În vremuri de tristețe, tu să plângi pentru tine,
Când alții vor fi mulțumiți în jalnice destine.
Să plângi pentru tine, și atunci când cineva
Conștient să plângă, nu va plânge, se va bucura.

Lacrimile spun adevărul trăirilor omenești,
În sufletul tău, tu tânăr sărac și boem, reunești
Truditori ai vieții, cu lipsuri și dor, ai mângâiat
Și ai plâns pentru ei și necazuri l-ai îndepărtat.

În jurul tău, azi, bunătatea e-o povară,
Pentru prieteni și iubire, fericirea-ți privară,
Îndeajunsul te-a cuprins, probă în fadul esenței,
Evadezi spre neant, negând ordinea existenței.

În gradina florilor, soare, adormi în simfoniile
Albinelor truditoare, iubirea reginei, în coloniile
Fidele ancestral, e lege, trântorii nu-și au locul,
Acum visurile tale se duc la Maria, dorul e focul.

Trecut de reverie, meditezi amar asupra vieții,
Și-n singurătatea ta, subjugat de norul gheții,
Tu, cărăușul sufletului, cauți adevăr și fericire
Într-o lume fragilă, imprevizibilă, fără ieșire.