Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Cod roșu de furtună în suflet

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    Cod roșu de furtună în suflet

    Primit pentru publicare: 03 Sept. 2020
    Autor: Ionuț CARAGEA, Oradea
    Publicat: 04 Sept.  2020

    © Ionuț Caragea, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    Cod roșu de furtună în suflet

    tu ştii că sufletul meu
    trage de sforile sângelui,
    să bată clopotul inimii?

    tu ştii că sângele meu
    e râul ce se varsă
    în Marea Singurătății?

    tu ştii că Moartea
    își ascute coasa
    cu inima mea împietrită
    de durere?

    tu ştii că inima mea
    îşi face munca silnică
    în ocnele de sare
    ale durerilor mele lăuntrice?

    tu ştii că cerşesc amintiri
    pe strada copilăriei pierdute?

    tu ştii că pot găsi într-o lacrimă
    mai multe perle
    decât în toate mările
    și oceanele lumii?

    tu ştii că mă-nvârt
    în jurul aceleiaşi inimi,
    până rămân fără lacrimi?

    tu ştii că inima mea
    e fântâna pentru toate speranţele
    alungate de seceta plânsului?

    tu ştii că lacrima mea
    este singurul cer ce încearcă
    forma inimii?

    tu ştii că-n lacrimă mea
    se află cântecul abandonat al inimii?

    tu ştii că și pietrele de pe fundul apei
    visează să asculte cântecul inimii mele?

    tu ştii că inima mea
    este o pioneză pe harta lumii?

    tu ştii că inima mea bate
    ca o toacă scufundată în beznă?

    tu ştii că până şi umbra
    are nevoie de paşi să respire
    o bătaie de inimă?

    tu ştii că inima mea
    este şi vie şi moartă,
    pe jumătate înşelată
    de propriul ecou?

    tu ştii că jungherul
    acela sălbatic numit dragoste,
    odată intrat în inimă,
    nu mai iese decât
    cu maşina de găurit visuri?

    tu ştii că atunci când iubesc
    îmi strâng speranţele
    în cămăruţele inimii,
    iar când nu sunt iubit
    îmi strâng tristeţea în podul palmelor?

    tu ştii că inima mea s-a născut
    într-o colivie de oase,
    dar nu se teme de cerul ochilor tăi?

    tu ştii că inima mea
    este o batistă împăturită
    iar când o despăturesc, e cât cerul?

    tu ştii că inima mea
    e sala de aşteptare pentru
    toate trenurile iubirii?

    tu ştii că iubirea mea
    e un imens continent
    scufundat în sânge,
    lăsând la suprafaţă doar rana,
    o insulă pe care naufragiază
    oamenii singuri?

    tu ştii că alerg
    în labirintul de sânge
    după muze pierdute?

    tu ştii că este mai uşor
    să dormi cu mortul în casă,
    decât cu muza în inimă?

    tu ştii că cele mai rezistente aripi
    către Dumnezeu
    sunt genunchii?

    tu ştii că sufletul meu
    e mâna invizibilă
    care se furișează printre cuvinte
    pentru a mângâia copilul din tine?

    tu ştii că inima mea
    își plânge copilăria,
    când sângele proaspăt venea
    direct din pântecul mamei?

    tu ştii că lacrima mea
    poartă spre necunoscut
    ultimul zvâcnet al inimii?

    tu ştii că pasărea focului
    doarme în sângele meu?

    tu ştii că aripi de sânge
    tulbură liniştea
    viselor mele?

    tu ştii că sunt
    o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
    spre propria inimă?

    tu ştii că în sufletul meu
    răsare o Lună de sânge?

    tu ştii că-n copacul sângelui meu
    înfloreşte o inimă?

    tu ştii că sângele meu
    e un şarpe-nţelept încălzindu-se
    la focul nestins al inimii mele?

    tu ştii că inima mea e o stâncă vie?
    tu ştii că-mi pot dona sângele
    chiar şi unei statui?

    tu ştii că îmi vânez speranţele
    cu lasoul de sânge?

    tu ştii că timpul e mut
    dar sângele meu îi dă glas?

    tu ştii că inima mea
    e aşchia înfiptă în toracele timpului?

    tu ştii că de secundarul inimii mele
    atârnă greutatea tuturor amintirilor?

    tu ştii că timpul trece repede
    ca un birjar, dând bice inimii mele?

    tu ştii că-mi pun inima-n praştie
    pentru a dărâma zidul
    dintre oameni şi veşnicie?

    tu ştii că îmi fumez sângele
    cu degete fără filtru?

    tu ştii că în inima mea
    renaşte un Iisus
    cu plete cărunte?

    tu ştii că eu sunt ICAR
    căzut în sângele scurs
    din propria rană?

    tu ştii că rănile mele
    sângerează fluvii de nemărginire?

    tu ştii că viaţa mea
    e-o floare ruptă din veşnicie
    şi pusă într-un vas plin cu sânge?

    tu ştii că sunt dispersia luminii
    într-o picătură de sânge?

    tu ştii că-n inima mea
    cuvintele-şi caută
    locul de veci?

    tu ştii că poezia mea
    este aurul negru din candela inimii?

    tu ştii că destinul meu
    e creionul ascuţit
    înfipt drept în inimă?

    tu ştii că-ţi pot oferi
    o clipă eternă de dimineaţă
    suspendată între şoaptele inimii?

    tu ştii că te-am cules
    frânturi de iluzii şi gânduri
    şi te-am închis in inima mea
    închisoare de maci?

    tu ştii că sculptez
    chipul lui Dumnezeu
    în inima de piatră a lumii?

    tu ştii că e cod roşu
    de furtună
    în sufletul meu?

    spune-mi,
    tu ştii?

    Ionuţ Caragea,
    3 septembrie 2020,
    Oradea



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5