Ceramica din Transilvania în colecţia etnografică a Muzeului Judeţean Botoşani

Ceramica este una dintre mărturiile existenţei civilizaţiei umane pe pământ.

Bogăţia şi frumuseţea pieselor vechi de 5000-6000 de ani aparţinând culturii Cucuteni impresionează şi astăzi prin formele, cromatica şi decorul elaborat.

 Olăritul ca meşteşug, a cunoscut o evoluţie şi o continuitate în diferite centre din România, ajungând la înflorire până în prima jumătate a secolului XX. Acesta a fost pragul de dispariţie a unor centre, rămânând puţini meşteri olari care au mai avut curajul să ducă mai departe acest meşteşug, aflat la concurenţă cu industria porţelanului, care a acaparat pieţele.

 Înfiinţarea unor cooperative prin anii1960-1970 a stimulat meşterii să mai lucreze ceramică, dar de data aceasta în grup, repartizaţi şi specializaţi pe etape de lucru: pregătit lutul, modelat, decorat, smălţuit, ardere.

 Cu toate aceste transformări, în casele ţărăneşti sau în colecţii particulare şi muzeale s-au păstrat piese de olărit de o frumuseţe unică. Realizate de meşteri artişti, vasele modelate pictate, smălţuite şi unele fiind chiar datate, rămân valori de necontestat.

 Secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani deţine, alături de miile de piese, de mare rezistenţă cu valori colecţionate de pe raza judeţului, o serie de vase de ceramică realizate de meşteri din Transilvania. Ele provin de la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Dorohoi (secţia Muzeului Botoşani), unde în urmă cu zeci de ani, au fost achiziţionate sau donate, pentru a alcătui o tematică expoziţională etnografică.

 Având în vedere reorganizarea muzeelor de după 1968, aceste piese au fost transferate la Muzeul Judeţean Botoşani.

 O pierdere o constituie faptul că aceste piese, achiziţionate sau primite prin donaţie la Dorohoi, n-au avut fişe de identificare a originii, a atelierului, a meşterilor. Folosind la vasele de ceramică metoda comparaţiei (ţinând seama de pastă, de formă, decor şi cromatică), am putut determina faptul că au fost lucrate în zona oraşelor Braşov şi Sibiu, probabil de către şaşi, dar nu este exclusă nici contribuţia meşterilor olari unguri sau români. Este îndeobşte cunoscut că în această parte a ţării, ca şi în alte târguri din Moldova şi Ţara Românească, încă din evul mediu, meşterii erau grupaţi în bresle. ,,Aceste organizaţii aveau obiceiurile, însemnele breslei, marca breslei şi statutele lor” (Barbu Slătineanu, Studii de artă populară, Editura Minerva, Bucureşti, 1972)

La Saschiz pare a fi fost un centru de olărie albastră pe la 1780-1850 ( E. Sigerus, Siebenbürgische- Säschsische Töpfelwaren, Osland, 1919., Sibiu) ca şi la Rupea Braşov.Barbu Slătineanu referindu-se la ceramica de Braşov pictată, afirmă că ,,albastrul este de multe ori foarte închis şi gros. Românii, de altfel, spun acestui albastru, negru. Smalţul în regiunea Braşovului este subţire….Mai toată această olărie era lucrată cu cornul, instrument obişnuit mai mult la români”

Despre ceramica din zona Sibiului, acelaşi cercetător afirmă: ,, pare sigur că cea mai mare parte din aceste vase au fost făcute chiar în Sibiu, care, pe vremuri, avea olari. Vasele de un colorit mult mai viu, pe un fond alb sclipitor, sunt pictate cu galben, verde, albastru, maro şi câteodată liliachiu, fondul de angobă albă are o nuanţă uşor trandafirie sau gălbuie” .

Avem deci toate motivele să credem în originea transilvană a acestei ceramici, aflată în depozitul Secţiei de Etnografie a Muzeului Botoşani. Trebuie precizat că unele motive decorative sunt de influenţă austriacă sau ungurească(cerbul, păsări, pomi ai vieţii stilizaţi, lalele).

Pentru a detalia ideia de tematică vom descrie ,,decorul pictat de un meşter anonim transilvănean pe un Canceu, datat cu anul 1853. Vasul este modelat la roată, cu toartă, este angobat în interior şi la exterior, unde este decorat în culorile brun, verde, galben şi şmălţuit. Decorul fitomorf, floral şi zoomorf, pare a fi un fragment dintr-o scenă de vânătoare, reprezentând un cerb alergând , cu capul întors către urmăritori. Meşterul olar a pictat şi natura, încadrând cerbul în goană, între doi pomi ai vieţii, având coroana stilizată floral, într-o repetiţie de două romburi, urcând spre gura vasului, rombul în arta populară, simbolizând soarele.

Elementele decorative folosite pot fi întâlnite la diferite civilizaţii(soarele, pomul virţii, elementul floral, zoomorf), pictând viaţa şi teama de sfârşit a ei, mergând până la detaliere, pe ochiul mărit de groază al cerbului, care priveşte înapoi spre primejdie.

Vasele la care ne referim sunt de diverse tipuri: vas pentru dus mâncarea la câmp, farfurii , cancee, unele fiind datate cu anii 1856, 1907, 1859 şi cu decor floral, fitomorf, avimorf.

Dacă ne referim la calitatea acestor vase, putem afirma că ele foloseau pentru decorarea interiorului, ritualul de nuntă, pentru lichide, pentru dus mâncarea la câmp.

Ajunsă în Moldova şi folosită în case, apoi intrată în colecţii muzeale, această ceramică este o mărturie care completează informaţiile despre ceramica transilvană a secolului al XIX-lea şi este un model de comparaţie pentru ceramica din aceeaşi perioadă din alte zone ale României.