BORIS MARIAN

Transfigurări

Utopie ironică, disperare strigată,
Astfel am trecut ca o veche fregată,
Simetrie de taină, sensuri, nonsensuri,
În groapa Pacificului, pe everesturi.
Să-ți scriu, să nu-ți scriu, iubito, iubirea
Încet se prelinge-n câmpiile asire,
Nimic nu se pierde, dar se transformă,
Iubirea e Carmen, Violeta, e Norma,
Apoi mă trezesc, trecu o clipită,
iar tu ești departe, iar tu ești iubită.

Muzica sângelui încă mă-ncântă,
Prea e înaltă iubirea și sfântă,
Lasă clepsidra să se golească,
Precum legenda din țara bască.
Încă-i fierbinte cenușa pe buze,
Sânii statuii- două obuze,
Ai două mingi când alergi pe bulvare,
Dragă îmi ești, de orice culoare.
Lasă păcatul să plângă, să râdă,
Viața e dansul subțire pe sârmă,
Raiul ne-așteaptă, livezile sale,
Geamăt de trupuri iubindu-se goale.