Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Cioburi de gând despre un popor brav

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Cioburi de gând despre un popor brav

Primit pentru publicare: 30 Nov. 2020
Autor: Dorina RODU, redactor șef adj. Revista Luceafărul
Publicat: 01 Dec.  2020
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Cioburi de gând despre un popor brav

 

„Tu, scump popor român, revino-ţi în simţire!
Prostia nu-i virtute, minciuna nu-i altar,
Nu construieşti o ţară prin furt şi nesimţire,
Şi nu calci în picioare nici steag, nici ideal.

Tu, scump popor român, aflat în amorţire,
Ridică-te din somnul în care ai căzut!
Bucăţi din tine pleacă, plângând, în pribegire,
Smulse din trupul ţării în care s-au născut.”
(Tu, scump popor român – Angela Marinescu)

Ei bine, dragi români, a venit și 1 Decembrie 2020… cum ne-a găsit acest an?… Bineînțeles tot ca pe români, tot cu aceleași promisiuni deșarte, tot cu același sistem defect, cu aceeași atitudine aparent grijulie față de vicisitudini sau alte evenimente nefaste, cu același dezinteres față de ce tot ce înseamnă viitoare generații, iar lista ar putea continua.

Noi, românii, se spune că ne-am născut poeți… într-adevăr, așa este, însă atunci când poezia este interpretată greșit sau creată de anumiți indivizi putreziți pe interior, cărora nu le pasă de nimic din ceea ce înseamnă cu adevărat România, atunci, din toată poezia rămânem doar cu repetiția și eventual ritmul, care tot intervine iar și iar din patru în patru ani, cu același sistem murdar și mediocru, care susține și promite anumite schimbări, îmbunătățiri ș.a., iar noi, oamenii de rând, ne lovim de aceleași probleme în toate sistemele din această țară (sistemul educațional, în sistemul medical, în special). La noi, din păcate și cu durere în suflet vă spun, se repetă aceleași promisiuni care nu sunt duse la bun sfârșit în realitate, ci rămân doar vorbe-n vânt, ei schimbă și tot schimbă și iar se schimbă între ei, e un fel de banc prost repetitiv, aceeași Mărie cu altă pălărie, care se perindă pe la televiziuni cu nimic concret, dar cu siguranța unui trai mai bun pe buze. Însă, noi ca nație suntem adaptabil, acceptăm fără împotrivire și mergem mai departe cu capul plecat de griji și nevoie, dar ne consolăm cu ideea că ne descurcăm în orice fel de împrejurări. Ca și cum nu aveam destule pe cap, ne-a mai lovit și această pandemie, care ucide în stânga și-s dreapta. Au mai fost și altele de-a lungul vremii. Au fost suportate, că vorba aceea din bătrâni: „trecem noi și peste asta cum am trecut peste atâtea altele”. Da, trecem, vom scăpa, însă oare vom ști și vom putea uita realitatea din spitalele de la noi din țară în aceste zile de pandemie?!…da, va trece ceva timp și se va uita, își vor mai aduce probabil aminte doar câțiva, exact cum s-a întâmplat și cu colectivul când au ars atâți oameni, dar ce s-a făcut măcar în al 12-lea ceas? Nimic altceva decât promisiuni, cel mai probabil așa se va întâmpla și acum… singurii pe care îi mai cred vrednici de o adevărată schimbare sunt oamenii de rând, care se izbesc zi de zi de probleme, situații și griji cu care, bineînțeles, mulți dintre cei care fac parte din sistemul care ne ghidează pe noi ca țară nici măcar nu își ridică astfel de situații, probleme.

Generațiile care astăzi sunt în școli învață să danseze salsa (și aici nu mă refer la cei care vor să își creeze o carieră în dansuri), de exemplu, sau rumba, păi dragii mei, când veți da piept cu realitate în care trăim și te întreabă un bătrân dacă ai mai văzut vreun călușar ce răspuns îi poți da? Sau fugi repede la DEX să vezi ce definiție are… măcar de acum încolo să încercăm să ne promovăm propriile noastre tradiții, obiceiuri și valori. Sunt datini care mor încet și sigur, sunt tradiții care latent dispar, ce trăinicie va mai avea acest neam, acest popor amărât peste  ani și ani? vom mai rămâne cu ceva din ce ne-au lăsat ai noștri străbuni?
Cei din clasa aleșilor nu vor ridica vreun pai pentru noi, cei care încă mai luptăm să ne păstrăm datina și cutuma, dar dacă ei nu vor face nimic, de ce nu încercăm să facem noi?! Bunica mea avea o vorbă: „poartă-te cum ți-e portul și vorbește cum ți-e vorba”, oare este atât de greu să ne respectăm și să ducem mai departe graiul dulce românesc și datinile străbune?! Măcar acum, la ceas aniversar să trăim o astfel de inițiativă care să prindă rădăcini în conștiința tuturor generațiilor de români.
Așadar, scumpă Românie „Spună lumii large steaguri tricoloare, / Spună ce-i poporul mare, românesc, / Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, / Dulce Românie, asta ți-o doresc.” (M. Eminescu), un sincer La Mulți Ani, tuturor celor care simt, iubesc și trăiesc românește! La Mulți Ani, România!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.637 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5