Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 18 → 2026
BUNĂTATEA, un cadou divin!
De-a lungul timpului, am înțeles, că BUNĂTATEA nu este un cuvânt frumos sau o idee abstractă discutată între oameni, ci, una dintre cele mai importante calități ale unui om, care, înainte de a fi șlefuită prin experiențe, ea este un bun cu care unii oameni se nasc. Nu suntem toți oameni buni. Este ca un dar, un dar divin, să vii în lumea asta și să ai în bagajul genetic acest dar: BUNĂTATEA.
Bunătatea este ca o aură, aură de sfânt, care te face remarcat prin diverse atitudini și acțiuni printre semenii tăi.
Deși pare uneori un gest mic, bunătatea are darul de a schimba oameni și vieți, ea manifestându-se în viața de zi cu zi, în multe feluri, în milioane de vorbe, gesturi și fapte.
Poate fi un simplu zâmbet oferit cuiva trist, un ajutor unui vecin, coleg sau unui oarecare om de pe drum, toate fiind în momente potrivite, gesturi, cuvinte care pot aduce bucurie în suflete străine.
De multe ori, oamenii nu au nevoie de lucruri mari, complexe ci doar de puțină atenție sau sprijin, sau înțelegere.
Bunătatea nu este o slăbiciune, nu este prostie, ci este putere.
Iar cel bun, trebuie să fie și curajos, căci în lumea în care trăim, cei mai mulți dintre noi aleg răutatea și indiferența.
Un om bun știe să ierte, știe, și poate să înțeleagă.
Un om bun oferă ajutor chiar și când pare că nu mai are resurse.
Un om bun ajută chiar și pe cel care îi este dușman. El poate să facă asta, chiar dacă pare împotriva firii umane. Iertându-ți dușmanul și chiar oferindu-i ajutor, este de o măreție extraordinară, tocmai pentru faptul că pare ceva anormal în relațiile intraumane.
Dar de ce să fie greu?
De ce să nu ne iertăm?
De ce să nu ne iubim?
De ce să nu ne ajutăm?
Bunătatea ar face lumea mai bună.
Bunătatea este o formă de putere interioară.
Este ca o alegere de a rămâne om într-o lume prea grăbită și din ce în ce mai egoistă și indiferentă. Și într-o astfel de lume, ea, BUNĂTATEA devine o virtute esențială, capabilă să restabilească un anumit echilibru între oameni.
În esență, BUNĂTATEA înseamnă capacitatea de a înțelege suferința celui de lângă tine sau de oriunde, de a ostoi nevoile și emoțiile celor din jur, de a răspunde cu sinceritate și generozitate când cineva este în impas de orice fel.
Un act de bunătate nu se strigă, el este spectaculos atunci când este făcut în tăcere, din conștiință și inimă.
Bunătatea este legată de empatie și compasiune, căci un om indiferent, egoist, rău, rece ca gheața, „croit rău” cum se spune în popor, nu este capabil de bunătate. Și-atunci, nu-i poți cere mai nimic. Nu poate. Nu știe. Și nici că ar vrea să fie bun, chiar dacă i se întinde o mână de ajutor.
Bunătatea nu se confundă cu slăbiciunea sau naivitatea. Filosoful Friederich Nietzsche critica bunătatea lipsită de discernământ, însă, sublinia ideea, că adevărată bunătate presupune luciditate și asumare. A fi bun nu înseamnă a accepta nedreptatea, ci a răspunde acesteia prin moralitate și demnitate.
Bunătatea ostoiește dureri, împacă oameni, rezolvă conflicte, creează înțelegere, solidaritate, naște iubire, previne răutăți, dezleagă inimi, generează dialoguri și pace.
Bunătatea educă, se transformă în exemplu pentru cei care o aud, o simt, o înțeleg.
Uneori, Bunătatea este vulnerabilă iar cel bun pierde.
Dar nu pentru multă vreme, căci, oricât de rău poate fi omul asupra căruia s-a revărsat bunătatea cuiva, are de la divinitate o conștiință care, chiar dacă de multe ori este blocată, tot vine vremea când nu-l va lăsa să doarmă liniștit.
Bunătatea este în realitate o formă de putere morală care presupune autocontrol, maturitate și curaj.
Căci cum s-ar numi nebunia de a fi bun cu cel rău, dacă nu curaj?
Omul bun nu răspunde răutății, ci caută să-l înțeleagă pe cel posedat de răutate și să găsească soluții pașnice și constructive de îndrumare, îndreptare și înțelegere a omului rău. E greu, dar omul bun găsește mereu calea cea bună, chiar dacă este cu preț plătită.
Bunătatea schimbă conștiințe, redă încrederea în sine și în lume.
Cu bunătatea ar trebui să ne naștem toți, dar, din nefericire, este darul divin pentru puțini dintre noi, oamenii. De aceea, trebuie s-o construim, s-o șlefuim zi de zi, toată viața.
Bunătatea este o forma de respect pentru semenul prins în vârtejul răutății și neputinței și care are nevoie de ajutor.
Bunătatea este armonie, armonia sufletului ales care vibrează la răul altuia.
Bunătatea este indestructibilă, are mereu soluții și transformă vieți și oameni.
Bunătatea este o necesitate a existenței noastre, este o valoare universală, un ideal absolut necesar la construirea unei lumi mai dreaptă și mai empatică.
Bunătatea poate transforma un om rău dar și o întreagă comunitate, cu eforturi mari, dar care merită.
Bunătatea nu este zgomotoasă și nici spectaculoasă, dar este profundă și vindecătoare. Un singur om bun poate schimba direcția unei vieți, căci bunătatea este legată de răbdare, muncă, responsabilitate și perseverență. A fi bun înseamnă să nu renunți la semenii tăi, chiar și atunci când este mai simplu să te retragi.
Bunătatea adevărată se mulțumește cu liniștea sufletească.
Ea ne salvează atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente și când nu mai avem nimic de oferit în afară de noi înșine.
Prin bunătate învățăm să fim mai atenți, mai răbdători, mai umani.
Și, poate cel mai important este, că fiecare gest bun, oricât de mic, poate deveni pentru cineva un punct de sprijin într-un moment greu.
Bunătatea este una dintre puținele valori care nu își pierd sensul niciodată, indiferent de epocă sau context, și, în lumea asta a noastră, grăbită, neliniștită și nebună, rămâne o alegere personală prin care ne afirmăm umanitatea.
Este greu să fii bun, însă, tocmai această dificultate îi oferă adevărată valoare.
Bunătatea este o trăsătură a personalității unui individ cu care se naște, dar care pe parcursul vieții, cere muncă și efort în șlefuirea ei.
Bunătatea este o expresie sinceră a respectului față de semeni și rămâne o dovadă a caracterului frumos construit, chiar și atunci când nu este răsplătită, ci chiar hulită sau nesocotită.
Bunătatea este una dintre puținele forțe capabile să apropie oamenii, să dea un sens relațiilor dintre ei.
Bunătatea reprezintă o valoare universală care contribuie la formarea caracterului uman dar și la menținerea armoniei sociale. Prin bunătate, omul își afirmă umanitatea și capacitatea de a face lumea mai dreaptă și mai empatică și este chiar o necesitate morală a existenței umane.
BUNĂTATEA demonstrează în toate timpurile, că este o adevărată forță a umanității, iar capacitatea de a fi bun este ca un dar divin pe care ar trebui să-l aibă fiecare dintre noi
Maria Cernătescu, membru UZPR
