Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CARTEA CU SCRISORI

CARTEA CU SCRISORI
Maria BaciuAutor, Maria BACIU

Unul dintre obiectivele principale ale Editurii „Agata”este valorificarea tradiţiilor culturale ale Botoşanilor, prin publicarea scrierilor personalităţilor care s-au născut sau au activat aici în varii perioade ale istoriei oraşului. Acţiunea este mai mult decât lăudabilă şi merită atenţie, întrucât, în felul acesta, cititorul ia contact, prin lectură, cu imaginea urbei noastre de odinioară şi află despre personalităţi care au trăit în ea şi au înălţat-o.

Această iniţiativă este onorată de cercetători de prestigiu, care descoperă în Arhive şi Biblioteci pagini de mare valoare pentru cultură, pe care le cercetează şi interpretează, scoţându-le la lumina pe care o merită, oferindu-le celor interesaţi.

Unul dintre aceşti cercetători este istoricul-muzeograf, profesorul Gheorghe Median, care a pus la dispoziţia culturii şi a cititorilor cărţi foarte valoroase din/despre istoria Botoşanilor.

Cea mai recentă întreprindere a sa o constituie publicarea unei cărţi, conţinând 143 de scrisori aparţinând matematicianului Octav Onicescu, scrisori pe care acesta le-a trimis Luigiei, prietena sa din oraşul natal, pe când el era student la Bucureşti. Cartea a apărut la Ed. „Agata” cu titlul „Octav Onicescu – Scrisori către Luigia”.

Aflăm din „Cuvânt înainte” că, după desfiinţarea Muzeului memorial „Octav Onicescu”, patrimoniul acestuia a fost preluat de Muzeul de Istorie din Botoşani, şi, astfel, cercetătorul s-a aplecat asupra corespondenţei despre care facem vorbire, selectând şi descifrând scrisorile trimise de studentul Onicescu unicei sale prietene, care îi va deveni, mai târziu, soţie. Scrisorile oferă date preţioase despre O. Onicescu, strălucit om de cultură al sec. XX.

Chiar dacă genul de comunicare prin scrisoare este aproape dispărut, aflându-şi un concurent serios în Internet, plăcerea de a citi o pagină de scrisoare rămâne puternică, fiindcă mărturisirea scrisă pe hârtie oferă căldură, sinceritate, ataşament etc., spre deosebire de formulările telegrafice, scurte, reci şi seci dintr-un S.M.S. Mai mult, dacă scrisoarea aparţine unei personalităţi de prim rang a culturii, contextul,subtextul, interpunctuaţia scrisorii ne vor spune infinit mai multe lucruri decât ne-ar vorbi o maşinărie De altfel, timpurile în care a fost cultivată scrisoarea au fost timpuri calme, înalte şi benefice pentru om.

Cercetătorul Gheorghe Median a înţeles valoarea de document a Scrisorilor de care s-a ocupat, ele oferind date despre destinul unui tânăr talentat, care va deveni o mare personalitate culturală, dar şi amănunte despre epoca în care se formează el.

Era timpul cuvintelor, care nu se uscau, ca acum, ajungând în vârful pixului sau pe vreun ecran îngheţat. Ele căpătau culoarea şi căldura celui care le scria. Să ne închipuim numai cât de mult ar fi fost văduvită cultura română, dacă Scrisorile lui Eminescu şi ale Veronicăi nu ar fi fost publicate… Iată de ce meritul d-lui Gh. Median, care a trudit la aranjarea, descifrarea şi publicarea acestor Scrisori, este unul deosebit.

De altfel, în Scrisoarea 104, O. Onicescu, fiind conştient că aceste pagini vor rămâne peste veac, indică felul în care vor trebui aşezate scrisorile de către cel care le va deţine, „făcând operă de organizator”. Savantul propune să se ţină cont de serie, de cele trei perioade în care au fost scrise(1911 ; 1912; 1913-1915), de durata fiecăreia şi de „humor”, de dispoziţiunile sufleteşti ce însoţesc scrisoarea şi de faptul că cele mai multe sunt scrisori de dragoste. Apoi, consideră matematicianul, sunt scrisori scrise dimineaţa, după masa şi seara. Pe cele de dimineaţă le consideră pure, cele scrise după masă sunt pedante, iar cele scrise seara sunt filosofice.

Conţinutul Scrisorilor se caracterizează prin sinceritate, decenţa rostirii, trăirea „fără rest” (cum ar spune Noica), concordanţa dintre starea sufletească sau cea de spirit şi cuvânt, toate rostite într-o frazare fluentă, curgând asemenea sentimentelor care îl înnobilează pe autorul lor.

Gândurile şi trăirea trec direct în cuvânt, fără intermediari ori subterfugii, singurul martor al mărturisirilor fiind, mai de fiecare dată, Luna. Sentimentele sunt exprimate în formule delicate, suave, cu multă grijă şi protecţie, chiar dacă, uneori, sunt năvalnice şi merg până la gelozie.

Deşi conţinutul Scrisorilor este unul de dragoste, tânărul îşi informează iubita despre contextul social în care trăieşte, despre realităţile studenţeşti ale momentului, despre râvna sa de a studia, de a afla, frecventând cursuri variate (N. Iorga, M. Dragomirescu etc.), chiar dacă este îndrăgostit de matematici, mergând şi la cursurile de fizică, unde nu este înscris. Tânărul descoperă libertatea spiritului, dreptul de a alege, distinge valori, recunoscând trăsăturile prin care se remarcă un savant.

Nu numai despre dragoste vorbeşte iubitei, deci, ci şi despre vizita sa la Bellu, prilej cu care meditează îndelung, formulând reflecţii despre om etc. Frecventează, de asemenea, teatrele, concertele, formulând păreri despre ceea ce vede şi punându-şi necontenit probleme.

Dragostea îi angajează personalitatea, cu toate preocupările şi virtuţile ei, definindu-i tinereţea, ca o maximă strălucitoare a izbânzii. Astfel, îi mărturiseşte iubitei: „în orele mele de mulţumire, nu mai găsesc decât o iubire nesfârşită pentru ştiinţa şi filosofia mea şi pentru tine”. Tânărul îşi clădeşte personalitatea continuu, cunoscându-şi valoarea, potenţialul şi dorinţele. În acest sens, luptă cu îndârjire să-şi împlinească destinul, îndemnându-şi iubita, când e nevoie, să-şi depăşească tristeţile prin activitate. Îi este dor de oraşul natal, despre care aminteşte foarte des în Scrisori, şi unde se întoarce, cu drag, ori de câte ori poate.

Ca student în Bucureşti, va cunoaşte multe dintre personalităţile vremii; colaborează cu poetul D. Anghel; cunoaşte o fetiţă pianistă, care i se pare urâtă şi care nu e alta decât Cella Delavrancea etc.

Acest tânăr are o energie debordantă, pe care o pune în slujba cunoaşterii.

Oricare cititor receptează din textul Scrisorilor sale caracterul lor moral şi educativ. Relaţia dintre Octav Onicescu şi Luigia este o relaţie exemplară, şi ea va dura toată viaţa.

Într-o lume atât de schimbătoare şi neprielnică, Octav Onicescu rămâne un model de om, de cercetător, de savant ridicat de pe meleagurile botoşănene, iar cititorul trebuie să afle acest lucru şi îl află graţie d-lui Gheorghe Median, care a oferit celor interesaţi Scrisorile maestrului.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 20 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    Savantul si omul Octav Onicescu prezentat de catre d-na prof. Maria Baciu si d-l prof. Gheorghe Median… Nu pot trece peste articol fara a va adresa multumiri si felicitari pentru aparitia acestor scrisori.
    Elevul Dvs.,D.M. Gaftoneanu

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5