Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cartea străină, Ian Graham, „Vieţi scandaloase. Curtezane, concubine şi amante celebre”,  mari cuceritori ale lor bărbaţii… III

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cartea străină, Ian Graham, „Vieţi scandaloase. Curtezane, concubine şi amante celebre”,  mari cuceritori ale lor bărbaţii…

Primit pentru publicare: 15 Apr. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 16 Apr. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


III

Între  curtezane şi amantele despre care Ian Graham scrie în „Vieţi scandaloase…” există şi existau şi atunci deosebiri, curtezana, cum şi la japonezi gheişele,  făcea parte din cercul intim al suveranilor chiar, ea era o fiinţă cutivată, cum s-a mai spus, după cum a fost Marie Duplessis, care, în numai cei 23 de ani de viaţă, după cum a imortalizat-o Alexandre Dumes-fiul în ceea ce am citit mulţi, Dama cu camelii, apoi a devenit Violeta în  „Traviata” de Verdi, ajunsă în filmul Camille din 1936 cu Greta Garbo, Franz Liszt care i-ar fi dat lecţii de pian, nu pe gratis, ca mai târziu să recunoască şi să afirme că Marie Duplessis „fusese prima femeie pe care o iubise” Și nu numai atât, ea devenise o personalitate a budoarului parizian; la moartea sa întreaga capitală a Franței a ținut doliu. Charles Dickens scrie mai târziu despre ea: „Cineva ar fi putut crede că Marie era un fel de Ioana d’Arc sau vreo altă eroină națională, așa de profundă a fost tristețea națională.”

Datele biografice spun că Rose Alphonsine Plessis, cum a fost botezată, s-a născut în Normandia, pe 15 ianuarie 1824,  pe linie paternă, bunica ei era o fostă prostituată, iar bunicul ei un preot, tatăl – un om violent, mare consumator de alcool,. Mama – pe de altă parte, provenea dintr-o familie nobilă,  dar care, în cele din urmă, din cauza scandalurilor, s-a despărțit de soț. S-a mutat în Paris, unde a lucrat ca menajeră pentru o familie engleză, iar pe Marie și sora ei mai mică le-a dat în grija unei verișoare. Mama ei a murit când fata avea doar 8 ani, copila  fiind astfel nevoită să se întoarcă la tatăl ei. La 13 ani, ea a fost vândută unui bogătaș, în vârstă de 70, căruia i-a fost îngrijitoare timp de un an. Apoi, la Paris, în Cartierul Latin, a lucrat în diverse locuri, pe bani puțini, cât să îi ajungă să supraviețuiască.

Este descrisă ca o fata frumoasă, cu un zâmbet încântător,  la 16 ani ea și-a dat seama că fetele drăguțe sunt plătite de către domnii amabili pentru compania lor, așa că ea a renunțat la muncă și a devenit curtezană.  Cariera ei, în acest sens, a început într-o zi când ea şi două prietene s-au oprit într-un restaurant de lângă Palatul Regal pentru a lua o gustare. Proprietarul localului, un bărbat văduv pe nume Nollet, a îndrăgit-o şi i-a propus să îi devină amantă. Ea a acceptat şi timp de un an a stat într-un apartament pe Rue de L’arcade, închiriat de Nollet, unde,  într-o seară, a fost văzută de către contele Ferdinand Monguyon, care i-a oferit mai mult lux decât deja avea. Aici, ea şi-a schimbat prenumele din Rose Alphonsine în Marie, şi a adăugat prefixul aristocrat „du” în fața numelui.

Pe lista iubiţilor ei figurează nume celebre, inclusiv Agenor de Guiche, cel care avea să devină ducele de Guiche-Gramont, contele Eduard de Perregaux, care era membru al cavaleriei franceze în Algeria,  contele de Stackelberg, fost ambasador al Rusiei în Viena, apoi Alexandre Dumas fiul, Frantz Liszt…

Extrem de bolnavă, de tuberculoză, , Marie îi era frică de singurătate. şi în 1845, la insistențe,  a acceptat să se căsătorească cu vechea ei cunoștință, contele de Perregau, dar  mariajul lor nu a durat decât un an, la 3 februarie 1847 a decedat. Inițial a fost  înmormântată într-un cimitir din Montmartre, apoi mutată două săptămâni mai târziu de către Perregaux într-un  loc mai bun, cumpărat de el. Cinci luni mai târziu, Dumas a imortalizat-o în romanul „Dama cu camelii”, unde Marguerite Guatier şi-a sacrificat dragostea pentru Armand Duval pentru a-l salva din sărăcie.

Blanche d-Autigny, Nana lui…Zola

Vă amintiţi? Scris într-o perioadă de aur, când din sex se făcea multă literatură necesară saloanelor  unde o parte a femeilor cu preocupări uşoare erau şi scriitoare dar şi participante la lumea literară, Emile Zola reuşeşte şi ca tip literar pentru Nana a sa pune  toate, dacă nu mai multe din caracteristicile cele care din simplă amantă întâmplătoare, curtezană şi muză, de la activitatea în circ în 1856, ajunge în 1863 în Rusia unde din  iubita prefectului de poliţie a ţarului, devine chiar amanta suveranului, că-i fugeau ochii şi ţintea bine, cu interes şi folos, dar mereu nestatornică, ca în roman,colindă apoi Franţa, Egiptul,  iar Parisul, unde se mai şi îmbolnăveşte…

         Spre deosebire de curtezană,  amanta, spune şi autorul de care ne ocupăm,  putea fi o persoană ocazională, pentru o relaţie de scurtă durată şi putea fi oricând părăsită…

 Emilienne d’Alençon , personaj în domeniu,  a încercat să studieze actoria la Conservator, dar îi lipsea talentul. Dept urmare, a dat reprezentaţii ca dansatoare. A avut şi un lung şir de amanţi printre care şi pe  Regele Leopold al II-lea al Belgiei. Literratura crede că a strâns o avere enormă din această profesie pe care a pierdut-o, însă, la jocurile de noroc.

 La Païva

La  Paiva –  regina femeilor întreţinute şi faimoasa ei scrisoare către soţ, răspund întru-totul temei în curs: „Ai vrut să te culci cu mine şi ai făcut-o luându-mă de soţie. Mi-ai dat numele tău, iar eu mi-am îndeplinit obligaţia. M-am comportat ca o femeie cinstită. Voiam o poziţie şi acum o am, însă tu nu ai decât o prostituată în loc de soţie. Nu poţi să mă duci nicăieri, nu mă poţi prezenta nimănui. Prin urmare, trebuie să ne despărţim. Tu întoarce-te în Portugalia. Eu voi sta aici cu numele tău şi voi rămâne o curvă…” 

 Doamna de Pompadour – prietena reginei şi amanta regelui timp de două decenii

 Doamna du Barry – o ţărăncuţă  prostituată ajunsă amantă regală, decapitată de revoluţionari.

Marie Walewska, contesă  poloneză, care i-a dăruit un fiu lui Napoleon.

 Camilla Parker Bowles care i-a spus lui Charles, prinţul de Wales : Stră-străbunica mea [Alice Keppel] a fost amanta stră-străbunicului tău [Regele Eduard al VII-lea], aşa că ce-ai zice?

          Dintre regii francezi, spune Ian Graham, Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea au excelat prin numărul mare  de amante pe care le-au avut. Dintre amantele lui Ludovic al XIV-lea au rămas în istorie şi literatură celebra  Louise de la Valliere, doamnele de Maintenon şi Montespan.

        Louise Françoise de La Baume Le Blanc de La Vallière (6 august 16447 iunie 1710) a fost prima din cele trei importante favorite ale regelui Ludovic al XIV-lea al Franței în perioada 16611667. Ea a devenit mai târziu Ducesă de la Vallière și Ducesă de Vaujours. Louise de la Vallière a fost foarte pioasă. Spre sfârșitul vieții, ea a trăit în mănăstire.

Louise de la Vallière

„…Când Ludovic începe să o curteze  pe Louise, un Abbé de Choise spunea despre ea: „avea șaptesprezece ani, părul blond, ochi albaștri, un zâmbet dulce … o expresie tandră și modestă, dar avea un picior mai scurt decât celălalt,de la un accident,  așa că purta încălțăminte specială. Iniţial, la angajare, ea a fost destinată să distragă atenția regelui de la periculosul flirt cu cumnata sa, prințesa Henrietta, însă Louise și Ludovic s-au îndrăgostit reciproc, unul de altul. Louise îl urma pe Ludovic la vânătoare, în mutările de la o reședință la alta, în călătorii, în expedițiile militare. Această relație, pe care regele n-a ascuns-o, o făcea pe soția sa să sufere și provoca îndurerare mamei sale, Ana de Austria. La șapte zile după moartea Anei de Austria, la liturghia celebrată în amintirea ei, în tribuna de onoare, la dreapta suveranei, s-a aflat Louise de Vallière. Din vremurile Dianei de Poitiers, metresa regelui Henric al II-lea al Franței Parisul nu mai asistase la așa o umilire a reginei.     Louise de la Vallière a fost preocupată de literatură, a citit din lucrările lui Descartes și Socrate. În scrisorile și în scrierile ei a pus accentul pe virtuți precum speranța, binefacerea și, nu în ultimul rând, credința.

După cum s-a spus Sfârșitul relației ei cu regele – mai mult de patru ani – a constat în  retragerea ei la mănăstire

Călugăriţă…

      Louise de la Miséricorde, noul nume de călugăriţă  a Louisei, monument de Bossuet aflat la catedrala din Meaux. Saint-Simon o descrie ca pe o sfântă și a spus : „fericit regele, dacă ar fi avut doar amante ca domnișoara de le Vallière…Sainte-Beuve a spus că dintre cele trei amante faimoase ale regelui Ludovic al XIV-lea, Louise e de departe cea mai interesantă, unica interesantă prin ea însăși.

Încă de la vârsta de 9 ani, doamnei d Pompadour i s-a prezis că va deveni  amanta lui Ludovic al XV-ea, întâmplare ce a făcut să fie educată în acest  scop.

         „Înaltă, zveltă, „foarte bine făcută, cu fața rotundă și trăsăturile regulate, cu o carnație splendidă, mâini și brațe magnifice, ochi minunați, deși nu foarte mari, dar cu o lumină, o vioiciune și o îndrăzneală în ei, cum n-am mai văzut la nici o femeie”, doamna de Lenormant d’Etiolles era atât de frumoasă, încât „nu exista bărbat care să nu și-o fi dorit ca amantă.”

           Așa o descriu contemporanii,  pe Madame de Pompadour, celebră în primul rând, pentru că bărbatul asupra căruia se concentraseră încă din adolescență, toate așteptările ei sentimentale, singurul pe care se simțea menită să-l iubească, era nimeni altul decât Ludovic al XV – lea, regele Franței, pentru care încă din copilărie  a primit o educaţie aleasă, învăţând să cânte la clavecin, să danseze, dovedind un talent de actriţă, de care se va folosi din plin

Altă metresă…

La 19 ani, Jeanne-Antoinette, zisă Reinette, avea deja o „frumuseţe periculoasă”, așa că, cine trebuie,  s-a grăbit să-i caute un soț, în persoana lui, Charles-Guillaume Lenorment d’Etiolles,. Mirele avea 24 de ani (cu patru luni mai mult decât mireasa), era inteligent, cult, fapt care i-a îngăduit să pătrundă în lumea saloanelor pariziene iar doamna d’Etiolles îşi va deschide un salon, atrăgând lumea ştiinţifică şi literară a vremii, între care, Montesquieu, Marivaux, Fontenelle și Voltaire erau oaspeți frecvenți. Era Epoca de Aur a Luminilor, a „libertății de gândire”, iar Enciclopediștii care au marcat acest secol, au admirat inteligența ei și a celor care i-au fost prieteni.

         Se spune că atunci când mai tânăra Marie-Louise O’Murphy de Boisfaily va încerca să se strecoare în inima regelui. Doamna de Pompadour a dispus măritişul rivalei cu un aristocrat mărunt şi alungarea ei de la curte.

Marie-Louise O’Murphy

Madame de Pompadour a murit la 43 de ani pe 15 aprilie 1764, în plină tinereţe, locul ei a fost luat de doamna  de Barry, o mare şi „nesăbuită cheltuitoare”, cum o caracterizează autorul volumului în referinţă. A sfârşit ghilotinată în 1793, prilej ca să aflăm de la Ian Graham date biografice ale doctorului Ioseph  Ignace Guillotin, 1738-1814, cel care a inventat ghilotina pentru moartea prin decapitare, şi informaţia că în 1977, 10 septembrie, este anul când la Marsillia a fost ultima execuţie cu aşa ceva, în 1981, Franţa a abolit pedeapsa cu noartea, care, poate ar fi necesară, date fiind evenimentele din 2018-2019. Cu relatarea vieţii lui Grace Eliott şi a Mariei Walewski, autorul încheie primele două capitole din cele 9 pe care le are volumul de circa 300 de pagini

        De menţionat, cartea se referă şi la precedenţii  regi ai Franţei care au avut amante celebre, printre care sunt aminite:  Diane de Poitiers, metresa regelui Henric al II-lea, mai în vârstă decât el cu 20 de ani, ea fiind strămoaşa  Regelei Mihai I al României, Marie Touchet, metresa regelui Carol al IX-lea, mamă în 1573 al lui Carol de Vakois, succesorul regelelui Henric al III-lea, fiica sa Catherine Henriette de Balzac d_Entregues, urmându-i exemplul,  devenind metresa regelui Henric al IV-lea, Ninon de l-Enclos, considerată cea mai frumoaă femeie a vremii sale, 1620.1705, foarte citită, saloanee ei de lectură fiind frecventate de personalităţi precum Fontenelle, Lully, La Fontaine, Rochefoncauld, Filip al II-lea, de Orleans,  Penrault, Hygens, Racine, Richelieu, cardinalul, cel care i-a oferit 50.000 de coroane pentru a petrece o noapte împreună, Ninon care, ea însăşi,necăsătorită vreodată, a lăsat prin testament fiului avocatului ei, Francois-Marie Arouel, copil de 9 ani, întreaga avere agonisită,pentru a-şi cumpăra… cărţi,  copilulul dovedindu-se mai târziu a fi fost nimeni altul decât Voltaire, marele filozof. .

Diane de Poitiers
Marie Touchet
Ninon de l-Enclos

Surse documentare suplinitoare:
Istoria Franței – Jaques Madaule (Editura politică, 1973)
Memoriile Ducelui de Choiseul (Mercure de France, 1982)
Amante și regine – Benedetta Craveri (Editura Curtea Veche, 2009)

Ion n. Oprea, 15 aprilie 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5