CÂND CIREŞII SE COCEAU…
Autor: Monica Gherghel-Răduţlnvitaţie la lectură
.
- Când cireşii se coceau, începea pentru ai mei
- Grija cum să îi ferească, să îi apere pe ei
- De sătenii pofticioşi, care, nevenind să ceară,
- Îndrăzneau fructe să fure, mai ales în fapt de seară.
- .
- Nu a fost sătean să ceară şi buna să nu-i fi dat,
- Dar dezastrul de la furt era greu de îndurat
- Şi pentru noi, ce iubeam pomii cei dăruitori,
- Şi pentru bieţii cireşi, speriaţi de prădători.
- .
- Şi, în loc să ceară ziua, ca sătenii, ca vecinii,
- Ne furau în timpul nopţii, chiar în spatele grădinii,
- Era multă supărare pentru gestul cel urât,
- Noi dădeam cui ne cerea, doar să nu strice, atât!
- .
- Le înţelegeam ispita, pofta de fructe gustoase,
- Că erau puţini cireşi, în sat, pe la alte case,
- Dar nu pricepeam dezastrul, felul de-a fura stricând,
- Fără a veni să ceară, pe la poartă, doar strigând…
- .
- Ei tăiau creanga cu totul, ca să o culeagă-acasă
- Şi găseam ciuntiţi copacii în coroana lor frunzoasă.
- Trebuia să stai la pândă, cum puteai să îi fereşti,
- Pentru ca fructul rortund pân’ la pârgă să-l păzeşti,
- .
- Fiindcă se-ntâmpla c-abia cireşele se-nroşeau,
- Şi în zori aflai prăpădul şi cireşii cum plângeau…
- Crengi şi frunze bătucite, răni de fierăstrău zimţat,
- Sâmburi mulţi şi la vedere, rumeguş, gardul stricat,
- .
- Gardul spart, sârmele rupte şi cireşii ciopârţiţi,
- Pe-astea le lăsau în urmă cei ce jefuiau grăbiţi.
- Şi necazurile-acestea la noi se tot întorceau,
- Că în fiecare noapte unii la furat veneau…
- .
- Au trecut toate acestea, iar cireşii într-o zi
- Au fost lemn de dus în sobă, fără a mai ispiti
- Cu-acele prea mult gustoase pietre de rubine coapte,
- Însă s-a lăsat tăcere peste sufletu-mi şi noapte.
- .
- Se învrednicea porumbul să dea spicul mai uşor,
- Tot scăpând de umbra dată de creanga cireşilor.
- Încetase tot dezastrul şi porumbul neumbrit
- Se făcea acum în voie, de soare, din plin, găsit.
- .
- Numai inima mea ştie cât a plâns în lipsa lor,
- Tot nepricepând absenţa dragilor cireşilor…
- Răscoleam hatul cu grijă, căutam fruct îndrăgit,
- Dar nicio cireaşă coaptă, în tot locul, n-am găsit…
- .
- Şi din lacrimi, şi din dor, le-am făcut nouă grădină,
- Ca să aibă iar un loc, unde cireşii să vină,
- O grădină doar a lor, care nu-i va mai tăia
- Şi unde cireşe coapte pentru toţi putea-vor da…
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Monica Gherghel-Răduţ
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
