Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CAII TROIENI

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

CAII TROIENI

Primit pentru publicare: 11 Aug. 2019
Autor: Lhana ROMA – NOVA
Publicat: 16 Aug. 2019
© Lhana Roma -Nova, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


 

Sfinții Martiri Brâncoveni sunt cinstiți pe 16 august.
Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc.
Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească, el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire si de jertfă pentru țara sa și pentru credința creștină.
Moartea lor a impresionat profund pe contemporani, chiar și pe necreștini. Ea a fost consemnată cu indignare în puținele ziare europene care apăreau atunci, dar și de unele rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol.

 

Din Imperiul Bizantin, Brâncoveanu Constantin!

Doamne, la a Ta chemare… Doamne, la a Ta poruncă,
am venit cu mic, cu mare, și-avem daruri… o ieruncă,
câte un fiu pre câte o zare – țara să ne-o străjuiască,
din hotare în hotare – turci să n-o mai jefuiască…

Doamne, la a Ta chemare, am adus și-o întrebare:
de ce, Doamne, în Bizanț, m-ai lăsat legat în lanț
și m-ai pus la grea încercare, al meu suflet – în focare?

De ce, Doamne, pe-ai mei fii, i-ai ascuns printre stafii?
De ce, Doamne? De ce, Doamne, ai făcut din ei icoane?

De ce, Doamne, nu mi-ai spus că nu știu a fi supus,
când doar voia Ta am pus mai presus de cer, apus?

Doamne, viață, ieri mi-ai dat pe pământul ce-au prădat,
dar de ce mi-ai luat-o azi pe pământ de tardigrazi?
Și de ce, în țară străină, am fost judecat de vină?

Brâncovene, Brâncoveni! Voi ați fost caii troieni
ce-au învins pe otomani, pe sultan, pe hoțomani!

Nu uitați că v-ați jertfit ca hârtia de grafit
și-orice inimă, când plânge, varsă lacrimi doar de sânge ,
al vost’ sânge a fost ales ca să scrie un deces
pentru gândul cel hain de-a lua mereu tain,
gând ce Eu am vrut ucide, să nu zboare prin firide
către Țara Românească, turci să n-o mai jefuiască…

Murind în Constanti-nopol, ați scăpat de mo-nopol!

Ale sale șapte turnuri – închisoarea Edicule,
fost-au pentru a’ voastre trupuri doar sfinte cornicule;
nu-i durere pământeană care pune în suflet rană,
ci pedeapsa-i de la Mine iară vina… îți aparține!

Cai troieni, voi, vinovați… de-a învinge împărați
care au îndrăznit să ceară dreptul la a voastră țară,
cum gândit-au că se poate a trăi viața prin moarte,
căci ce înseamnă să te lepezi, precum gardul de trei lespezi,
de a ta lege, a ta credință, păgânească biruință?!

Constantine Brâncovan! Jertfa ta n-a fost în van!
Adormit-ai împreună cu-ai tăi fii pe-un colț de lună,
legănați într-o maramă de la cea mai sfântă Mamă…
Și, adormit-a Ea cu voi, dimineața, în trifoi!

“De legea creştină nu mă las!” – auzit-am al tău glas…
“Căci în ea m-am născut!” – auzit-am al tău cânt…
“Și am trăit!” – ce frumos ai grăit…
“Și în ea vreau să mor!“ – cum să Îmi rămâi dator,
când voi toți nu M-ați trădat?! Eu sunt Cel Îndatorat!

Șapte turnuri… șapte cai, fost-ați voi azi în Serai,
și-ați jucat un meci de șah, ați dat mat la padișah!
Dar pe bolta cea cerească, țara cin’ să v-o păzească?

Oh, preabinecuvântați, un tată și patru frați,
dacă noi te-am făcut sfânt, să ne ții sub jurământ,
’n-ajungem ființa nătângă care își pierde mâna stângă,
s-avem grijă și de dreapta… să ne mărim puțin harta!

Leagă cele patru zări cu ața din lumânări
ca să ardă în noi, românii, precum spic în miezul pânii,
focul viu, foc infinit, focul sacru ce-ai domnit!

Cai troieni, voi șapte cai, Carul Mare – al vost’ Serai?

Șapte fiice, șapte stele, v-oți fi întâlnit cu ele?
V-ar fi fost de ajutor dacă în fiecare nor știu ascunde un călător…

Și, când plouă sau când ninge, dorul de țară ni-l stinge
tu cel care vezi prea bine cum ardem prin țări străine!
Noi pierdutu-ne-am prin lume, cerul țării are nume:
Constantini și Constantine, creștinești și bizantine…
(23. 07. 2019)
– premiată la festivalul de poezie BRÂNCOVENIANA 2019 –



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.584 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Virgil Ciuca spune:

    „TU CEL CARE VEZI PREA BINE CUM ARDEM PRIN TARI STRAINE”

    cineoare sa auda, cine oare sa citeasca cine sa se mai jertfeasca?

    Felicitari pentru durerosul mesaJ

    Virgil Ciuca
    New York
    16 August 2019

  2. Multumesc foarte mult, domnule Virgil Ciucă, pentru că nu uitați să citiți minunata revistă Luceafărul.net!

    Lhana ROMA-NOVA

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5