Autor: © Ionuț ȚENE
Foto: © Ionuț Țene (Arhiva personală), Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Agata ® 1994 – 2024 ; Format Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Prin amabilitatea grupului europarlamentar ECR din Parlamentul European am fost invitat să vizitez Bruxellul și forul legislativ al Uniunii Eurpene, unde am avut întâlniri cu funcționari și euro-deputații români în frunte cu Claudiu Târziu și în care s-a discutat pe teme diverse despre administrația europeană, direcțiile economico-politice și istoria continentului nostru. Bruxellul care este centrul puterii politice a Uniunii Europene, dar și centrul NATO, la prima impresie mi-a lăsat imaginea unui oraș extrem de cosmopolit. Aș putea spune că exagerat de cosmopolit și datorită aglomerației care face foarte greu de întreținut orașul. Din această cauză orașul pare un Paris mai mic decrepit și prăfuit și din păcate destul de murdar. Lipsa coșurilor de gunoi, aglomerația de imigranți și foarte numeroșii turiști împreună cu funcționarii instituțiilor europene fac greu de întreținut un astfel de oraș, care, mai în glumă mai în serios, noi românii prezenți la Bruxelles îl numeam Babel ori ”mica Gaza”. La multe ferestre de case sau de blocuri se vedeau afișate steagurile Palestinei, iar întreg orașul era desenat pe pereții imobililor cu celebra lozincă: ”Free Palestina”. Iar când am ieșit din centrul orașului spre Biserica românească Sf. Nicolae, unde slujește un preot universitar din Cluj-Napoca, ca să participăm la Liturghie, mizeria pur și simplu crea mici munți de gunoi pe trotuarele pe care trebuia să le ocolim. Să fie de vină lipsa coșurilor de gunoi și a pubelelor? Oamenii își lăsau sacii de gunoi pur și simplu în mijlocul trotuarului. În rest orașul are o arhitectură medievală, renascentistă și barocă de tip germanică interesantă. Nu lipsesc blocurile die sticlă pentru birouri și sedii pentru instituțiile europene. Parlamentul European unde am fost primiți cu amabilitate are un stil arhitectonic neutru și incolor stilistic, tocmai pentru a nu da prilejuri de interpretări. Sala mare sau a forului deliberativ este strict funcțională și nu impresionează foarte mult, ci doar că ști, că acolo se iau marile decizii ale Europei. Ideologizarea parlamentului european o vezi totuși în subsidiar, pe pereții birourilor sau a holurilor unde se află imagini specifice incluziunii și postere cu fotografii de la marile mitinguri LGBT din Europa. Cruci nu am văzut afișate în parlament, iar aerul auster îmi aducea aminte oarecum de stilistica Sovietului Suprem al PCUS de la Moscova. Vizitând muzeul parlamentului am fost neplăcut surprins să identific doar două poze din istoria României: Ceaușeștii la proces și o coadă la alimente în comunism. Foarte puțin, alte popoare aveau mai multe poze afișate din istoria lor contemporană. Mă mir că europarlamentari mai vechi ca Rareș Bogdan nu au observat acest lucru. Claudiu Târziu ne-a promis că se va implica împreună cu o instituție de istorie importantă din România pentru remedierea acestei absențe a istoriei românilor în muzeul parlamentului european. Lozinca parlamentului este ”Unitate prin diversitate”, astfel explicându-se anodinul și neutrul în toate paradigmele instituționale europene. Un lucru care mi-a atras atenția în Bruxelles sunt prezența consulatelor regiunilor și provinciilor europene: Bavaria, Catalonia, Flandra, Cracovia, Normandia etc. Acestea sunt adevărate ambasade ale intereselor regiunilor care fac lobby pe lângă comisia europeană și parlament pentru finanțarea unor proiecte regionale. Interesant că în parlamentul european nu există conceptul de opoziție, ci doar de majoritate absolută sau relativă, În general deciziile se iau prin majoritate, deci de cei care diriguiesc conducerea UE. Poate ar trebuie să se restaureze ideea de opoziție pentru a se asigura mai bine drepturile și libertățile celor care nu fac parte din majoritatea politică, pentru o mai eficientă democrație. Vorba jurnalistului Marius Ghilezan cu care am vizitat Bruxellul: aici simți că ești în inima imperiului, unul neo-marxist! Dar care imperiu?

Recunosc că am vizitat de patru ori marea catedrală catolică în stil gotic Sf. Mihail și Sfânta Gudula din Bruxelles pentru că m-a impresionat artistic dar și istoric această biserică care s-a ridicat din secolul XI până în secolul XVI. Catedrala este locașul unde se încoronează regii Belgiei și a fost una din preferatele împăratului Carol Quintul care a și finalizat-o. Aici în interior, cu numai 3 euro poți vizita tezaurul muzeului catedralei din care vezi, pe lângă moaștele și hainele episcopilor care au slujit, și celebrele vitralii care au fost realizate în vremea lui Carol Quintul și în care se prezintă istoria în imagini a Europei unite de atunci, care era Sfântul Imperiul roman de națiune germană. Împreună cu unul dintre cei mai importanți istorici români de azi, specialist pe istoria contemporană și a bisericii, am analizat imaginile vitraliilor și am realizat că acestea sunt de fapt fundamentele artistice și conceptual-istorice ale Europei unite de azi. Carol Quintul prezentat împărtășindu-se din Sfântul Potir era alături de soția sa Elisabeta de Portugalia și înaintașii lor erau toți regii, prinții sau ducii de origine germană până la Carol cel Mare, care era franc, adică germanic, și nu galo-francez. Deci Carol Quintul împăratul Habsburgilor își revendica originea puterii de la Carol cel Mare care a restaurat Imperiul roman la anul 800, iar lângă acești prinți germanici nu lipsea Ludovic al Ungariei, care atestă apartenența sa și a țării sale în această Europă medievală renascentistă, germanică și habsburgică. Și dacă mergi la Viena, Luxemburg, Madrid sau Bruxelles toate palatele regale habsburgice sunt asemănătoare. Arată astfel o unitate stilistică și de concept. Habsburgii controlau aproape toată Europa. Carol Quintul a domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556. Ca moștenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse și dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Țările de Jos și coloniile spaniole din Americi. Când a renunțat la tron, și-a împărțit ținuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, și fratele său, împăratul Ferdinand I. În secolul XVI era deja o Europa unită prin Sfântul Imperiul roman de națiune germană, care astăzi stă la baza fundamentului Uniunii Europene pornită de la comunitatea cărbunelui și oțelului prin înțelegerea franco-germano-luxemburgheză și a Țările de Jos, toate cu o tradiție istorică germanică. Privind la vitraliile din catedrala din Bruxelles m-am luminat. Nu întâmplător cancelarul german dă tonul economic în Europa, alături de ”francul” președinte de la Paris și cu șefa comisiei europene Ursula von der Leyen, o altă etnică germană. La Bruxelles am înțeles originile germanice și germanofile ale Europei Unite, o afacere germană in care Anglia a trebuit să se facă Brexit.

Ionuț Țene