BORIS MARIAN

Cei fără casă

Cei fără casă nu dispar,
Doar se transformă,
Unii în câini, alții în pisici superbe
Albe, gri cu auriu,
La fel și nebunia te poate face mai bun, mai rău…
The importance of being earnest,
La toți dracii!
Cineva seamănă cu o maimuță care
Ar putea fi chiar supraomul.
Am văzut Copacul vieții, Iggdrasil, dar era neîngrijit,
În jurul lui își făceau nevoile câinii, dragii de ei,
Oraș cu paratrăznetele-n stea.
Exfolierea grimoarului.
A văzut idei și a orbit.
Pășind cu tălpile goale pe spiritul pur.
Cine a inventat cearceaful de pat, ei, draga mea?
Spune-mi, nu te grăbi, apoi ne vom iubi
până la schimbarea mobilei.
Cunoști animalul care se reproduce fluierând?
„Cum mă bate-un gând de ducă
Pân-la mândra din livadă!
Dar de ce mi se usucă
Busuiocul din ogradă?”.
La acest subiect au căzut jumătate
dintre finaliști.

Ascuns între copaci

Ascuns între copaci, în inima pădurii, mă uit înfrigurat la trupul tău, ești toată dezvelită, o zeiță supusă doar păcatului etern, noi ne iubim? Întrebi în somn, nu pot răspunde, căci eu sunt treaz și tu- în somn adânc, aud șoptirea ta, vino, iubite, spre tine vin , cu sărutări ne-acoperim, un foc ciudat. Așa spune povestea, cine știe ce este adevărat și ce e basm, trec căpriori în liniștea subțire, se-opresc privind și ei l-acest popas. Un iepure străbate-n goană pacea, e diavolul sau un trimis din rai? Tu te trezești, mă chemi cu glas de vise tulburi, eu îți răspund, crăiasă ești, sunt crai. Iar zorii vin cu lungi trompete roșii, iar din pădure nici un ram nu a rămas. Scriu orb, aud fără un sunet, te simt adânc, mă simți și tu? Nu știu. Povestea se repetă ca-ntr-o carte pe care o citesc și-o scriu cutremurat. Oprește noaptea, spune o voce, însă noaptea se duce-n zări fără hotar și fără timp. Astfel ne prelungim viața, o clipă, precum Faust eu mă rog. Erai, ai fost, mai ești, vei fi, nimeni nu-mi spune, soarele vesel râde ca un drac.
BORIS MARIAN