Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Cornescian: Inexistenta

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Nicolae Cornescian

     

     

     

    Inexistenta

     

    Nimeni nu ştia dacă existai cu adevărat. Dacă făceai parte din veracitatea lor
    ori erai tocmai acea fantezie ce putea fi confundată cu vreunul din ei.
    Îndeosebi, atunci când şi cu tine poate că se întâmpla ceva neaşteptat.
    Dar nimeni nu sesiza absenţa a ceea ce putea fi altfel, dacă ai fi fost
    altundeva. Şi nimeni nu căuta să-ţi afle numele, doar din teama de a nu uita
    cât de prezent rămânea în orele înserării. Mai mereu când i se permitea
    să-şi amintească oglindirile tot mai ascuţite, marcând părţile umbroase
    ale apelor dimprejur. Tocmai acele porţiuni unde s-ar fi putut întuneca
    orice umbră. Unde uneori se oprea cineva, uitând cât de mult se schimba
    totul. Chiar şi atunci când nimeni nu ştia că rămâneai mereu aceeaşi.
    Erai pretutindeni. În fiece clipă, repetată de gândul tău. Presupusă
    a confirma efemerul şi faptul că aici putea fi oriunde, dacă n-ar fi existat
    un timp continuu. Acea deprindere cu obişnuinţă, demnă de a oferi
    iluzia siguranţei precum şi necesitatea presupunerii a ceea ce ar putea fi
    bănuit în anumite condiţii. Mai ales, atunci când treceai alături.
    Te opreai dând de înţeles că golul din preajmă era lipsit chiar şi de aer.
    Priveai doar pentru a distorsiona lumina, doar pentru a o elibera
    de culori şi luciu. Uitai să respiri când rămâneai singură. Când te aflai
    alături de cei ce se obişnuiau cu gândul că erau vii. Făpturi încorsetate
    în trupuri. Oameni ce visau copaci crescând în interiorul lor. În funcţie
    de vreme, schimbau frecvenţa inimii. Te vedeau şi credeau că erai altcineva.
    Aveau impresia că te ştiau dintotdeauna, chiar dacă pentru fiecare din ei
    aveai o altă înfăţişare. Aminteai tocmai acea persoană ce n-a fost întâlnită
    niciodată, dar care a fost visată şi dorită a fi întâlnită cândva. Îndeosebi,
    în orele însingurării. Când ei rămâneau împreună, dar fiecare, în parte,
    se gândea la cu totul altceva. La faptul că cerul devenea mai greu decât apa.
    Se scufunda de cealaltă parte a orizontului. Adăsta în ceştile aburinde
    din faţa lor. În fierturile de tot felul, savurate cu nesaţ, doar din dorinţă
    de a se simţi liberi. Vrând parcă să te vadă mereu, ca şi cum ai exista pretutindeni.
    În vieţile lor efemere, confundate cu iluziile tale. Mai ales atunci când nimeni
    nu sesiza absenţa celei ce ar fi putut purta vreun nume, permis a fi amintit
    chiar şi în ultima noapte de pe pământ; în orele când umbrele lor deveneau
    mai dense decât orice întuneric. Când plecau pentru totdeauna. Acolo unde
    nu mai era nimic şi nimeni nu-ţi putea nega eterna prezenţă.  

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5