Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    CELE NOUĂ DOAMNE

     

    Încercănată, iarna trena şi-o târăşte
    Mâhnită, coborând se dispersează în abis
    Şi melopeea în aer se topeşte,
    Gândurile sumbre plâng pe margini de vis.
     
    Prin poarta deschisă pătrund fire-aurii,
    Acorduri vechi şi umbre proaspete foşnesc.
    Văzduhul iar vibrează de-atâtea simfonii
    Că nouă doamne-n vârstă acum, acum sosesc:
     
    Din zarea argintie babele-apar pe rând
    Cu-anotimpul blând având aceeaşi vârstă,
    Cu flăcări potolite pământul legănând,
    Respectă riguros înscrierea pe listă!
     
    Prima dezmiardă ziua-n caldă-mbraţişare,
    Înaltu-l modelează lunecând pe nor,
    Cu braţul oferă-atâtea mărţişoare
    Şi lumea-şi pune speranţa-n norocul lor.
     
    Alta alungă ceaţa prin descântece
    Iată, cum prin degete-i curge lumină!
    Necunoscut e  piscul peste care trece
    Firii-ncuviinţând trezirea divină.
     
    În rochie imaculată cu paiete
    A treia, argint risipeşte pe pământ
    Ea poartă-atâta aur cu sclipiri-n plete
    Dar,.. îngenunchează aplecată pe vânt.
     
    A patra ajunge şi-n închipuire…
    Iată cum alege flori de primăvară!
    Aduce umbră prin  clipa-n prelungire
    Şi-apoi, se retrage atât de uşoară!
     
    O soră-a lor se strecoară prin boschete
    Crescând muguri risipiţi pe crengi-aplecate…
    Învăluită în voaluri violete
    A şasea, din răsfăţ, varsă lacrimi curate.
     
    Văzduhul mută, din nou, tăcerea-n iarbă…
    -Muzică-n surdină în suflet şi în gând-.
    A şaptea-şi plimbă cuvintele în salbă
    Şi-n amintiri îşi scaldă suflul ei plăpând.
     
    Cum,..a opta tandră, pe-aripi subţiri, spre cer,
    În cercurile ei de nepătruns, dansând
    Cu pasu-atât de sprinten, plină de mister,
    Ameţitoare depărtări, de noi, apropiind,
     
    Aduce,-an de an, această sărbătoare
    Cu basmul în care cuvintele se ţes
    Ni-l picură-n suflet ritmic, lucitoare
    Apoi se pierde-n timp…o. asta-i de-nţeles!
     
    Frumoasa doamnă cu braţul plin de flori
    Şi-n privirea sărbătorii-nveşmântată
    Intransigentă, pură, aprinde culori…
    O,”măreţia”… femeii e-nchinată! 
    …………………………………
    Ultima -în rochie sobră-, elegantă,
    Duios, împarte patruzeci de mucenici
    Cu lumini sfinte şi flori în ghirlandă.
    Apoi… şi ea, pentru un an, pleacă de-aici!…
    
    Autor, Lia Ruse (sursa:Revista Agata Literară, www.agata.ro
    


    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Raluca Silvestru spune:

      Minunate imagini, metafore, impletituri de cuvinte pentru acest obicei frumos, romanesc, strabun!
      Excellente, Madame! La mai mult!
      Raluca

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5