sovieticii, dar în ciuda eroismului sodaților germani este nevoit să se retragă cu pierderi. Ion Antonescu era disperat și cere o reformă a statului major al armatei române. Generalul Ion Iacobici crede că războiul nu poate fi câștigat peste Nistru și este schimbat cu generalul Ilie Șteflea, care și el îi va face opoziție lui Antonescu.

Statul major sovietic Stavka îndeplinește o misiune de acoperire pentru acoperirea retragerii din port a armatei și populației civile. Armata sovietică își dă seama că în urma pierderii Crimeii în fața nemților nu mai pot menține Odessa. Organizează o amplă ofensivă militară contra trupelor române la începutul lunii octombrie 1941. Românii se aprără eroic deși pierd teren în urma ofesnivei sovietice. După două zile de lupte grele armata română susținută de aviație reușește să oprească ofensiva sovietică. Suficient ca Armata roșie să retragă pe mare din Odessa circa 80 mii de soldați și 350 de mii de civili. Armata Română intră în Odessa nu că a câștigat bătălia, ci pentru că armata sovietică s-a retras în urma cuceririi Crimeii și nu putea rămâne izolată. Presa și propaganda a prezentat bătălia de trei luni ca o mare victorie, în realitate a fost o ”înfrângere”, care a prefigurat Stalingradul și pierderea războiului. Ion Antonescu a realizat dezastrul și a propus reorganizarea armatei române, a statului major și înființarea de noi unități de tancuri și tunuri anticar. Din păcate, pentru el cursul războiului nu a mai permis reforma înzestrării armatei române, singurii vânătorii de munte au rămas competitivi pe front și aviația română. Infanteria și marina erau punctele slabe ale armatei române. Pierderile de la Odessa ale armatei române anunța drama de la Stalingrad. S-au pierdut în luptă 92545 de oameni, 20 de avioane, 19 tancuri, 90 piese de artilerie, 956 mitraliere ușoare, 336 mitraliere grele și 10 250 de puști. Lipsa tancurilor, a mitralierelor, tunurilor anticar și a coordonării inter-arme a fost principala cauză a înfrângerii paradoxale de la Odessea, care a devenit victorie în urma retragerii sovietice nu că au fost înfrânți pe front în port, ci pentru că Crimeia căzuse în mâinile nemților și nu puteau menține orașul izolat. Și în acest caz tiranul Stalin a știut mai bine ca Hitler să folosească războiul flexibil cu retrageri strategice pentru victorii posibile în viitor. Cartea istoricului Alexandru V. Ștefănescu este o radiografie a unui război care nu avea cum să fie câștigat cu muniție și tehnică de luptă inferioară adversarului sovietic. S-a mai distrus un mit al inferiorității trupelor sovietice în tehnică de luptă față de Wehrchmact. Tot un istoric român a numit o carte, cu un titlu care spune totul: ”Odessa – gustul amar al victoriei”. Oare armata română putea cuceri orașul dacă trupele sovietice nu se retrăgeau? Sigur istoria nu se face dubitativ și la Odessa a fost o victorie a la Pyrus. Odessa a prefigurat înfrângerea de la Stalingrad și pierderea războiului de către Axă. Interpretarea istoricului român este originală și revelează cauzele înfrângerii armatei române: lipsa tehnicii militare moderne suficiente și corelarea inter-arme, în ciuda dorinței lui Antonescu de a face o armată română mai puțin numeroasă, dar mai înarmată și mai flexibilă.