Ciclicitatea poetică a Mariei Moisoiu – o imanenţă în evoluția culturii botoşănene
13 octombrie 2012 – Lansarea volumului de poezii ,,Ispitele gândului”, autor Maria Moisoiu, Editura Agata

Iată că, vrând, nevrând, ne raportăm la acest fenomen, pe care îl regăsim în societate pe toate palierele, de la ciclicitatea istorică şi economică, până la ,,morfologia ciclică a culturii” (Oswald Spengler) și până acolo unde chiar în viaţa fiecăruia dintre noi se respectă acest lucru. Dar, de multe ori, intersecţia ciclicităţilor are reguli proprii de acordare a întâietății, lucru sesizat de scriitoarea Lucia Olaru Nenati, invitată de onoare la acest eveniment: ,, femeile au luat pe 13 octombrie un răgaz de la pregătirea zacuştei, bărbaţii şi-au luat liber de la pus murături şi cu toţii s-au întâlnit pe fosta proprietate a caselor Eminovici pentru a beneficia de recolta poetică, de peste an, a Mariei Moisoiu”.
An de an, activitatea editorială la Agata începe şi se încheie cu un eveniment sub semnătura Mariei Moisoiu, ingineră, poetă şi, probabil, viitoare prozatoare, dar mai întâi de toate Doamnă. Acesta e singurul cuvânt care alăturat numelui dumneaei poate reda pe deplin măreţele principii morale, demnitatea, eleganţa și sensibilitate în vorbe şi comportament ce-i sunt specifice. A luptat ani de-a rândul pentru binele unor oameni și pentru prosperitatea economică a oraşului în care trăiește. Pe bună dreptate, acum, îi dau lacrimi în ochi, ori de câte ori pășește în sediul editurii și vede Centrul Istoric al Botoșanilor, la al cărui plan de dezvoltare a contribuit, dar din păcate, nu a fost realizat pe deplin așa cum s-ar fi cuvenit. ,,-Doamna Moisoiu, dar de ce nu aţi mai rămas la Primărie? // – Aş mai fi putut rămâne, dar am spus NU şi am plecat cum am îndeplinit stagiul. Am vrut să las loc altor tineri care termină acum facultatea şi nu au un loc de muncă, am vrut să le dau şi lor posibilitatea de a se afirma”. Aceste vorbe susţin pe deplin principiul de viaţă al Domniei sale, pe care-l respectă şi în viaţa învolburată a culturii botoşănene. Deloc excesive au fost cuvintele doamnei Niculina Chirilă: ,,Ne-aţi fost idealul de manager! Mulţumesc pentru că existaţi şi v-aţi propus să activaţi și în acest colectiv cu preocupări culturale (n.r. – Revista Luceafărul) şi vă rog să îmi acceptaţi cererea grăită de intrare în familia dumneavoastră!”, cerere la care, așa cum a observat Ion Istrate, s-a ,,atașat un emoționant și nescris eseu despre viață”.
Dar de ce scrie Maria Mosoiu? Pentru că are o întreagă experienţă de viață, trăiri ce se îngrămădesc a fi valorificate, pentru că îşi iubeşte atât de mult nepotul, încât vrea să-i ofere modelul suprem de viaţă, pentru că iubeşte atât de mult Botoşaniul, încât vrea mereu să-i ofere ceva, câteva ceva în fiecare anotimp… Dar, mai ales, pentru că o dezgustă pesimismul și starea de degradare ce ne înconjoară și dorește să ne mângâie sufletele oferindu-ne o poezie proaspătă, curată și autentică, un rod al provocărilor interne – ,,Ispitele gândului”. Acest aspect, nu de mult, a fost chiar anticipat la Editura Agata: ,,Pe măsură ce ne maturizăm începem să ne dorim mai mult decât e nevoie şi din acel moment armonia inocenţei începe să dispară … Meritul ar fi acela, ca la maturitate, să ştim să folosim inteligenţa, responsabilitatea, deprinderea cu munca şi orânduiala pentru a explora indiscreţia şi valorifica expansivitatea copilăriei. Şi astfel, prin înţelepciune, ajungem din nou la inocenţă” (Ion Istrate). Acest volum are şi ,,un rol moralizator, ne învaţă şi ne îndeamnă să ne trăim viaţa în cuvinte, să ne jucăm…” (Dana Pietraru). Şi poate că ,,dacă vom citi poezia doamnei Maria Moisoiu, vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe!” (Traian Apetrei).
Maria Moisoiu ni se dezvăluie pentru a cincea oară, cu ,,Ispitele gândului”, ,,o carte de excepţie, dar care sperăm să nu fie cartea vieţii sale, ci următoarea (…) În acest volum Maria Moisoiu trece peste limita continuă a idealului pe care l-am perceput în primul volum, … şi rescrie postmodernismul, dar în sens invers” afirma redactorul şef al Revistei Luceafărul, Georgică Manole, iar motivele abordate sunt delicate, şi cel mai important, cinstit spuse.
Cartea este prefaţată de prof. Gheorghe Median, care a remarcat, de altfel, că ,,prezenţa feminină în arealul liric botoşănean este oarecum în proporţie redusă şi doar 10-12 dintre ele au volume publicate. Iar din acest punct de vedere, creaţia Mariei Moisoiu este apropiată de cea a lui Alice Soare, o sensibilă poetă de origine botoşăneană şi un nume de referinţă pentru lirica feminină românească din prima jumătate a secolului al XX-lea. Maria Moisoiu ne convinge că este mereu în acea stare de graţie, o poezie care nu se mai scrie – ,,Poeziile Mariei Moisoiu prin naturaleţea lor şi prin inefabilul pe care-l degajă, reprezintă o lectură reconfortantă, tot mai greu de găsit în scrierile poeţilor de azi, aşezând-o în rândul autorilor cărora lumea literară trebuie să le dea consideraţia care li se cuvine. Acest volum este, credem, un argument în acest sens, şi avem convingerea că poeta va recidiva, confirmându-ne previziunile, pentru că drumul pe care merge acum, este unul fără întoarcere”.
Pentru toţi cei prezenţi, ,,Ispitele gândului” a fost ,,o bucurie mai mare decât debutul, o creştere a unei vocaţii lirice, o expresie a torentului liric din sufletul Mariei Moisoiu, care a făcut o viaţă întreagă efortul de a-l reprima”, ne-a mărturisit poeta Lucia Olaru Nenati. În acelaşi ton, scriitoarea ne-a subliniat ,,Consacrarea noastră dovedeşte un lucru: Maria Moisoiu are har, talent, e un poet născut şi nu făcut”.
Realmente, Maria Moisoiu ne oferă câte o surpriză de la un volum la altul, fapt descoperit ca un îndemn de Dana Petraru: ,,Să-ţi laşi gândul să-ţi fie mai departe ispitit şi să ne ispiteşti!”.
Aceasta a fost ispita zilei de 13 octombrie din ,,spaţiul cultural al caselor Eminovici – epicentrul culturii românesti” (Lucia Olaru Nenati), un eveniment la care au luat parte oameni care iubesc cultura și simt nevoia să-și împrospăteze afabilitatea cu energia spirituală a ,,inocenţei maturităţii Mariei Moisoiu, femeia care nu şi-a pierdut puritatea sufletească”.