Boris Marian

Am să încep

Am să încep cu un popă
Care avea un câine,
El pe câine l-a iubit,
ș.a.m.d., prost este că iubitul câine
a murit,  copitele cailor bat nemulțumite,
vântul răspândește acest zvon trist,
ochii  trecătorilor nu spun nimic.
Or fi și ei cai?
Erau blocuri în centru pentru cai.
Câinele a rămas un animal de provincie.
Ați văzut câine în parlament ?
Dar ce-mi pasă, ce tineri mai eram,
Ce-nfiorați, acele biete vorbe, fericire, etc.,
Acum domnim între o zi și-o noapte,
Nu te-am zărit  în țara vieții, erai?
Tu plângi? De ce?  Visările – Coloane moarte.
Ferește-te de vorbe. De s-ar lăsa tăcerea.
Nu am fost niciodată suficient de singur.
Paznic  al depărtărilor, asta voi fi.
Mormântul unei fete tinere,
Un idiot cântă alături, în surdină.
Eu cred că numai orbii au șansa să zboare.
BORIS MARIAN
Am văzut un copac umblând singur,
fratele lui a fost tăiat în bucăți,
acum el caută să-și facă dreptate.
A găsit o fată cu suflet care l-a îndrăgit
și l-a resădit în grădina ei,
într-o noapte, fata s-a trezit,
lângă ea stătea nemișcat
Prințul-copac, cu ochi minunați, albaștri,
cu brațe vânjoase…
***************
Papară cu păpădia
legară iubire cu sila,
vântul le-a fost naș-conaș,
ei au plecat la oraș.
Fuse o nuntă ciudată,
papară-bărbat, papa-fată,
se reflectau în oglinzi,
suflete, cum te aprinzi,
o, Doamne, incendiul fu mare,
papară ardea ca o pară,
doar păpădia gingașă
se umezi , fiind părtașă.
Astea sunt viața și moartea,
citește și plângi, zice cartea.