Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” DIN BOTOŞANI LA 125 DE ANI (III): NETTY ADAM

ISTORIA CULTURII

COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” DIN BOTOŞANI LA 125 DE ANI ( III )

N E T T Y A D A M

Doamna profesoară Netty Adam a condus destinele Şcolii Secundare de Fete „Carmen Sylva” din Botoşani între anii 1920-1925, într-o vreme plină de privaţiuni generate de consecinţele Conflagraţiei mondiale, într-un oraş ce a trebuit să adăpostească refugiaţi, trupe româneşti în refacere şi ruseşti în disoluţie, răniţi, văduve şi orfani. A obţinut repede rezultate bune, dovedind un rar spirit practic de conducere, apropiindu-şi întregul colectiv şi bucurându-se, din start, de sprijinul forurilor locale şi superioare de resort. De ce, totuşi, amintirea ei a fost pe nedrept uitată? De ce nu şi-a găsit locul nici măcar pe panoul ce cuprinde numele foştilor directori ai Liceului „Mihai Eminescu”? Vom releva, în cele ce urmează, câteva din faptele sale, considerate de noi, demne de laudă, pentru restabilirea, măcar acum, a adevărului.

Profesoara Maria Mascany, directoarea unităţii, s-a îmbolnăvit grav şi, parcă nefiind de ajuns, îşi pierde şi soţul. Simţindu-se slăbită şi deprimată, având nevoie de tratamente şi linişte, şi-a dat demisia. Conferinţa plenară a cadrelor didactice, ţinută în ziua de 16 iunie 1920, recomandă ministerului de resort, pentru a gira funcţia de director, pe Netty Adam, ca „fiind energică şi dornică de muncă şi, în acelaşi timp, iubită de toate colegele”. Ministerul Instrucţiunii a fost de acord cu propunerea făcută.

Prima grijă a noii directoare a fost aceea de a repara localul şcolii, fost spital şi apoi, de la 2 august 1917, popotă, cancelarie, dormitorul ofiţerilor şi al trupei din comanda Cartierului General al Armatei a 9-a ruse. După demobilizarea acestei unităţi, localul şcolii a fost închiriat de Comisia de lichidare a Armatei ruse, plătind suma de 1000 de lei chirie, lunar. Pagubele aduse şcolii erau deosebite: imobilul, materialul didactic, biblioteca şi mobilierul erau degradate şi în mare parte distruse. Aceste pagube au fost evaluate la suma de 600000 de lei ( în preţurile anului 1920). S-au făcut cuvenitele formalităţi pentru a se obţine despăgubiri, dar acestea nu aveau de unde să vină, dată fiind starea economică precară, de după război, a economiei întregii ţări.

Un rol important l-a jucat Comitetul şcolar, ales pe baza Decretului nr. 3138, din iulie 1919, care avea ca scop colectarea de mijloace financiare prin gestionarea unor spectacole, tombole, expoziţii cu vânzare, loterii etc. Doamna Netty Adam a ştiut să folosească cu pricepere sumele colectate la Comitetul şcolar, realizându-se, pe baza devizelor întocmite, reparaţii generale de calitate, astfel încât, la 1 septembrie 1920, cursurile puteau începe în condiţii relativ bune. În acelaşi timp, directoarea a intervenit la Ministerul Instrucţiunii, pentru a se aproba înfiinţarea, în continuare, a claselor a VII-a şi a VIII-a, pentru încheierea ciclului întreg al claselor de liceu, şcoala secundară transformându-se în liceu, odată cu aprobarea primită. În această vreme, se organizează în oraş un cor bisericesc, care a cântat sub conducerea cunoscutei profesoare Elena Manu, în zilele de sărbătoare, la diferite biserici. Totodată, la concursul naţional organizat de „Tinerimea română”, elevele liceului botoşănean au fost printre cele mai bune, obţinând premiul întâi la lucru de mână.

În anul şcolar 1921-1922 s-a înfiinţat, pe lângă Cohorta de cercetaşi locală, Secţia cercetaşelor de liceu, comandată de Netty Adam. Pe data de 15 octombrie 1922, o grupare de cercetaşe, sub conducerea comandantului, participă la actul încoronării, cu mare pompă, a Suveranilor României, Maria şi Ferdinand, la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia.

Pe baza dispoziţiilor ministerului, se înfiinţează şi aici Secţiunea Crucea Roşie a Tinerimii, îndrumată şi condusă de Netty Adam.

În ziua de 15 februarie 1923, sub patronajul prefectului judeţului, D. Vizanty, în saloanele Palatului administrativ s-a desfăşurat un ceai la care au participat notabilităţile oraşului, scopul fiind colectarea de fonduri pentru construirea unui local propriu şi tot în acelaşi scop, la iniţiativa ministrului instrucţiunii, dr. C. Angelescu, s-a organizat un ceai dansant, în aceleaşi saloane, în ziua de 16 februarie 1924. La insistenţele directoarei, ministerul acordă liceului zece burse, pentru sprijinirea elevelor sârguincioase, cu mijloace precare de întreţinere. Tot acum s-a participat, cu un grup de eleve cercetaşe, la serbările din noiembrie 1924, organizate la Cernăuţi, pentru cinstirea momentului istoric al Unirii Bucovinei cu Patria Mamă, acţiune la care au fost prezente şi Alteţele lor Regele Ferdinand şi Maria.

Netty Adam are meritul de a fi redactat şi publicat un „Anuar al liceului”, cuprinzând istoricul unităţii, de la înfiinţarea acesteia şi până în anii 1921-1922, lucrare valoroasă, dacă ne gândim la faptul că cea mai mare parte a arhivei s-a pierdut în cel de-al Doilea Război Mondial.

Aceasta este Netty Adam, laconic prezentată, care a funcţionat la Liceul „Carmen Sylva” între anii 1921-1935, figură luminoasă a şcolii botoşănene. S-a transferat, la cerere, la un gimnaziu de fete din oraşul Bistriţa, în 1935. „În sufletele colegelor care au apreciat-o şi iubit-o a lăsat o duioasă amintire”- spun elocvent documentele de arhivă ale Liceului „Mihai Eminescu”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. ANDRIESCU AURELIA - NICOLETA spune:

    Doresc sa stiu, daca aveti si o lista a fostilor elevi ai acestui liceu. Un exemplu: Sonia Bercovici, absolventa in anul 1951-1952. Va multumesc! Aurelia Andriescu

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5