Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Casa Ibrăileanu – Jeleș din Botoșani, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova și a murit la 11 octombrie 2025, la Botoșani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din municipiu. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).

Despre Casa Ibrăileanu – Jeleș din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2014, în același oraș.

– Domnule Gheorghe Median, care este istoricul acestei case și al familiilor care au locuit-o?
– Clădirea, situată pe Strada Armeană, numărul 42, a fost refăcută pe locul casei ridicate în anul 1800, care a aparținut familiei bogate de negustori armeni Ibrăileanu. Ei au înfăptuit și acte de caritate, donând candelabrele Bisericii Armenești Sfânta Maria. După 1900, aici au locuit Hagiadur și Aurelia Ibrăileanu, împreună cu cele două fiice ale lor, care, mutându-se la București, au vândut proprietatea familiei Jeleș, bărbatul fiind un cunoscut inginer constructor. Ei au avut un fiu și o fiică, dar aceștia nu au păstrat moștenirea.

– Cum arăta locuința inițială?
– Construcția originală, nu foarte înaltă, era din lemn, cu cerdac în față, o tindă, patru camere simetrice și acoperiș din șindrilă, prevăzut cu streșini sub care se profilau grinzi sculptate. Din păcate, vechimea clădirii și intemperiile au făcut ca ea să fie distrusă în timp.

– Ce puteți spune despre exteriorul ambiental?
– Casa era amplasată în plin spațiu verde, care carateriza întregul cartier armenesc. Avea în jurul ei o curte mare, cu alei străjuite de straturi de flori, cu multă vegetație și arbori feluriți, o grădină de legume și atenansele cu destinații diverse – magazii, depozite și camere pentru îngrijitori.

– Ce a mai rămas, astăzi, din fosta proprietate?
– În prezent, se mai păstrează doar o sobă, cuptorul mare, specific secolului trecut, precum și beciul înalt și boltit, în timp ce feroneria și elementele de exterior nu s-au mai conservat. Sobele de teracotă cu coloane au fost înlocuite în anii ’60, iar pridvorul a fost închis cu elemente de tâmplărie modernă. Dulapul de bucătărie și lămpile cu gaz lampant din fiecare cameră au fost donate Casei Muzeale Ștefan Luchian din oraș. Imobilul actual a fost renovat în stilul primei locuințe, dar fără a fi respectate normele impuse monumentelor de patrimoniu, motiv pentru care motivele caracteristice de arhitectură medievală ale casei s-au pierdut.

Florin Bălănescu