Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cazanul de ţuică, vinovat de încălzirea globală…

Chimia românească, chiar dacă nu a vânat niciodată un Premiu Nobel, a avut, totuşi, unele realizări. Ar fi mare păcat să o reducem la chipul tâmp al Elenei Ceauşescu, exponentul ei emblematic. În schimb, alchimia noastră e pe nicăieri. Românul nu şi-a bătut niciodată capul să facă aur din resturi menajere. Ştia că e zadarnic. Chiar dacă ar fi reuşit, nu era chip să-l păstreze. Că veneau imediat după el turcii, ruşii, tătarii. Alchimia carpato-dunăreană s-a oprit la zeama de ţuică. Cazanul de fiert prune este cea mai sofisticată maşină cu abur zămislită de ingineria noastră populară. Dar astăzi e pe cale de dispariţie…

Uniunea Europeană ne ajută să scăpăm de unele obiceiuri proaste, denumite popular tradiţie. Gata cu guiţatul ritual din Ajunul Crăciunului, gata cu măcelul bestial al mieilor pascali, gata cu jelitul morţilor în sufragerie! Europa nu glumeşte. Are norme pentru orice şi dacă în mod premeditat calci o broască gestantă, te poţi alege cu dosar penal. Încearcă numai să spui nu Europei, că te loveşte în moalele capului cu prima clauză de salvgardare ce-i cade în mână. Dar cazanele…

În duplicitatea lui ancestrală, explicabilă, legată direct de arta sa de a supravieţui, românul zâmbeşte încurcat. Vrea şi modernitate, vrea şi tradiţie. A făcut deja multe concesii, îmbrăcând salopeta de fermier direct peste iţarii ciobăneşti. Psihologii vestiţi ai Apusului i-au demonstrat că păstoritul clasic stresează turma, lezează ireversibil personalitatea oilor. De aceea, nici nu le mai păzeşte, ci le filează discret, adică le monitorizează. Dar toate au o limită. Deşi creştin, românul şi-a păstrat un idol sfânt de cupru, încă din barbarie: cazanul…

El credea că va fi altfel după aderare. Drumuri moderne, asfaltate special, pentru euro-transhumanţă. Export masiv de produse agroalimentare; fluvii de lapte, curgând agale spre vest, printre munţi de telemea. Totul, în arpegiile divine ale cavalului, sub spectrul inepuizabilului nostru tezaur folcloric. Singurul tezaur rămas la dispoziţia lui Mugur Isărescu. Şi peste toate, simbolul romanităţii şi al continuităţii noastre neîntrerupte: cazanul…

Când acolo, supărare mare. Fraţii mai bogaţi de gintă latină s-au speriat. Urmaşii Romei se întorc la Roma. Legiuni întregi de turişti români se năpustesc asupra Peninsulei, ca pe vremea lui Alaric. Răzbunarea lui Decebal este totală. Imperiul Roman nu rezistă asediului. Este cucerit metodic, bancomat după bancomat.

Din sateliţii săi artificiali, Occidentul se holbează indignat la cazanele românilor. Se invocă norme armonizate. Cazanele favorizează efectul de seră, contribuie decisiv la încălzirea planetei. Se cere insistent eliminarea lor.

Românul face orice pentru Occident. Se duce cu TAB-ul până în Irak, şi chiar mai departe. E gata să renunţe la ciomag, să-l înlocuiască cu bâta de baseball. Dar cazanul de ţuică? Nu! Pentru nimic în lume! Până aici! Cazanul, nu! Din ţeava lui de aramă picură seva titanică a neamului nostru, necontenit, de peste două mii de ani…

Valeriu BUTULESCU



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5