Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cezar VASILESCU: Eseu cu…o confruntare

Cezar VASILESCU

 

 

 

Eseu cu…o confruntare

 

Se vorbește mult despre conflictul între generații, fiecare dintre ele dând vina pe cealaltă, tocmai pentru a-și scuza abordările superficiale. Un lung șir al negării negațiilor, într-o suită neconvingătoare, în locul unei continuități creatoare, mult mai eficientă, întru sporirea civilizației.

Pornind de la amintirea lui Constantin Nonea din Almanahul literar (hăt-hăt) din 1971, voi ilustra o confruntare ilustră (nicidecum o ceartă), de data asta la propriu, în cadrul aceleiași familii, la judecătorie, între un avocat consacrat (cel care a avut privilegiul la „Balta Rece” ieșeană să-i ofere un vin de Cotnar lui Eminescu, doar Luceafărul și Ștefan cel Mare fiind îndreptățiți, cum s-a pronunțat atunci… ofertantul, demni de un asemenea vin stelar) și un alt virtuos la bară, romancier (apreciat la superlativ de Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu și adorat de femei la fiecare apariție editorială, plină de metafore ca merii încărcați de floare primăvara). Sunt sigur că i-ați descoperit pe cei doi protagoniști ai duelului la justițiara bară, Oswald și Ionel Teodoreanu, tatăl și fiul.

Totul a pornit de la un litigiu banal; evacuarea unui chiriaș din casa proprietarului. Chiriașul își alesese avocat pe Oswald Teodoreanu (un bătrânel cu părul coliliu, viu ca argintul, cunoscut ca un maestru al baroului). Proprietarul reclamant, sfătuit de un prieten, îl desemnase pe un avocat tânăr în plină ascensiune, Ionel Teodoreanu, în plus un romancier pe val, după ce se asigurase că nu putea fi un conflict de interese faptul că avocații făceau parte din aceeași familie. Decisiv pentru fiecare, procesul puncta nu numai pe talerul înclinat al balanței justiției, ci și la impresie artistică. Un duel între un clasic al baroului, un domn de o eleganță vestimentară desăvârșită, cu ochi ageri, sfredelitori, și un june brunet, cu părul cârlionțat și nas acvilin, având aerul unui indian meditativ. Fizic, n-ai fi zis c-ar fi vorba de tată și fiu.

Ionel, sigur pe sine, invocase, pe baza unei jurisprudențe publicate, evacuarea imediată a chiriașului, dând impresia prin rostirea neutră a frazelor, că verdictul era atât de evident în favoarea proprietarului, încât n-avea rost să apeleze la vreo exagerare. Calmul feciorului a fost perceput de Oswald ca pe o sfidare profesională. Așa că s-a năpustit, ca o furtună, asupra cauzei, prezentându-l pe chiriaș ca pe un om amărât, demn de compasiune, un vânzător de covrigi dintr-o dugheană improvizată. Instituțional, un astfel de nevoiaș trebuie protejat, nu expus evacuării: „Cât privește pe colegul meu, tânărul avocat, l-aș sfătui să se ostenească mai mult cu studiul cărților și tratatelor de specialitate, efort ce-ar cere sacrificarea unor nopți. Avocatura nu-i literatură, divertisment sau foiletonarea unor reviste cu jurisprudență perimate. Se cere imperios și logic respingerea acțiunii reclamantului”. Ionel solicitase completului de judecată să i se prezinte chipul chiriașului-victimă. Din spatele lui Oswald s-a ridicat un zdrahon pătrățos, încărcat de mușchi, pe care o căpățână mică părea stingheră. La câteva secunde de la ridicarea musculosului, Ionel se întrebase, mimând mirarea: „Onorată instanță, dumnealui este nedreptățitul, care abia intră în prăvălie, încovoindu-și spinarea?” După care urmase o tiradă strălucită a romancierului, care subjugase sala de tribunal, conturând pe zdrahon ca pe un om avar, călăuzit doar de instincte. Speriat, chiriașul părea că se ferea de potopul de epitete venite dinspre tânărul avocat dezlănțuit. Sufocat de o asemenea tiradă, ceruse „Apă, apă!” și părăsise sala. Judecătorii își ascunseseră fețele după dosarele ținute vertical, pentru a nu li se surprinde zâmbetul. Apoi Ionel se adresă cu deferență avocatului advers: „maestrul Oswald Teodoreanu are dreptate când spune că literatura nu-i avocatură, cerând nopți nedormite cu studiul cărților de specialitate. Știu din surse sigure că maestrul e pasionat de studiul cărților, făcând multe nopți albe. Păcat că, în studiul acestor cărți, domnia sa nu va găsi nici o jurisprudență, fie și dintre acelea presupuse perimate.” Tot Iașiul știa că Oswald era un pasionat de cărți de poker.

În vreme ce președintele completului, agitând clopoțelul, se retrase pentru deliberare, tatăl mai rosti doar atât, cu o prudență profesională și o jurisprudență paternă: „Ionele, ești un pezevenchi!”

        

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5