Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Cimitirul Eternitatea din Botoșani, Arhiva personală
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Gheorghe Median s-a născut la 11 octombrie 1949, în satul Nucșoara de Jos, comuna Râncezi (astăzi, în comuna Posești), plasa Văleni, județul Prahova. Este căsătorit și are un fiu și o fiică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, după care a lucrat ca muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Botoșani până la pensionare, în anul 2014. Este autorul volumelor Armenii în istoria și viața orașului Botoșani (2001), Ileana Turușancu – studiu monografic (2004), Nicolae Iorga și Botoșanii – legături epistolare (2006), Personalități botoșănene. Ileana Turușancu – corespondență (2010), Octav Onicescu – scrisori către Luigia (2012) și File de enciclopedie culturală botoșăneană (2024).
Despre Cimitirul Eternitatea din Botoșani, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 17 iulie 2015, în incinta acestuia.

• – Domnule Gheorghe Median, de când datează această necropolă?
• – Este primul cimitir al orșului, deschis, oficial, la 21 august 1881, cam în același timp cu Cimitirul Pacea, în vreme ce capela, aflată la intrare, a fost construită între anii 1881 și 1885. Inițial, aceasta s-a numit Învierea Sfântului Lazăr, iar, în perioada 1964-1978, când cimitirul a devenit parohie prin arondarea câtorva străzi din jur, ea a funcționat ca biserică parohială și a primit numele Sfinții Împărați Constantin și Elena.
• – Cât de mare e cimitirul?
• – Acesta e împărțit în două: cel vechi, de circa 8 ha, și cel nou, de aproximativ 5 ha, cu un total de vreo 8.000 de locuri de veci. Cea mai mare suprafață este afectată ortodocșilor, dar, lângă capelă, există o zonă catolică, unde au fost înhumați oameni de seamă ai orașului de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului următor care au fost naturalizați și s-au stabilit aici. Mai există un sector rezervat soldaților sovietici morți în cel de-Al Doilea Război Mondial și altul, mai recent, dedicat victimelor comunismului. Monumentele funerare de aici, realizate de meșteri locali, nu au frumusețea celor din cimitirul armenesc, unde multe au fost executate de sculptori străini.
• – Ce personalități sunt înmormântate în acest perimetru?
• – Cel mai impunător monument din cimitir este cel al familiei Pisoski, un membru marcant al ei fiind colonelul Nicolae Pisoski, care a avut un rol important în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române. După dispariția ultimilor lor descendenți, locul de veci a fost cumpărat de familia Arapu, una dintre cele mai bogate ale orașului, în acest cavou fiind depuși patru dintre membrii acesteia. Demn de menționat, este mormântul farmacistului Vasile D. Vasiliu, un nume sonor al Botoșanilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost primar al urbei [1907-1908], deputat [1895; 1907] și senator [1907; 1914], dar, mai mult decât orice, a lăsat primăriei întreaga sa avere. Din păcate, anul trecut a fost furat bustul din bronz de pe monumentul său, după cum, cu câțiva ani în urmă, a dispărut și bustul din bronz de la mormântul lui Neculai Sofian, primar al orașului [1865] și senator [1876], care și-a donat toată averea, inclusiv câteva case, aceleiași primării. La fel, acum câțiva ani, la Dorohoi a fost furat bustul din bronz al lui Mihail Kogălniceanu, care se afla la stradă, iar, de curând, a fost vandalizat grupul statuar din centrul Botoșanilor. În apropierea capelei, a fost înhumată și sora lui Eminescu, Harieta, care l-a îngrijit în ultimii lui ani de viață, dar, în timp, mormântul ei nu a mai putut fi identificat. Spre lauda lor, mai mulți intelectuali locali au ridicat un cenotaf în amintirea sa, amplasat lângă capelă. Dintre monumentele mai puțin somptuoase, merită pomenit cel al învățătorului Constantin Iordăchescu, director al Școlii Marchian [Folescu] și colaborator apropiat al lui Nicolae Iorga. El a organizat, în 1923, la școala unde funcționa, primul muzeu al orașului, purtând numele marelui savant, ce conținea documente interesante, transferate, ulterior, la Academia Română. Un alt mormânt comun e cel al refugiatului polonez Emil Tocarschi, profesor de limba franceză (inclusiv al lui Nicolae Iorga) și director al Liceului [August Treboniu] Laurian, precum și primar al orașului; monumentul său a fost realizat prin donațiile foștilor lui elevi. Merită menționat și mormântul lui Vasile Paulini, profesor de limba latină și primul director al Gimnaziului Laurian, între anii 1859 și 1862. Tot aici, este înhumat și Ioniță Scipione Bădescu, prieten și colaborator la [Societatea Culturală] Junimea [din Iași] al lui Mihai Eminescu, precum și fondatorul publicației botoșănene Curierul român; monumentul lui a fost executat de sculptorul italian D. A. Pellegrinetti, stabilit la Botoșani. Un mormânt interesant este cel al Elenei Botez (născută Ciolac, o familie bogată de armeni), având deasupra o statuie feminină sculptată în piatră. În apropierea capelei, este înhumat Nicolae N. Răutu, profesor de limba română la Liceul Laurian, unde tatăl său, Nicolae Răutu, care a predat aceeași disciplină, l-a avut ca elev pe Nicolae Iorga.
• – Dintre străinii marcanți stabiliți la Botoșani, cine sunt îngropați aici?
• – Sunt mulți. De exemplu, medicii [Arthur] Hynek, Árpád Hajnal [de Várad] și [Francisc] Isak, care l-a îngrijit pe Eminescu în ultimii ani ai vieții lui, când a fost internat la Botoșani; profesorul polonez Emil Tocarschi, care a predat limba franceză (inclusiv lui Nicolae Iorga) la Liceul Laurian și a fost director al școlii și primar al orașului; inginerul italian [Michele] Zorrio [di Giacomo], autorul proiectului de captare a apei potabile din Siret și de aducțiune a acesteia de la Bucecea la Botoşani; negustorul armean Carol Ankele, cel mai mare comerciant al urbei, magazinul lui fiind situat în centrul urbei; sculptorul italian D. A. Pellegrinetti, autorul mai multor monumente funerare, al cărui mormânt modest e în paragină, alături fiind înmormântat fiul său Giovanni Pellegrinetti, ofițer, care i-a moștenit meseria; ceramistul polonez Edmund Pollak, a cărui fabrică de teracotă, cărămizi și cahle era renumită în epocă; polonezul Jan Zadurowicz, monumentul său fiind realizat de Carol Moscaliuc din Cernăuți, și mulți alții.
• Florin Bălănescu