Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Cele două cariatide ale unității naționale: Eminescu și biserica cu participarea la realizarea Unirii  

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cele două cariatide ale unității naționale: Eminescu și biserica cu participarea la realizarea Unirii

Primit pentru publicare: 08 Ian 2020
Autor: Liliana DEREVICI, Cluj
Publicat: 09 Ian. 2020
© Liliana Derevici © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE


Cenaclul literar “Radu Stanca” de la „Centrul de Vârstnici nr.2” din Cluj-Napoca desfășurat  în 8  ianuarie a anului 2020 a avut ca temă: „Eminescu, cizelator al limbii române și rolul bisericii în realizarea Unirii”.

Ședința a fost deschisă de  președintele  cenaclului literar, scriitorul AL. FLORIN ŢENE care după anunțarea temei a dat cuvântul scriitoarei  LUCIA-ELENA LOCUSTEANU care  în debut a specificat calendarul lunii ianuarie, personalitățile remarcabile care s-au născut în această lună și evenimentele deosebite care au avut loc. Au fost menționați:scriitorul-Ioan Băieșu, dramaturgul-Ion Luca Caragiale cu „O scrisoare pierdută”, scriitorul Emil Gârleanu, scriitorul Petre Ispirescu și capodopera speciei literare epopeea: „Țiganiada” cu cele două idei importante sugerate: că toți ne naștem egali și că un stat ar trebui să aibă conducători intelectuali.

Apoi doamna profesoară a trecut la tema propriu-zisă despre inegalabilul Mihai Eminescu, lumina literaturii române, oprindu-se și la activitatea sa de poet dar și la cea de gazetar. Este de remarcat felul în care Eminescu a dat frumusețe limbii române având acea coloană vertebrală ca ziarist dar și ca om. Arta adevărată pune pe primul plan calitatea, emoția care pleacă dintr-o trăire adevărată, a spus dânsa. Eminescu cizelează limba, ceea ce o afirmă în arta sa poetică: „Icoană și privaz”:

« Voit-am a mea limbă să fie ca un râu
D-eternă mângâiere… și blând să fie cântu-i.”

Tot Eminescu menționează că poetul trebuie să fie al veacului copil, să aibă inocență, frumusețe, acuratețe a exprimării adevărului și trebuie să fie în acord cu trăirile veacului său.
În creația sa Eminescu are trei etape-când se inspiră din creația folclorică
-maturitatea și
-genialitatea

În fiecare etapă Eminescu are artele lui poetice. În prima etapă el afirmă că numai poetul trece peste nemărginirea timpului. În „Epigonii” în prima strofă el definește arta ca un lucru sacru, ca o lumină, un belșug, o frumusețe și specifică rolul și menirea poetului de a cizela limba şi a o duce la perfecțiune. „Scrisoarea a II-a” este arta poetică care îl prefigurează pe Bacovia. În a treia etapă a genialității, arta poetică e clară, el afirmând că multe flori sunt în lume dar puține o să poarte rod, în poezia „Criticilor mei”.

« Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte ».

Eminescu este un poet fără egal. El s-a aplecat asupra naturii, a răspuns chemării naturii care este ființa sa, sufletul său.

Cel mai important pentru Eminescu este condiția omului de geniu care niciodată nu va putea fi înțeles de omul de rând. Poezia „Floare albastră” anticipează „Luceafărul”. Iubirea la Eminescu este sentimentul suprem care cuprinde nu numai iubirea pentru ființa iubită dar și pentru pământul țării, iubirea de limbă și neam pentru care a știut să se jertfească și să-și accepte acest destin tragic, afirmă doamna profesoară Lucia-Elena Locusteanu.

Domnia sa, în primul său volum „Lecturi subiective” i-a închinat lui Eminescu o întreagă carte. Eminescu este o icoană a vieții așa cum Brâncuși este pentru sculptură iar Enescu și Ciprian Porumbescu pentru muzică.

A urmat un scurt recital de poezie din Eminescu. Au recitat doamna Cristina Marian și doamna profesoară Maria Dulcă, care a venit pentru prima dată la cenaclu. Interesantă a fost ideea doamnei profesoare Maria Dulcă care a citit o poezie asemănătoare poeziilor lui Eminescu pentru ca noi să recunoaștem autorul, fiind vorba de poezia „Vis și cântare” a poetului Al. Philippide. Domnia sa a adus un omagiu unei alte personalități de mare complexitate care a plecat de curând dintre noi, din care a recitat o poezie, pe care desigur noi nu am recunoscut-o, fiind vorba de o poezie a scriitorului și poetului Valeriu Anania.

Completări la această temă au fost aduse și de președintele cenaclului, scriitorul Al. Florin Țene care a evidențiat viziunea sa asupra bisericii și a lui Dumnezeu, pe care îl descoperă în natură, loc unde poate să se roage mai bine iar pentru domnia sa Dumnezeu este o celulă primordială, conștiința omului, o forță pe care o acceptăm. Pentru doamna profesoară Lucia-Elena Locusteanu, în ceea ce privește ideea de Dumnezeu, important este să avem credință iar pentru doamna profesoară Maria Dulcă, Dumnezeu este infinit și iertător.

A urmat a doua parte a ședinței în care doamna profesoară LILIANA DEREVICI a expus tema: „Rolul bisericii în realizarea Unirii”.

La început au fost explicați termenii de Marea Unire care este procesul istoric din 1 Decembrie 1918 în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național România. Iar Mica Unire s-a înfăptuit la 24 ianuarie 1859 între Țara Moldovei cu Țara Românească.

Vasile Goldiş, fost deputat în Adunarea Națională de la Alba Iulia a declarat că e fericit să mărturisească rolul Bisericii Ortodoxe Române de a înrădăcina în suflete lumina cunoștinței de Dumnezeu, singurul izvor de adevărată fericire omenească. El afirma că preotul român “din luptător național va trebui să devină apostol al credinței, pildă strălucitoare a jertfei de sine pentru fericirea altora”.

Aurel Cosma junior, fiu al Banatului românesc a scris despre creștinătatea poporului român care a găsit în Biserica lui Hristos un loc de rugăciune dar și un lăcaș de unitate etnică. Biserica a avut un loc istoric în pregătirea biruinței românești, preoții propovăduind Evanghelia libertății și unirii.

La întrebarea de ce Biserica, clerul s-a implicat pentru realizarea Unirii, răspunsul este pentru că biserica este o biserică națională, a poporului român legată de națiune.

De menționat că în Vechiul Regat 252 de preoți au fost mobilizați în Armata Română în timpul Primului Război Mondial, activitatea lor fiind evaluată extrem de pozitiv după 1919, ceea e a dus la înființarea Episcopiei Armatei în 1920 cu reședința la Alba Iulia, episcopie desființată de comuniști în 1948.

În Basarabia de menționat că membrul cleric al Sfatului Țării care a votat unirea a fost preotul Alexandru Baltaga, omorât de sovietici după 1941. Arhimandritul Gurie Grosu a binecuvântat Sfatul Țării și a luat decizia de unire, la fel Dionisie Erhan, canonizat în anul 1919.

În Bucovina mișcarea unionistă a fost sprijinită de Mitropolia Bucovinei și Dalmaţiei, Ședința Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 având loc în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir Repta.

In Transilvania 30% din cei 1228 de deputați ai Adunării Naționale au fost clerici, ortodocși si uniți, episcopii au fost cei ce au prezidat desfășurarea adunării, de aceea Miron Cristea si Iuliu Hossu (cei mai tineri) au si fost aleși în delegația celor 4 (Cristea, Hossu, Goldiș, Vaida Voievod) care au prezentat rezoluția de la Alba Iulia regelui la București.

De menționat că la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 s-au aflat doi înalți ierarhi români, Miron Cristea și Iuliu Hossu, cel din urmă prezentând chiar, înaintea celor adunați acolo, Rezoluția de unire.

Biserica a fost în fruntea românilor în toate marile momente ale luptei de emancipare națională și ale construirii statului național român, de la Supplex Libellus Valachorum (secolul al XVIII-lea), trecând prin 1848-1849 și prin Memorandum (1892-1894) și ajungând până la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Gândind acum la unitatea românească de-a lungul timpului, nu ne-o putem explica fără aportul credinței și al Bisericii.

Apoi a fost menționată în cuvântul doamnei profesoare, activitatea detailată a patriarhului Miron Cristea în favoarea Unirii celei Mari.

Un alt preot de data aceasta militar Neculai Hodoroabă a militat pentru reunificarea Transilvaniei cu România.

Biserica a fost întotdeauna alături de popor, de-a lungul întregii sale istorii, în lupta sa pentru libertate, drepturi, demnitate și unitate națională.

Preoții militari au contribuit efectiv la menținerea moralului ostașilor, propovăduind credința în victorie și responsabilitatea de pe umerii ostașilor de a salva Țara și Neamul, aceste noțiuni având un caracter sacru în contextul luptelor de veacuri ale românilor pentru identitatea lor ca popor și pentru apărarea teritoriilor locuite de ei. Au fost evidențiate serviciile preoților militari și distincțiile pe care aceștia le-au obținut.

În concluzie, toți acești preoți români ortodocși și uniți, din Banat și-au luat în serios rolul de păstori sufletești și apostoli ai românismului, îndeplinind cu responsabilitate și demnitate vocația pe care Andrei Mureșanu o înscrisese atât de frumos și de sugestiv în ultima strofă a poemului său pașoptist-devenit între timp imnul național al României- „Deșteaptă-te române”, scriind: „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină, deviza-i libertate și scopul ei preasfânt”.

 În finalul ședinței cenaclului literar participanții au cântat romanța „Pe lângă plopii fără soț” după versurile lui Eminescu.

Următoarea întâlnire literară va avea loc în a doua miercuri a lunii februarie.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.605 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5