Nicolae Adrian Alexe s-a născut la 18 octombrie 1986, la Brașov. Este necăsătorit și nu are copii. A absolvit Facultatea de Istorie și Patrimoniu a Universității Lucian Blaga din Sibiu și, din anul 2008, lucrează ca muzeograf la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra din Sibiu, din cadrul Complexului Național Muzeal Astra din același oraș. Detalii despre muzeu, mi-a prezentat într-un interviu realizat la 31 august 2013, în perimetrul acestuia.

– Domnule Adrian Alexe, care este istoria muzeului?
– Acesta a luat ființă în 1963, cu titulatura Muzeul Tehnicii Populare și făcea parte din Complexul Național Muzeal Brukenthal. El are, însă, niște strămoși, în sensul că, în 1905, Asociațiunea Astra a înființat un muzeu istoric și etnografic în actualul parc Astra, după care a fost desființat în 1950. În 1956, a luat ființă, în cadrul Muzeului Brukenthal, o secție de artă populară, bazată, în mare parte, pe obiectele care au aparținut muzeului Asociațiunii Astra. În 1990, Muzeul Tehnicii Populare a devenit Muzeul Civilizației Populare Tradiționale, separat de Muzeul Brukenthal, lărgindu-se, astfel, spațiile de cercetare și reprezentare a tuturor activităților.

– Complexul are și alte muzee?
– Mai are încă trei, cu același profil: Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder, Muzeul de Etnografie Săsescă Emil Sigerus și Muzeul Civilizației Transilvane – toate având sediul în Piața Mică din centrul Sibiului; în perspectivă.

– Cât de mare era la început și ce suprafață are astăzi?
– Dimensiunile au rămas aceleași – aproximativ 100 de hectare –, dar, în timp, s-a mărit numărul monumentelor aduse aici; în prezent, inventarul muzeului numără circa 200 de unități (gospodării), însă, incluzând toate construcțiile (anexe, case și instalații), sunt aproape 400, care acoperă 45 de hectare, restul fiind ocupat de pădure. Perimetrul are forma unui patrulater de 2 km lungime și 0,5 km lățime, iar turul complet al muzeului, fără a intra pe aleile lăturalnice, măsoară aproape 5 km, ceea ce face ca acesta să fie cel mai mare muzeu în aer liber din țară și între cele mai mari din Europa.

– Ce conține itinerarul de vizitare?
– Muzeul este împărțit în sectoare, divizate, la rândul lor, în grupe, care ilustrează ocupații sau meșteșuguri. În fiecare sector, există atât gospodării, cât și instalații, muzeul având cea mai completă colecție de instalații preindustriale din Europa: mori de făină (de mână, de vânt, de apă sau acționate de animale), joagăre, pive, dârste, vâltori, uleinițe și teascuri – toate instalațiile care, în trecut, erau puse în funcțiune de forța eoliană, hidraulică, umană sau animală. Prima jumătate a muzeului conține sectoarele prelucrării lemnului, pietrei, fierului, ceramicii și hainelor, precum și unul dedicat copiilor, numit Etno Tehno Parc. Tot aici, mai există o școală din satul Ticera, județul Hunedoara, unde au loc activități culturale. A doua jumătate a muzeului ilustrează ocupațiile, incluzând vânătoarea, pescuitul tradițional, păstoritul, agricultura, viticultura, pomicultura, morile de făină și monumentele de utilitate publică (biserica, școala, remiza de pompieri, cârciuma, popicăria, scrânciobul și mijloacele de transport – pe apă și pe uscat). Există trei biserici, dintre care una – Sfinții Mihail și Gavril – este activă, în care au loc liturghii și căsătorii religioase, construită în stil maramureșean, din satul Bezded, județul Sălaj, o alta, realizată în același stil, cu unele diferențe, din satul Dretea, județul Cluj și o bisericuță din cătunul Comănești, județul Gorj, unde am reconstituit și un mic cimitir, pentru a reface întregul ansamblu original.

– Ce zone etnografice ale țării acoperă muzeul?
– Sunt ilustrate cele mai reprezentative astfel de zone din toate regiunile istorice ale țării. Pe lângă transferul de monumente, care încă nu s-a încheiat, există și multe activități – animații culturale (mai ales în weekenduri și în timpul sezonului estival), demonstrații ale meșterilor și creatorilor populari în diferite materiale (ceramică, lemn, textile), reprezentații ale cântăreților din instrumente tradiționale și ale dansatorilor, un târg de țară, la care vin, în fiecare sfârșit de săptămână, producători ce fac demonstrații culinare și comercializează mâncăruri tradiționale, ateliere de fierărie și cuptoare de ceramică. Există în proiect realizarea și a altor unități funcționale, reconstruirea sau amenajarea unor gospodării și altele.

– Sunt reprezentați și românii din afara granițelor?
– Încă nu, dar există proiecte și expoziții temporare prin care se realizează acest lucru, ilustrând o civilizație comună, mai ales din Transilvania. Sunt reprezentate și alte etnii, precum sașii, maghiarii, turcii, tătarii, prin instalațiile pe care le aveau, și lipovenii, printr-o gospodărie din satul Mahmudia, județul Tulcea, pentru că nu există o civilizație pură, care să aparțină numai unei anumite etnii.

– Care sunt perspectivele imediate?
– Intenționăm să valorificăm acest patrimoniu – în primul rând, științific, prin publicații de specialitate sau de popularizare, prin activități culturale și, mai ales, prin implicarea în comunitățile rurale locale, pentru a revitaliza unele sate și regiuni și a le repune pe picioare din punct de vedere turistic, valorificând tot ceea ce înseamnă civilizație și istorie.

Florin Bălănescu