Ion Talianu s-a născut la 3 martie 1898, în comuna urbană (astăzi, orașul) Târgu Ocna, plasa Trotuș, județul Bacău, Regatul României și a murit la 27 martie 1956, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un cunoscut și apreciat actor de teatru și film, format la școala marilor artiști interbelici, precum și regizor de teatru. A fost căsătorit. A absolvit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică (în prezent, Universitatea Națională de Muzică) din București. A lucrat la Teatrul Popular, Compania „Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin”, Compania „Cărăbuș” (astăzi, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”), Teatrul Municipal (în prezent, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra”), Teatrul Național (astăzi, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”) – toate din Capitală și la Teatrul de Stat (în prezent, Teatrul „Toma Caragiu”) din Ploiești. A jucat în sute de piese de teatru și de teatru radiofonic, precum și în șase filme artistice. A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa a II-a (1952), titlul de Artist Emerit(1953) și Premiul de Stat, clasa I (1954). Centrul Cultural din Târgu Ocna îi poartă numele (din 2021), aici fiind amplasată o placă comemorativă (din 2001).

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre viața și activitatea artistică a lui Ion Talianu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 23 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, cum a început cariera artistică a lui Ion Talianu?
– Încă de când era copil, tatăl său, știindu-l zburdalnic, gălăgios și amator de aventuri, l-a simțit că are stofă de actor. În vacanțele școlare, părinții îl luau cu ei la Slănic Moldova, unde, la cazinou, evolua crema artiștilor vremii: Constantin Nottara, Ion Manolescu, Constantin Morțun sau Petre Liciu. Odată, ultimul l-a chemat la el pe micul Ionel și l-a întrebat dacă poate învăța, în câteva zile, poezia Dan, căpitan de plai, de Vasile Alecsandri, pentru a o recita în cadrul programului lor. Versurile lui Alecsandri îi veneau „mănușă”, mai ales că bunica sa, născută Cozoni, se înrudea cu marele poet [mama acestuia fusese Elena Cozoni]. Chiar a doua zi, a venit cu poezia învățată, pe care o știa „ca pe apă”, căci avea o memorie fenomenală, după cum își va aminti, mai târziu, soția lui, Aurelia: „Avea o memorie de care erau uimiți și colegii. În Compania Bulandra, interpretase un rol în comedia Topaze, de Marcel Pagnol. După vreo zece ani, regizorul Mihai Zirra l-a solicitat să facă o imprimare pentru radio a aceleiași piese; aproape fără nicio repetiție, spre uimirea acestuia, el s-a achitat de rol cu același brio.” Elevul Talianu avea drumul bătătorit spre cariera artistică. După ce a urmat studiile primare la Târgu Ocna, a absolvit liceul la Bacău, unde s-a remarcat, din nou, pe scena școlii. Apoi, a plecat în Capitală, unde și-a făcut studiile superioare, pe care le-a terminat în 1921, fiind unul dintre cei mai buni studenți de la clasa maestrului Ion Livescu.

– Ce a urmat?
– Imediat, a fost primit în diverse companii de teatru și s-a aflat la loc de frunte pe afișele bucureștene. Colegul său de breaslă, Tony Bulandra, își amintea: „Ion Talianu intrase de câțiva ani în trupa noastră și se revelase ca un foarte bun actor de comedie. Inteligent, simpatic, talentat și înzestrat cu mult umor, își compunea rolurile cu o remarcabilă iscusință, evitând șarja și efectele exagerate și temându-se totdeauna în limitele adevăratei arte scenice; la aceasta, îl ajuta în mod deosebit un fin spirit de observație.”

– Ce fel de roluri a jucat și pe care le-a îndrăgit cel mai mult?
– Văduva sa, Aurelia, rememora: „Când ești distribuit în marile piese ale dramaturgiei mondiale, ca să nu mă refer și la numeroasele comedii din teatrul bulevardier, în care a apărut, ani de zile, alături de [Grigore Vasiliu] Birlic, [Velimir Vladimir] Maximilian sau [Ion] Iancovescu, nu poți să nu te atașezi de unele personaje. Din dramaturgia națională, două roluri știu că le-a avut la suflet: înainte de război, pe Emil Horn din Manasse, drama lui Ronetti Roman [pseudonimul lui Aron Blumenfeld], iar, după aceea, pe Nae Cațavencu din O scrisoare pierdută, de Ion Luca Caragiale. Poate că acest larg evantai de roluri și, deci, de viziuni interpretative i-a permis să facă și regie, unul dintre ultimele spectacole pe care le-a pus în scenă fiind comedia lui Tudor Mușatescu Titanic Vals, la Teatrul de Stat [astăzi, Teatrul Alexandru Davila] din Pitești, în 1953.”

– Care roluri nu-i conveneau?
– După propria mărturisire, „«Mă deranjează» comedia de salon, dar mă încumet să abordez și genuri diferite. Nu mă apuc niciodată de rol; îl las să mă cheme el, să-l trăiesc cu frenezie în chiar litera lui moartă și, apoi, îl învăț cu ușurință.”

– Ce fel de om era și care au fost valorile pe care le-a prețuit mai mult?
– Era bonom, spiritual, cult, deschis, generos, la fel de fermecător ca actor și ca om, de aceea nu ducea lipsă de prieteni; în garsoniera lui din Piața Mihail Kogălniceanu, veneau mereu actori, scriitori, pictori și caricaturiști. Nu și-a uitat niciodată locul natal, Târgu Ocna, și orașul adolescenței, Bacău, unde revenea adesea fie cu ocazia turrneelor, fie în vizite particulare.

Florin Bălănescu