Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Botoșaniul literar. Reportaj din sudul țării. Actualități

Botoşaniul literar. Reportaj din sudul ţării. Actualităţi
D M Gaftoneanu [320x200]Autor, D.M. Gaftoneanu
Botoşani, 17.01.2012

Motto:
,,Actual, mereu acelaşi, chiar şi peste un mileniu,
Eminescu, da, trăieşte prin talentul său de geniu!”

Turist pentru câteva ore la Porţile de Fier. I şi II.
Vocea baritonală, cu un timbru plăcut a ghidului îmi captează cu totul atenţia.
O uriaşă lucrare hidroenergetică demarată în urmă cu aproape o jumătate de secol…
Centralele şi ecluzele, la ambele obiective, aparţin câte una fiecărei naţiuni partenere în proiect. Românii şi bunii vecini de la sud, iugoslavii, aşa cum erau pe atunci numiţi, acum destrămaţi în şase state: sârbi, sloveni, croaţi, bosnieci, muntenegreni, macedoneni… chiar şapte, îi uitam pe cei din Kosovo.
Un nesfârşit lac de acumulare care a ridicat cota apelor Dunării cu câteva zeci de metri.Vechea Orşovă – castrul roman Dierna de la gurile de vărsare ale Cernei, bătrâna insulă Ada-Kaleh, de cca. 8 kmp, paradisul traficanţilor din Balcani şi câteva sate limítrofe au dispărut pentru totdeauna înghiţite în burta fluviului.
Două secole a tot trecut fâşia de pământ ca la ping-pong dintr-o mână în alta, când la austrieci, când la turci, până când, la dezintegrarea Imperiului turc, ceva mai puţin de suta de ani, să tot fie, populaţia zonei s-a alipit Regatului României.
Comunitarii turci localnici şi-au luat lumea în cap la demararea lucrărilor de construcţie şi au plecat prin Dobrogea sau pe unde au văzut cu ochii.
Ghidul îmi spune, cu fin umor, că în amurgurile liniştite de vară, încă se mai aud ecourile vocii muezinului din adâncuri care cheamă credincioşii pentru rugăciunea de seară la moscheea ce se odihneşte pe fundul apei.
Mai multe specii de peşti, care migrau din Marea Neagră în amonte pe traseul de înmulţire, au fost împiedicaţi să mai urce către locurile de depunere a icrelor şi au trebuit să se adapteze situaţiei nou-create.
Asta, cu forţe şi resurse proprii, ca să o dăm pe anecdotică, doar prin ei înşişi… de parcă ar fi avut de ales bietele creaturi când au dat nas în nas cu titanul de beton şi oţel apărut peste noapte de-a curmezişul cursului…
E adevărat, au primit totuşi o brumă de mână de ajutor din partea autorităţilor vremii sensibile la diversitatea de specii ameninţate de ridicarea barajului.
Cât de maiestuoasă este priveliştea firului şerpuit al Dunării printre munţii de piatră crestaţi de padine şi de aripile vantului, nişte ciclopi străjuind mersul tacticos al barjelor încărcate ochi…
Gigantul hidroelectric, fruct cu gust bun al ,,tradiţionalei prietenii româno-sârbe” o legătură cu un vârf de formă în perioada anilor de glorie Ceauşescu-Tito…
Îmi amintesc de spusele profesorului meu de istorie, de acum patru decenii, care punea pe seama lui Iorga afirmaţia că, dintre vecinii noştri, doar cu Marea Neagră şi cu Serbia nu am avut vreodată conflicte directe.
Frumoasă imagine, impresionantă, dar cât adevăr este în spatele ei?
Mai bine zis, cât mai este, asta dacă o fi fost vreodată idilică şi nu doar un mit bine speculat şi întreţinut de propaganda unor anumite vremuri.
Anumite stări de lucruri semnalate mai mult sau mai puţin voalat de către unii dintre trăitorii locului m-au pus serios pe gânduri şi mă duc cu gândul că, la ora actuală, Marea Neagră rămâne singurul vecin de încredere al românilor.
Bombardamentele NATO din martie –aprile – mai 1999, deschiderea pe calea aerului a unui anume «coridor de zbor» pentru intervenţii rapide, embargoul petrolier par să fi schimbat destule în mentalitatea şi legăturile de nezdruncinat pe viaţă şi pe moarte dintre români şi sârbi.
Până la urmă, mai fiecare naţiune îşi are propria sa politică de apărare a intereselor vitale, a identităţii culturale, şi, mai târziu sau mai devreme, intrând în contact cu cea a vecinilor, apar serioase repercursiuni asupra minoritarilor aflaţi în apropierea graniţei…
Pace şi armonie? Mai încolo. Poate. Să fim optimişti !

La invitaţia conducerii Uniunii Scriitorilor şi a Societăţii Scriitorilor Danubieni, între 13-15 ianuarie 2012, am fost prezent la manifestările Festivalului internaţional de literatură Mihai Eminescu, ediţia XXI, Drobeta Turnu-Severin, unde mi s-au acordat medalia şi diploma Premiului Eminescu pentru poezie.
Un premiu pe care îl dedic, în egală măsură cu apreciere şi cu umor, celor care
s-au străduit din răsputeri şi au făcut tot ce a depins omeneşte de ei pentru a nu fi remarcat…Mai mult de atât chiar nu puteau face!
Grele ca pietrele de moară sunt semnăturile de confirmare de pe document ale academicianului Mihai Cimpoi din Moldova şi profesorului Florian Copcea, înscrisuri care obligă la tot mai multă trudă…
La Drobeta am avut parte de o primire cu totul aparte, de nişte gazde cu totul excepţionale dar şi de momente de neuitat…
Prezenţa la postul local de televiziune alături de academicianul Gheorghe Păun, de la Curtea de Arges, părintele ,,go”-ului românesc, promotor al culturii autentice şi Teodor Groza-Delacodru (Serbia), unul dintre sensibilii condeieri la necazurile românilor de pe ambele maluri ale Dunării, la invitaţia directorului George Bureţea, despre care am aflat că are legături de suflet cu moldovenii noştri de la Iaşi…
Depunerea unei coroane de flori cu primarul Orşovei, Constantin Adrian Brăgaru, la bustul Poetului…
Posibilitatea de a vorbi în public pe teme ale prezentului literaturii, despre teoria coexistenţei în bună pace a valorilor literaturii, în opoziţie cu teoria perimării stilurilor şi a modelor zilei, despre Botoşaniul Nordului şi Ipoteştii Botoşaniului la statuia lui Eminescu de la Drobeta Turnu-Severin şi Băile Herculane…
Prilejul de a lega prietenii cu scriitorii Florian Copcea (un Sadoveanu impunător fizic, un lider spiritual înnăscut, amfitrionul, sufletul festivalului), Paula Romanescu (o rafinată Angela Merkel a lumii literaţilor), Virginia Paraschiv (o Doina Cornea fermă şi competentă a criticii literare), Ileana Roman (un om cald şi plin de energie), Jean Băileşteanu (calm, documentat, amabil), Mihai Antonescu (un distins severinean-bucureştean cu citate şi remarci subtile), Emil Lungeanu (un excelent analist, cu mult umor şi un bagaj greu de informaţii), Marius Popescu (o prezenţă inconfundabilă), Vasile Morar (cel mai mare poet român în viaţă, după propria recomandare, în acest caz, îi respect alegerea şi va trebui să îmi caut o altă titulatură, mă mai gândesc încă la cea dată de către un ,,stâlp” cultural.. ,,prinţul moştenitor al imperiului lui Eminescu”: -))), Florea Miu (i-am remarcat experienţa de viaţă şi profilul lui Enescu), Titu Dinuţ (echilibru şi calibru), Viorel Mirea (ai ce discuta pe orice temă, e la curent cu de toate), Denisa Maria Balaj (o tânără speranţă), Elena Andreea Ion (afirmare şi confirmare), Sorin Florian Copcea (calităţi de reporter şi un excelent organizator), Nelu Barbu (arta conversaţiei, un profesor extrem de amabil), graficiana Adina Romanescu (mulţumesc mult pentru portret, când l-am văzut, am rămas… mască!),”masivul” cu barbă Vasile Barbu şi ceilalţi din grupul de scriitori ai Voivodinei Serbiei (cât de veseli şi prietenoşi erau aceşti Duşan, Vito sau Pavel!), excursia la Mănăstirea Sf. Ana – cu maica Onufria recitând din Rainer Maria Rilke – şi cea de pe incredibilul traseu de-a lungul Dunării sunt tot atâtea motive de satisfacţie şi amintiri de neuitat.
De pomină mi-au rămas orele de seară depănând impresii şi amintiri sau punând lumea la cale, cu hohote de râs fără sfârşit pe seama grabnicei recuperări la… calendele greceşti a datoriei grecilor de către naivii parteneri U.E. occidentali creditori (cam tot pe atunci voi avea şi eu parte de două rânduri de apreciere de la anumiţi pseudoîndrumători culturali!) sau ascultând poezii, muzică şi anecdote.
Nu ştiu daca i-aţi auzit vreodată vorbind pe Paula Romanescu, Virginia Paraschiv sau Marius Popescu despre personalitatea lui Eminescu, dar va trebui să mă credeţi pe cuvânt că este ceva cu totul emoţionant. Până la lacrimi.
A fost o plăcere să îl urmărim pe scriitorul Florian Copcea prezentând cu patos, deloc zgârcit în aprecieri, o sinteză a profilului autorilor prezenţi şi a scrierilor care au văzut lumina zilei în ultimul an.
Erudiţi sensibili la frumuseţea din artă. Tuturor le transmit cele mai bune gânduri şi urări de sănătate! Nu ştiu când şi dacă voi mai ajunge la capătul ţării, dar până una-alta, pot afirma cu deplin temei: Veni, vidi, vici! Et in Arcadia ego!
De la Bucureşti, interesantă coincidenţă, am venit în acelaşi compartiment de tren cu laureata Premiului Opera Prima a Festivalului Eminescu de la Botoşani, Crista Bilciu, cu care am tot stat de vorbă. L-am cunoscut în sală şi pe celălalt laureat, tânărul Andrei Dosa.
Chiar dacă avem stiluri total diferite, este destul loc pentru toţi sub soare. Sincer, cu prietenie dezinteresată, îi felicit pe ambii pentru nominalizare.
Laureatul Operei Omnia, Ioan Mircea, un autor profund, cu personalitate, experienţă de creator, într-adevar, are ceva de spus celor mai tineri decât Domnia Sa. O alegere reuşită pentru premiu.
Varujan Vosganian. Ambasador al…Eutherpei la festival. Oratoria ca artă. Intelect condensat în cuvinte bine alese. Am ascultat fascinat o complexă filozofie asupra sfântului care ia asupra sa spaimele şi temerile omului, secondat de geniu, un intermediar între divinitate şi omenire.
Cu totul deosebite, şi naturaleţea vorbitorului şi înalta ţinută a discursului.
Câteva dintre remarcile actorului Marius Rogojinschi, excelent prezentator,
bine plasate la momente potrivite, cuvinte de pus la… arhivă, au făcut deliciul asistenţei…
Primăvara lumii literare, dezgheţul, o schimbare de sistem şi de filtre de valori e mai aproape ca oricând…
Aisbergul pe care s-au refugiat nefericiţii promotori ai inculturii, ai nonvalorilor, ai superficialităţii ridicate la rang de primadonă atotcunoscătoare crapă din încheieturi. Cu efecte pozitive în literatură…
Mai devreme sau mai târziu, valoarea şi adevărul ies precum uleiul la suprafaţa apei, e în firea lucrurilor asta…
În aceste zile ale culturii botoşănene, printre rânduri şi vorbe, am regăsit această idee atât la Varujan Vosganian cât şi la Mircea A. Diaconu, Mircea Martin, Marius Rogojinschi sau la Alex Ştefănescu pe un post de televiziune.

Câteva mici surprize pe care le-am găsit pe căsuţa de mail a poştei electronice…

Concursul de poezie Dor de Eminescu, Sunetul Muzicii, Sebeş, ianuarie 2012.
Dorel Mihai Gaftoneanu, secţiunea creaţie literară adulţi, Premiul al II-lea.
Antologia Artă sfâşiată, Valentina Becart, 73 de poeţi contemporani, inclus al doilea în carte…

La sfârşitul acestei luni, invitaţie specială la Zilele Festivalului Internaţional de Poezie şi Epigrame ,,Romeo şi Julieta” de la Mizil.

Dorel Mihai Gaftoneanu, poet enciclopedist de Vasile Timofciuc, Actualitatea Botoşăneană.

,,LA BOTOŞANI A RĂSĂRIT O NOUĂ STEA A POEZIEI ROMÂNEŞTI?!
De ceva vreme, constat că, în lumea literară botoşăneană, se tot înjură un nume românesc, al unui poet care a apărut în urmă cu nici un an (aprilie 2011) şi care, tot adună premii după premii din partea juriilor pline de competenţă şi profesionalism, cam de pe întregul cuprins al Ţării Româneşti. De ce oare această furie oarbă împotriva numelui său?… Pentru că, el, poetul Dorel Mihai Gaftoneanu ne readuce în sufletele noastre marea poezie şi care cu siguranţă aceasta, va rămâne generaţiilor viitoare prin mesajul neaoş românesc pe care-l conţine? Pentru că, da, nici un vers nu poate fi mai frumos decât cel cu deschidere largă, cu rimă şi ritm, nici un gen nu poate fi mai bine savurat decât oda, odiseea, glossa, parodia, pamfletul, pe care acest poet robust a reuşit în stilul înaintaşilor noştri să tulbure deja lumea poetică împărţită în grupuri, grupuleţe, cum este şi cea botoşăneană. Cât va mai fi tolerată în lumea literară împărţirea în aceste ginţi, cu scopul vădit de a fi mai uşor de condus de la ,,centru”de către un Preşedinte căruia îi place să vă ştie împărţiţi în scriitori ieşeni, botoşăneni, nemţeni, călărăşeni, teleormăneni, bihoreni, bistriţeni, etc. după numărul şi numele judeţelor în care locuiţi, când voi sunteţi scriitori, poeţi, pictori, oameni de cultură români… şi atât!”
Autor: MARIN TOMA, fondatorul revistei DOR DE DOR.

Vă mulţumesc, domnule Vasile Timofciuc şi domnule Marin Toma pentru solidaritatea în bine!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 19 abonați

3 comentarii la acestă însemnare

  1. alina r. spune:

    Sunt impresionata de oamenii de langa noi…

  2. Mihai spune:

    Intotdeauna ne iei prin surprindere cu articolele publicate!
    Sa traiesti!

  3. Miu spune:

    Pai,ce facem aici? Ori Geo Bogza ori Eminescu?Salve,Dorele!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5