În orice stare sufletească mă voi afla,
Primăvara totdeauna o voi admira,
Căci ea îmi cere un gând nou primenit
În care se stăruie dorul de nemărginit.

Ea se cere privită cu suflet tremurător
Ca firul ierbii mereu şerpuitor,
Ce se strecoară fără zgomot printre ponoare
Şi se sparge în adâncuri de tăcere.

Chemarea primăverii e duioasă
Şi vine de pe dealuri cu-o vreme ploioasă,
Ne deşteaptă,ne face să surâdem,
Reînnoirea vieţii ,s-o înţelegem.

Primăvara ne cheamă-n mijlocul pădurilor
Călcate adesea de copitele ciutelor,
De unde va ţâşni ghiocelul,la-ntâmplare,
Iar clorofila se va topi ca-o lumânare.

Primăvara ne cere să fie admirată
Pentru că ea înseamnă viaţă adevărată,
Ne cheamă pe dealuri-nverzite departe privind
Spre zările pe care le cuprinde râzând.