Trist şi albit la tâmple la viaţa mea mă gândesc
Ce n-aş da să mă întorc în timp şi să-l opresc,
Dar timpul nu se opreşte când unii vor
Iar eu nu am putere să-l opresc din zbor.

Trist ca o ciutură fără ciocârlii pe un câmp,
Aud roţile Carului Mare scârţâind,
Luna până în dreptul frunţii mele coboară,
Sufletu-mi caută liniştea interioară.

După vârsta copilăriei mereu am tânjit
Dar s-ajung până acolo încă n-am reuşit,
Căci timpul pe care-l am înaintea vieţii
E mai scurt decât cel rămas-n ceasul dimineţii.

Datul înapoi al vieţii mi-a dovedit
C-a fost un joc periculos şi fără de sfârşit,
Se poate-nfăptui cu viteza gândului
Dar ceasul n-atinge nici viteza fulgerului.

Ar trebui să mă joc din nou ca atunci,
Doar cu sens invers,anii din viaţă scăzând
Şi să mă-ntorc la acea vreme de demult ,când
Alergam cu ghiozdanul în spate râzând.

Viaţa după ceas trebuie să mi-o potrivesc,
Ceasul în care timpul curge invers,nu-l găsesc,
El merge întotdeauna cu viteza lui
Altfel timpul se zăpăceşte înlăuntrul lui.