Boris MARIAN

Am râs prea mult

Am decis să nu mai scriu, de mâine,
De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat,
Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,
Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.
Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,
O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.
Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?
Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.
Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau?
O altă lume, o lume a poeților damnați?
Tăcere, dați tăcerii drepturile ei.
Geneza – tăcere, exitus-tăcere,
Iov complota, dar se plângea,
Vidul are culori ascunse.
Inert e-n aparență orice mort.
Dar Domnul e mișcare și Cuvânt.
Ce ai de spus propriului suflet?
Demobilizare, cu asta se explică totul.
Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin,
Sunt praguri divergente peste tot,
De aceea am și râs acum.
Sub coada calului Mihai curge bălegar,
liniștit alături zace, doarme-un boschetar,
veșnicia veștedă pute a urină,
calea lacrimilor deci, duce la latrină,
nu-ndoii  nimic, te rog, draga mea lungană,
tristă melodie, vai chiar din hologramă,
Honolulu are el suluri de hârtie,
bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie,
stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu,
dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru,
pe canal se duc minuni, adevăr vă spune
unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume,
ea îmi spune că vom fi veșnic împreună,
asta sună cam ciudat, cu miros de humă,
noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute,
draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte,
tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine,
într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni.
Suntem rug și suntem burg,  hamburgerul  cade
la stomac un pic mai greu, absolutul roade.
Visul redevine vis, lumea este o miză,
m-ai adus, lungana mea în adâncă priză.
******************************
In cap de  rigă antic râde mort,
poveștile se scaldă în ocean,
încremeniți pe maluri, sort și port,
nu-i apa vie cea sclipind mărgean?
Adam, my dear,is , as you know,
părintele atâtor specii rare,
și tigru, cal ori chiar un bou
se mai alege,  mai apare.
And you remember, membrule,
ce mai năpastă,  tunuri mari,
răsună în Edikule
sau în culoarul gri, bancar.
Yet even then, ce să mă plâng,
mai bine scriu de  psihopați,
rândurile furilor se strâng,
ei nu știu, Doamne,  cum împarți.
*****
Stau la coadă spre Rai,
Stai, spunbe Pospai,
și-ai ales haina de haină,
pentru îngeri de taină?
Valsuri pentru popasuri,
Te-apropii,  spui adevărul,
ce ai la ochi? Că oricărui
i se pune o pată, ceva.
Ceva esențial și fatal,
Vinul de mac e mortal,
Unde-s nebunii-nțelepți?
DREPȚI!  Răcan tâmpit,
Unii au ochii să râdă,
Alții cu alta mai cârnă,
Pomul Vieții căzu,
Unde, tu nu știi? Nu.
Noi, iubiții linșați, robotizați.
Ce liniștit e Iisus, acolo pe cruce,
Ce ai face tu în locul Lui?
Ai cere un cui? Durerea e semn de viață,
Mai decât orice povață,
Caută-mă între icoane,
Clovni, hoțomani și  nud-dame.