.

• Când cireşii se coceau, începea pentru ai mei
• Grija cum să îi ferească, să îi apere pe ei
• De sătenii pofticioşi, care, nevenind să ceară,
• Îndrăzneau fructe să fure, mai ales în fapt de seară.
• .
• Nu a fost sătean să ceară şi buna să nu-i fi dat,
• Dar dezastrul de la furt era greu de îndurat
• Şi pentru noi, ce iubeam pomii cei dăruitori,
• Şi pentru bieţii cireşi, speriaţi de prădători.
• .
• Şi, în loc să ceară ziua, ca sătenii, ca vecinii,
• Ne furau în timpul nopţii, chiar în spatele grădinii,
• Era multă supărare pentru gestul cel urât,
• Noi dădeam cui ne cerea, doar să nu strice, atât!
• .
• Le înţelegeam ispita, pofta de fructe gustoase,
• Că erau puţini cireşi, în sat, pe la alte case,
• Dar nu pricepeam dezastrul, felul de-a fura stricând,
• Fără a veni să ceară, pe la poartă, doar strigând…
• .
• Ei tăiau creanga cu totul, ca să o culeagă-acasă
• Şi găseam ciuntiţi copacii în coroana lor frunzoasă.
• Trebuia să stai la pândă, cum puteai să îi fereşti,
• Pentru ca fructul rortund pân’ la pârgă să-l păzeşti,
• .
• Fiindcă se-ntâmpla c-abia cireşele se-nroşeau,
• Şi în zori aflai prăpădul şi cireşii cum plângeau…
• Crengi şi frunze bătucite, răni de fierăstrău zimţat,
• Sâmburi mulţi şi la vedere, rumeguş, gardul stricat,
• .
• Gardul spart, sârmele rupte şi cireşii ciopârţiţi,
• Pe-astea le lăsau în urmă cei ce jefuiau grăbiţi.
• Şi necazurile-acestea la noi se tot întorceau,
• Că în fiecare noapte unii la furat veneau…
• .
• Au trecut toate acestea, iar cireşii într-o zi
• Au fost lemn de dus în sobă, fără a mai ispiti
• Cu-acele prea mult gustoase pietre de rubine coapte,
• Însă s-a lăsat tăcere peste sufletu-mi şi noapte.
• .
• Se învrednicea porumbul să dea spicul mai uşor,
• Tot scăpând de umbra dată de creanga cireşilor.
• Încetase tot dezastrul şi porumbul neumbrit
• Se făcea acum în voie, de soare, din plin, găsit.
• .
• Numai inima mea ştie cât a plâns în lipsa lor,
• Tot nepricepând absenţa dragilor cireşilor…
• Răscoleam hatul cu grijă, căutam fruct îndrăgit,
• Dar nicio cireaşă coaptă, în tot locul, n-am găsit…
• .
• Şi din lacrimi, şi din dor, le-am făcut nouă grădină,
• Ca să aibă iar un loc, unde cireşii să vină,
• O grădină doar a lor, care nu-i va mai tăia
• Şi unde cireşe coapte pentru toţi putea-vor da…