Cîntec pentru dacii noştri

                    (variantă)

 Dacii nu se dau pe bonuri, dacii noştri nu se vînd,

Nu-i mai prognozaţi în roluri astăzi, mîine  şi oricînd.

Dacii nu se dau valută, nici pe lei nu se mai dau,

Sunt o stirpe absolută, cum cîndva, demult erau.

Dacii nu-mblînzesc oraşe, ei numai în sate mor,

Cu trecut bolnav în oase, încă mai au viitor.

Dacii merg spre niciodată, dacii plîng în nicăieri,

Să mai nască înc-odată ţara lor din zi de  ieri.

Dacii noştri-şi sorb tăria de din cronici şi mereu

Dau în leagăn România ca pe-un unic  Dumnezeu.

Înzadar voiţi a-i smulge, înzadar mitraliaţi,

Dacii nu pot fi nicicum  din ţara lor concediaţi.

Dacii nu se dau pe pîine, nici pe vin cu prea mult rost,

Dar sunt încă convertibili, precum pururea au fost,

Niciodată-n tron suspuşii şi nicicînd fiind barbari,

Dacii noştri sunt martirii libertăţii noastre mari.

Dacii nu se dau credite, pentru ei nici bănci n-avem,

Dacii noştri n-au probleme, ştiu, la sigur, că  suntem.

Dacii sunt doar dacii noştri şi numai astfel vor fi,

Visul lor  și-acum  rămâne visul nostru-n orice zi.

O, doar ei ni-s grea valută, şi-s valuta cea mai grea,

Neam din loc să nu-i strămute pe sub nici  o altă stea.

De la daci să-nveţi trăirea, de la daci să-nveţi să mori.

Vai de ţara  ce nu-și are dacii ei nemuritori!