La tipar, la editura Agata, o nouă apariție se adaugă le cele publicate în Colecția ,,Cărțile Revistei Luceafărul”: Mihai Eminescu, călător pe meleagurile românești și străine. Este vorba de cartea eminescologului Nicolae Iosub, cel care a dovedit cea mai importantă și consecventă preocupare, după I. D. Marin, cu opinii ferme și documentate, cu critici acerbe spre cei care nu sunt suficienți de familiarizați cu biografia poetului Mihai Eminescu.
Sub atenta observație a autorului, redactorul cărții a reușit să pună în valoare secțiunea iconografică, în mod cu totul deosebit, ceea ce înnobilează conținutul cărții cu fotografii și imagini inedite care clarifică și pun în evidență momente importante din biografia poetului național, Mihai Eminescu.
Cartea va fi prezentată publicului în data de 8 nov. 2017, în Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”, la sediul Societății Scriitorilor Botoșăneni ,,Mihai Eminescu”, din Centrul Istoric al Botoșanilor, str. ,,1 Decembrie” nr. 35, imobil amplasat pe fosta proprietate a familiei Eminovici.
Autorul acestui important volum despre biografia eminesciană inserează un text pe coperta a patra, care, sigur, justifică munca Domniei sale pentru o asemenea lucrare:
Mihai Eminescu a colindat pământul românesc în ,,cruciş şi-n curmeziş” încă din fragedă copilărie, fiind dornic de a cunoaşte pământul şi poporul românesc, frumuseţile şi bogăţiile meleagurilor locuite de români, istoria acestor locuri şi oamenii de seamă ce-au adus glorie neamului nostru.
Eminescu fiind un ,,român de tip carpatin”, cu sete de cunoaştere, cu neastâmpăr şi o dorinţă nestăvilită de a călători, a reuşit să-şi cunoască cel mai bine ţara şi alte meleaguri locuite de români, iar impresiile şi cunoştinţele căpătate în aceste călătorii, le-a folosit ca izvoare de inspiraţie în creaţiile sale poetice.
Eminescu a fost un poet popular, care s-a inspirat din viaţa poporului său şi din creaţia populară românească, dragostea şi patriotismul său fiind greu de egalat.
Mereu în căutare de locuri şi oameni noi, însoţit de un caiet de notiţe, Eminescu a cules folclorul românesc pe care l-a folosit în creaţiile sale, a văzut locuri încărcate de istorie, din care s-a inspirat în scrierile sale dramatice, a cunoscut limba şi cultura tuturor zonelor locuite de români, a cunoscut suferinţele şi nedreptăţile la care erau supuşi românii, în teritoriile ocupate şi a luptat, prin scrisul său, la emanciparea şi ajutorarea lor.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…Aprecieri, d-l ing. IOSUB, felicitări, Dorina Rodu!