Autor: © Ionuț ȚENE
Foto: © Ionuț Țene (Arhiva personală), Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Agata ® 1994 – 2024 ; Format Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eu m-am maturizat poetic la ”umbra” marelui stejar liric clujean, scriitorul Aurel Rău. Nu mi-e rușine să o spun, deși contrazic o sintagmă clasică brâncușiană despre Rodin. De elev, la liceul de filologie-istorie ”Ady Șincai”, în anii `80, priveam la poetul Aurel Rău, ca la un clasic al literaturii române. Și de atunci au trecut 40 de ani și poetul Aurel Rău a ajuns azi la 95 de ani sănătos și în putere literară, de a mai scos încă o carte-antologie de traduceri din marea lirică universală de pe patru continente, carte care a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură clujeană Ecou Transilvan. Aurel Rău este unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii române contemporane, alături de Horia Bădescu, Marcel Mureșanu, Ion Mureșan, Ana Blandiana, Ion Cristofor, Emil Brumaru sau Adrian Păunescu. Lirica sa este de o expresie, paradoxal, conservator-modernistă, reflexivă ca un izvor de munte ce devine matcă-fluviu în câmpiile largi ale metaforei melancolice. Poetul clujean reprezintă o voce lirică distinctă, caustică și originală, un ”fel de scriere” molcomă originară de un modernism asumat, care-l individualizează și singularizează față de colegii de generație. Și-a creat propriul stil balansat între tradiție și modern. Poetul a refuzat futile încercări avangardiste, preferând o decantare simbolică a emoției spre un lirism așezat, teoretic și stelar. Înainte de 1989 nu am avut curajul să-i calc pe covorul roșu de la biroul de director al revistei ”Steaua” din clădirea Universității nr. 1. Abia prin 1993 mi-am făcut curaj să ajung la dânsul, atunci când avea biroul la sediul revistei pe B-dul Eroilor nr. 1, introdus la el de prozatorul și poetul Constantin Cubleșan. Poetul m-a așteptat respectuos în picioare îmbrăcat într-un costum alb impecabil, ca un gentelman, lucru mai rar în rândul poeților post-decembriști. Părea decupat dintr-o altă lume sau epocă. S-a așezat abia după ce a dat mâna cu mine și m-a invitat să iau loc. Noblețea sa aristocratică m-a vrăjit, pe mine tânărul debutant, idealist și naiv. Atunci mi-a propus un ”deal” liric, astfel: ”-Ionuț, adu-mi te rog o dată pe an la revistă un grupaj de poezii, dar dintre acelea mai lirice și clasice, pentru că noi nu publicăm poezii avangardiste, deoarece nu este profilul revistei noastre”. De atunci, anual am trimis la revistă un grupaj de poezii ”conservatoare”, deși eu eram în epocă cel mai avangardist poet român de la Tristan Tzara încoace, și Aurel Rău s-a ținut de cuvânt. În fiecare an revista ”Steaua” mi-a publicat un grupaj de trei poezii, fapt ce arată că poetul știa să facă management cultural și să-și țină cuvântul dat. Colaborarea mea cu ”Steaua” s-a încheiat atunci când s-a pensionat Aurel Rău de la revistă. Atitudinea sa de aristocrat liric și de gentelman printre poeții decrepiți de alcool și individualism ai Clujului a făcut diferența – dintre Aurel Rău și ceilalți poeți ai urbei.

Povestea biografiei lui Aurel Rău merită spusă și cunoscută de generațiile noi de scriitori care au uitat că literatura nu este propagandă narcisistă pe rețelele sociale, ci rodul muncii asidue, exercițiului și a talentului șlefuit prin mii de ore de lectură și încercări febrile, epuizante. Aurel Rău s-a născut pe 9 noiembrie 1930, la Josenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud, devenind de tânăr un renumit poet, prozator, traducător și eseist, precum și autor de jurnale de călătorie. Într-un interviu pe care i l-am luat pentru lucrarea mea de doctorat prin 2006 mi-a povestit tragedia satului său în timpul prigoanei hortyste din vremea Dictatului de la Viena. Născut din părinți țărani, Aurel Rău a urmat liceul la Năsăud, Bistrița și Cluj. După terminarea Facultății de Filologie din Cluj (1953), lucrează ca redactor la revista „Almanahul Literar” (unde a colaborat din primul an de studenție). Revista ”Almanahul Literar” avea sediul pe B-dul Eroilor, într-o clădire care după 1990 a fost o bancă grecească și în 2001 împreună cu primarul Gheorghe Funar am amplasat o placă memorială care a fost furată prin 2009. Din 1959, Aurel Rău devine redactor-șef, iar revista se va numi „Steaua” din 1954. ”Steaua”, denumită mai pe larg „Steaua literară, artistică și culturală”, este și acum o revistă de literatură, cultură și spiritualitate românească din Cluj-Napoca, cu apariție lunară, editată de Uniunea Scriitorilor din România cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. Revista a fost înființată în decembrie 1949. Între anii 1949-1954 apărea cu titlul ”Almanahul literar”. Primul redactor-șef al revistei „Steaua” a fost A. E. Baconsky (1955-1958), urmat din 1959 de Aurel Rău. Poetul a fost clasificat drept „manierist” de către criticul Al. Piru, în timp ce Gheorghe Grigurcu îl considera în 2009 „cel mai reprezentativ poet al grupării Steaua” și „cel mai mare poet în viață al Transilvaniei”. Pe bună dreptate, Aurel Rău este o voce importantă a istoriei literare românești. Poetul a tradus din Saint-John Perse, Milan Kundera, Esenin, Machado, Giorgos Seferis, Konstantinos Kavafis, Ho și Min, Pablo Neruda, AS Pușkin, Leon Felipe, Paul Engle, Carlos Williams etc. Aurel Rău s-a bucurat de recunoașterea confraților din vremea tinereții prin Premiul Academiei pentru poezie în 1969, de Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România în 1971, precum și de Premiul „Opera Omnia” al Filialei Cluj a USR (2000). Este cetățean de onoare al municipiilor Bistrița și Cluj-Napoca. A călătorit mult în epoca comunistă, scriind jurnale de călătorie. Din opera sa amintesc, câteva volume: ”Mesteacănul”, 1953; ”Focurile sacre”, București, 1957; ”La marginea deșertului Gobi”, București, 1960; ”Unde apele vorbesc cu pământul, București”, 1961; ”Jocul de-a stelele”, București, 1963; ”Stampe”, 1964; ”Pe înaltele reliefuri”, Cluj-Napoca, 1967; ”Cele mai frumoase poezii”, Editura Tineretului, București, 1967; ”Întâlniri cu scriitori”, Editura Univers, București, 1968; ”Elogii”, București, 1968; ”Octavian Goga cenzurat”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004; ”Tesoros”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005. Când era la ”Steaua”, datorită îndelungatei sale funcții de conducere pe postul de redactor șef, circula în oraș o vorbă haioasă și celebră în cafenelele urbei: ”Rău cu Rău, dar mai rău fără Rău!” Din păcate acest lucru se observă cu ochiul liber la revistele literare clujene.

Cartea de traduceri din lirica universală în patru volume ”Poeți din patru continente și mai multe veacuri” este o lucrare fundamentală și funciară pentru cunoașterea marii poezii a lumii de către public. Aurel Rău ne aduce nestemate lirice unicate, adevărate bijuterii poetice traduse și filtrate de imaginația genială a poetului român. ”Cuvântul înainte” scris de criticul Mircea Martin ne introduce în laboratorul de traducător complex al poetului care este un ”turn Babel de peste mode și vremi”. Pe poet ”îl preocupă fidelitatea față de versul tradus”, fapt ce-i oferă credibilitate. În prefața exhaustivei sale mașini de traduceri, Aurel Rău ne include în epoca începuturilor sale de traducător profesionist de partea poeților progresiști de stânga ai epocii, care a început cu poetul turc închis pentru ideile sale pentru libertate: Nâzim Hikmet, iar apoi cu literatura sovietică inclusă într-un ”carnet sovietic”: Nikolai Tihonov sau Andrei Malîșco, pe la 1952. Mai tîrziu traduce din poeții lagărului comunist și apoi din lumea occidentală și SUA, în frunte cu inegalabilul Robert Frost. Poeții propuși de Aurel Rău spre lectură prind viață în traducerile poetului. Le simte cu acuitate sintaxa și mesajul. Poetul a început cu traducerile din marea lirică proletcultistă, ca să treacă apoi prin cea neo-modernă și post-modernă. Lirica propusă este comprehensivă și strălucește prin bogăția fațetelor lirice care par de o sensibilitate nesfârșită. Fără îndoială Aurel Rău este un scriitor prolific și vizionar care a întreținut prin călătoriile sale legături cu marii poeți ai lumii. E adevărat că a ținut legătura mai ales cu cei de stânga datorită regimului în care trăiam. L-a cunoscut personal pe marele poet chilian Pablo Neruda din care a tradus. Trebuie să amintesc o întâmplare interesantă și inedită despre biografia lui Aurel Rău. Profesorul și scriitorul clujean Ilie Rad a făcut și muncă de detectiv literar într-o expediție culturală în Chile anii trecuți. Acolo a dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care lăuda genialitatea și talentul poeților români, inclusiv pe Aurel Rău. ”44 (cuarenta y cuatro) poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul, unde degusta vinul preferat al lui Tudor Vladimirescu. Ilie Rad a reușit să obțină antologia din Argentina, prin amabilitatea ambasadei noastre, și să o donează Bibliotecii Academiei. A fost un gest recuperator frumos, care atestă universalitatea poetului Aurel Rău, care prin această nouă antologie de poeme traduse din lirica de pe patru continente, ne arată un poet integrat valorilor și înțelesurilor liricii universale de la care noi confrații mai tineri avem multe de învățat. Cel puțin acea gentilețe lirică.Pentru mine Aurel Rău este o enciclopedie lirică. La mai mulți ani, Maestre!

Ionuț Țene