Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Câte și mai câte”, un bucovinean, când în România, când peste ocean, în America, la Detroit, statul Michigan…

Articol needitat

 

“Câte și mai câte”, un bucovinean, când în România, când peste ocean, în America, la Detroit, statul Michigan…


O carte, așa se și intitulează, Câte și mai câte…Nuvele, povestiri și versuri, 2000-2015, Editura Opera Magna – Iași, peste 500 de pagini, autor Constantin Rusu Bucovineanu, carte cu un cuvânt drept prefață semnat de actorul Constantin Tiron din Câmpulung Moldovenesc – Bucovina, cu o dublă prezentare a textului și autorului sub semnătura prof. dr. Luminița Țăran, cu o relatare a Istoriei vieții sale semnată de însăși autorul, ajutat puțin mai încolo și de soția sa Viruța S. Rusu, căreia îi aparțin și fotografiile care sunt însoțitoarele oilor negre…
…”M-am născut în anii de după cel de-al doilea război mondial, anul 1947…în ziua de opt aprilie… în Câmpulungul Bucovinei, în locul de-i zice “Capusatului”, mi-am trăit copilăria la casa părintească, ca și o parte din anii tinereții mele… “ După școala primară, alta profesională și o școală pentru șofat, după de s-a săturat de umblat mai peste tot în România – Ardeal, Maramureș, Muntenia și Oltenia -, și-a făcut serviciul militar, s-a însurat și au avut și un copil, în anul 1984, când împrejurările vieții au intrat în conflict cu vederile sale și a familiei, și-au cerut emigrarea în America…
…”A urmat un calvar de patru ani: să stai în țara unde te-ai născut, ai trăit, unde ai slujit în serviciul militar, să nu ai nici un drept, să fii o persoană fără drepturi și să plătești din 60 în 60 de zile taxele de prelungire a șederii pe teritoriul țării tale de origine. De ce? Pentru că îmi trebuia, mie și familiei mele, soției și băiatului meu Cristian, pe atunci un copil, viza de intrare pentru ședere definitivă în SUA, pe care abia în septembrie 1988 am primit-o…”
Istorisirea bucovineanului, a curajosului român, ca cititor mă duce cu gândul la calvarul pe care în anii aceia l-au trăit și alți români, familia Alexandru Tacu din Iași, de exemplu, căreia, pentru asemenea îndrăzneală, de a cere să plece în America, securitatea română, profund deranjată, pur și simplu i-au otrăvit sau iradiat copilul, pe Mălin Alexandru Tacu, la 17 ani, elev eminent, poet cu versuri publicate și concursuri literare câștigate, întâmplări despre care eu am și scris o carte…
Despre viața începută acolo, „într-o țară unde nu cunoști pe nimeni, nu știi limba, unde ești ca picat din cer”, dar ți se oferă, „în America, țara făgăduințelor”, – ceea ce de patru ani nu mai aveai – patrie, cămin și cetățenie – fără însă ca nici asta să-ți pice „mură-n gură”, ci au trebuit alți ani de muncă și de cunoaștere, bucovineanul nostru are curajul să menționeze ceea ce fiecare ne închipuim: “n-aș mai avea curajul s-o mai iau iar de la început…”
Acolo, bolnav, cu dorul de-acasă, cu talentul vorbelor păstrate de la mama sa, Dumnezeu i-a arătat calea supraviețuirii, i-a redeșteptat darul, dorul și dorința de-aș scrie în versuri și proză chinul vieții sale. Adică și-a publicat cărțile: în 1995, prima carte, intitulată simplu Poezii, alcătuită din două secțiuni Cântul iubirii și Flori din grădina inimii, volum editat la editura Quadrat-Botoșani, iar în 1999 alt volum Dulce și amar, editat de Criterion Publishing din statul Georgia, SUA,prezentat de domnul George Alexe, profesor și scriitor, îndemnat de Gabriel Stănescu, editor. Amintiri din Bucovina se intitulează volumul de nuvele și povestiri publicate în anul 2000 cu ajutorul prof. Ion Filipciuc, la editura Miorița din Câmpulung, când s-a întors pentru un timp acasă, în România.
Au urmat volumele, poezii, Gânduri și iar gânduri, tot în 2000, dar la editura Criterion-Georgia, volumul de poezii pentru copii intitulat Povestea apelor în 2001 la editura Bibliotecii „I. G.Sbiera” din Suceava, alt volum de poezii, Florile vieții, tot pentru copii, în română dar și în versiune engleză, la editura Semne din București.
În 2004 a ieșit de sub tipar alt volum de versuri „Odă regelui Hristos – Psalmi și imnuri de laudă” la editura Accent Print Suceava, apoi cartea de proză „Bucovinenii și lumea largă”, editura ALK Botoșani, precum și poezii „Odă Împăratului veșniciei, Psalmi”, la editura Pre Text – Câmpulung, precum și cartea de proză și poezie de la care am plecat, „Câte și mai câte”, editura Opera Magna, Iași, 2000-2015.
„Membru al Asociației Internaționale a scriitorilor și Oamenilor de Artă Români, cu sediul în Georgia, SUA, și membru al Societății Scriitorilor Bucovineni”, ni-l prezintă prof. dr. Luminița Țăran; „câțiva ani la rând mi-am semnat toate scrierile cu numele „Constantin Rusu a-lui Petrea Țărănoaiei”, însă de la 18 ianuarie 2005, cu aprobarea și învoirea mea, cei de la Asociația Internațională…, domnul Gabriel Stănescu, editor, mi-au schimbat pseudonimul literar în „Constantin Rusu Bucovineanu”, nume cu care-mi voi semna toate scrierile mele de aici încolo” ( mai puțin ceea ce semnează la p. 246 din „Câte și mai câte”, n.n.).
„Comoara expresivă a limbajului neaoș, bucovinean, care însoțește întreaga scriitură a lui Constantin Rusu Bucovineanu, reprezintă particularitatea unui spirit care visează și care ne transmite undele sonore a cuvântului scris, încântându-ne urechea și potolindu-ne setea de frumos la unduirea izvorului gândurilor”, metaforizează actorul Constantin Tiron calitățile celui care îi apreciază ceea ce intitulează „Cuvânt către durere, credință și lumină”. „La o primă vedere, versul pare lipsit de podoabe artistice, hrănindu-se din măiestria simplității; paralelismul sintactic, prezent în mai toate poeziile, rescrise, parcă, întreaga poezie, redându-i viața simbolică în spațiul alegoric”, scrie și doamna profesoară Luminița Țăran. Aprecieri la care ne alăturăm, dar regretăm că editurile astăzi lipsindu-le corectorii, poate și „capul limpede”, dar nu uită a invoca sălbatecul Copyright, stâlcesc, siluiesc, în loc să păstreze și să înfrumusețeze prețiosul vocabular de autor, ce am constatat și eu la „Câte și mai câte” de Constantin Rusu Bucovineanu mai la fiecare pas.
Dar subliniază astăzi „bogatul”, omul cu două patrii, referindu-se la scrierile sale, familie și moștenitori, „să nu fiu înțeles greșit, eu consider scrisul drept o realizare deasupra tuturor pe care le au compatrioții plecați ca și mine dincolo peste marele Atlantic.
Am lăsat o urmă pentru atunci când nu voi mai fi pe acest pământ și mă bucur că nepoatele mele Cristina și Jenifer Rusu, care sunt deopotrivă cetățeni români și americani, atunci când vor crește mari și vor pătrunde tainele slovelor, vor ridica, fruntea în sus cu mândrie și vor zice cum îmi zic ele acum:”acesta a fost „Bicu” – bunicul nostru care ne-a iubit ca nimeni altul pe lume”. Și pentru toate aceste realizări îi mulțumesc cu adâncă prosternare Marelui Dumnezeu, Tatăl Nostru, care m-a ocrotit în împrejurări critice și grele ale vieții de pribeag, care m-a ajutat să ajung dintr-un om fără multă școală, un autodidact recunoscut de cei cu școli înalte, printre cărturarii vremii în care am trăit și eu”.
“Câte și mai câte…” cuprinde Cartea bucovineanului nostru, – din cuprins, vorbe despre toamna târzie, gânduri de cititor, oaspete la miez de noapte, duhul lui Dracula la castelul din Hunedoara, zbucium de suflet, mă făcu muica oltean- ca să ni-l reamintim pe Hamza Pielea, până ce nu s-a uitat nici de Insula Mare a Brăilei, de stufărișul de acolo și cine lucrau în baltă, dar, printre rânduri și cum la americani scrisul e muncă, el se plătește, nu ca la noi cum am cheltuit atât doar pentru Mircea Cărtărescu, să-l facem cu Premiul Nobel, că scrie Constantim Rusu Bucovineanu satisfăcut că, printre altele, depunând tot ce a scris, operă și manuscrise, la Centrul de cultură româno-american, dedicate nepoatelor sale, are garanția că la maturitate ele vor putea fi nu doar scoase și publicate dar, atenție, “vor beneficia și de drepturile de autor” ale scriitorului, ale bunicului.
Multe mai împrumutăm de la americani, numai ce-i de folos omului de rând nu, constat și reproșez diriguitorilor actului de cultură și publicistică din România.
Ion N. Oprea
20 decembrie 2016



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5