Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Clipa ca poezie și retrăire, mijloc de comunicare

Primit pentru publicare: 21 Apr. 2019
Autor: Al. Florin ȚENE, Președintele National al Ligii Scriitorilor Români,Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință
Publicat: 24 Apr. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Deși primită cu întârziere de câțiva ani, cartea poetei Florica Ranta Cândea, intitulată simptomatic, înțeles luat ca existența unei anumite stări de lucruri, “Clipe retrăite “, apărută la Editura Gutenberg Univers, Arad, 2015, este o surpriză plăcută pentru lectura unui iubitor de poezie. Poeta, își completează personalitatea ca profesoară, promotor cultural și editoare, astfel încât, volumul de poeme devine o mărturisire sinceră față de sieși, dar mai ales față de  cititori. Pentru a scrie despre voluminosul volum ar trebui să-l analizez  într-un studiu elaborat, fiindcă merită, însă, deocamdată, nu mi-am propus acest lucru și mă rezum doar la a puncta câteva idei despre această biografie poetică unde metafora, în diferitele ei nuanțe, exprimă esența trăirilor autoarei.

Având o prefață semnată de prof. univ. dr. Anton Ilica, poeta, încă din titlu, ne spune că acest fragment de timp,clipa, despre care Eminescu scria: “Clipe dulci ce par ca veacuri”, iar retrăirea fiind simțirea intensă a ceea ce a mai simțit o dată; a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a mai trecut,, ne pune în gardă că poemele scrise, din punct de vedere estetic și stilistic,precum Maiakovski, sau de la noi, Daniel Turcea, încearcă să surpindă mici amănunte trăite intens de eul autoarei.

Pentru a înțelege mai bine sensurile poemelor, trebuie să spunem de la început că, aceast volum se înscrie în tipologia cărților de poezie ce exprimă autobiografia autorilor. Însăși poeta mărturisește acest fapt în două pagini, având titlu”Personaj în propria carte “, unde se adresează cititorilor cu o frază emeblematică pentru întreg volumul: “Veți găsi o inflație de lucruri, nespuse, uneori am cam uitat de mine“. Sunt: “pagini trăite/ vor locui/ cartea/-tu, sărută-mi/cartea/ atât/ mi-a mai/ rămas “, se destăinuie poeta, încă de la început, atât cititorului, dar mai ales fiului dânsei .Fiindcă, mă repet, să nu uităm, cartea este autobiografică cu elemente baroce, având combinații cu efect și inventivitate: “m-aș recompune din săgeți/ de cuvinte/ devenite ziduri cu igrasie/apoi te-ași izbi/ pe metru pătrat… “(Dorința, p.65 ).

Un filon de suprarealism se strecoară în aceste poeme, dar mai ales ceva în cultul pentru oniric, fiindcă aducerile aminte ale poetei sunt vise ce oscilează între realitate și dorință: “Vezi/ că și în trupuri/ umbra nu/ se ascunde/ doarme de /unde/ știm și noi/ cum trecutul/ are lanțuri/ de la fântână   “(…) citat din “Iertăciune “, p.77.

O ebulație barbiană cu întreitele ei imaginații baroce descoperim în aceste poeme, un lirism revelaționist cu elemente epifanice ce uneori ne amintește de Malarme picmentat, uneori cu nuanțele lui Claudel.

Ciclu de “Scrisori “(numerotate de la unu la cinsprezece, în sens invers ), practic, este o reușită încercare de a “picta” sufletul, ar fi o poetică în ideea că obiectul, odată înțeles, sfârșește prin a fi subiectul însuși, din moment ce eul se topește în el: “Crinaria, era bine ca azi să te cheme Simina, frumoasa nebună, dar drumurilr noastre prin cimitire unde ne cunoscusem, au făcut să aflu că primul tău Anton plecase…de aceea îți respect alegerea pentru mine, iată ce mult a trecut. “( a cinsprezecea.p.99).

Partea a doua, a Clipelor retrăite este  continuarea primei părți, dar având nuanța unor balade cu versuri scurte, ca un tic-tac al ceasului care măsoară secunda, egală cu clipa, un epure, ca desen linear, frumusețe letală care experimentează momentul epifanic, nu ca eveniment dumnezeiesc, ci ca veșnicia argheziană.: “nu îmi este frică/ de fructul/ nopții/nici de răsar/ din rămuriș/ gusturi/ incolore/ am să bandajez/ un ochi/ cu cafea verde/ să îl recunosc “(…/.p.137 ), sau: “-Oare de ce m-am trezit/cu lumina ta plânsă/ – Mai vii? Apoi încet/ încet/ stinge veioza acopere-o cu ultima ta/ zăpadă(… )“(p.215 ). Admirabil, materialul s-a prefăcut în concept încât nimic nu pare a mai lăsa urme substanțiale.

Cartea structurată în capitolele: Pagini trăite , Personaj în propria carte, Clipe retrăite(1 ), Pagini trăite(2 ), Scrisori, Pagini trăite(2 )Crochiuri, Clipe retrăite (3 ) și Pagini trăite (3 ), practic este un tot unitar, un poem dedicat vieții, divulgând ontologia lirică, de expresie extatică, împingând spiritul de a ieși din cadrele profane: “ Știu acum/ De ce omul/ Se închină/ La bulgării de soare/ La veșnicia sfinților/ La semnele magice/ Încât vibrațiile de gong/ Ne fac locuitori/ Trecători…( Știu) p. 342. “

Poezia dedicateă fiului, îmi aduce aminte de “Testament literar” al lui Ienăchiță Văcărescu:

Urmaşilor mei Văcăreşti! 
Las vouă moştenire:
https://Versuri.ro/w/vn17 
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire.

La poeta Floarea R. Cândea aceeași idee o subânțelegem în poemul “Fiule”: „ Că îți scriu de câte-toate/Tu citește, tu socoate/ Totu-n viață e pustiu/Ce-ți rămâne scris-e viu…„

Imagistica la Floare R. Cândea  e o evadare între a revela o metaforă totală, si a găsi dincolo de imagini, imaginea clipei.