CARTEA BOTOŞĂNENILOR

IEROMONAH SILUAN ANTOCI – ,,MONAHII ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL COMUNIST’’, I

Comentariul, Ionel Bejenaru

Volumul de faţă (Editura DOXOLOGIA, Iaşi, 2010) semnat de Ieromonahul Siluan Antoci (n. Stăneşti-Zlătinoaia, com. Lunca – jud. Botoşani) are punct de pornire lucrarea sa de licenţă ,,Monahismul feminin mărturisitor’’. Motivaţia unei asemenea teme de cercetare este dată, cum menţionează autorul şi de ,,numărul mare de victime ale comunismului, printre care şi numeroşi preoţi, monahi şi monahii care au suferit în diferite moduri din partea regimului comunist, fie închişi în temniţe, scoşi din mănăstiri forţat sau ucişi în diferite moduri, vina pentru care au suferit fiind una singură: mărturisirea adevărului în faţa minciunii’’.
Familiarizat cu viaţa monahală, şi prin resorturi de familie, ieromonahul Siluan Antoci realizează, o trecere în revistă a monahiilor ortodoxe purtătoare de lumină, în portrete vibrante, având la bază o diversitate de documente, în măsură să edifice, să redea marele calvar de suferinţă şi jertfă, instaurat de întunericul comunist. Rând pe rând, autorul lucrării ni le redă pe monahiile Mihaela Maria Iordache de la M-rea Tudor Vladimirescu-Galaţi, Tatiana Răduleţ de la M-rea Tismana, Nicodima Vasilache de la aceeaşi M-re, monahiile surori Olga şi Teodosia Gologan de la M-rea Bistriţa-Vâlcea, Patricia Codău de la M-rea Sf. Simeon-Gai-Arad, tratate ca duşmance ale poporului şi statului nou,de democraţie populară, cu numeroase ,,tinichele’’ puse în cârcă de către organele de anchetă ale Securităţii, între care, cum altfel, trecutul legionar, ca partenenţă sau simpatie, căci ,,Noi legionarii lui Codreanu,/ Din muncă ne-am făcut un crez/ Şi-n toate părţile porniră/ Echipele de cămeşi verzi’’. De altfel, legionarismul, chit că îşi trăise veacul, devenise, în mâna autorităţilor comuniste şi a uneltelor lor, un lesnicios cap de acuzare, un soi de as din mânecă, bun şi pentru acoperirea puzderiei de abuzuri. Acuza de legionarism lăsa câmp liber tuturor acuzelor, minciuna tronând ca la ea acasă, dovedindu-se triumfătoare deplin. Redăm întru ilustrare, din nota informativă, semnată ,,Tatiana’’, privind sărbătorirea unui deceniu de activitate a Seminarului monahal al Mănăstirii Agapia, datată 19 octombrie 1958 – „Când am ajuns, stareţa Veronica Constantinescu care este directoarea Seminarului, de loc din Truşeşti, m-a chemat la stăreţie şi m-a întrebat de anumite familii din Truşeşti… Apoi ce se construieşte pe locurile lor, cât şi pe locul de la părinţii ei (…). Eu am întrebat-o dacă a fost şi ea arestată, răspunzându-mi că a fost, apoi s-a sculat în picioare şi a făcut cruce zicând să nu mai ajungă nimeni acolo./ Părinţii maicii Constantinescu Veronica sunt decedaţi. Aceasta este caracterizată ca o fire încrezută, bine văzută de patriarh, toată lumea vorbeşte că aceasta trăieşte în concubinaj cu patriarhul, este în vârstă de cca 48 ani, maicile de la Agapia vorbesc că ea în trecut a făcut politică legionară, în special acele originare din Văratec. Sus-numita a fost arestată în cursul anului 1957, însă nu se cunoaşte motivul, iar la intervenţia patriarhului, a fost pusă în libertate. De asemenea, are fraţi care în trecut au fost în armata burgheză cu diferite grade’’. Altfel, dacă facem trimitere la atât de vehiculata limbă de lemn, uzitată cu brio în anii comunismului românesc, stareţa de la Agapia, Veronica Constantinescu, rămâne doar cu preocupările sale artistice, de restaurator de pictură bisericească, inspirată de marele Nicolae Grigorescu, artizanul picturii mănăstirii.
Ieromonahul Siluan Antoci include fericit în paginile cărţii momentul Decretului 410/1959, cu efectele sale distructive, exemplificând cu drama a patru din vieţuitoarele sfintelor mănăstiri – Sarmiza Dumitriu, Maria Andrei, Versavia Dogoroş şi Catinca Marcu. Autorul consemnează: ,,în satul Coştiugeni, com. Albeşti, judeţul Botoşani, în care locuia maica Maria Andrei, sectele, încercând de multe ori să-şi facă prozeliţi, nu au reuşit pentru că s-au lovit de tăria credinţei acestei maici care mergea din casă în casă sfătuind pe oameni să nu-şi lase credinţa în care s-au născut. Aceste maici erau primele la biserică şi plecau ultimele, ele făceau prescuri pentru Sf. Liturghie, curăţenia bisericii ele o întreţineau, fiind mereu tăcute, cu rugăciunea pe buze, dar cu inima zdrobită după viaţa monahală, pe care au fost silite să o părăsească. De multe ori batjocorite pentru haina neagră şi lungă pe care o purtau, deşi erau în lume, ele răbdau totul din partea lumii şi a diavolului’’.
Cartea Ieromonahului Siluan Antoci este o carte-document, zguduitoare, care se adaugă fericit altora de gen, este o carte despre nefericirea ortodoxismului nostru în întunericul comunist, cu urmări adânci şi nefaste, cu drame şi jertfe, cu călăi şi victime, este o carte veridică, o lecţie totodată de Istorie Recentă a României, un prinos de recunoştinţă adus MONAHIILOR ORTODOXE PURTĂTOARE DE LUMINĂ ÎN ÎNTUNERICUL COMUNIST.