Primit pentru publicare: 18 Dec. 2017
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 19 Dec. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Colinda – un cântec de taină

În amvonul popular al sărbătorilor de iarnă, colinda este cântecul care reface an de an drumul aşteptării şi vesteşte implinirea celui mai important eveniment din istoria creştinismului. Este un cântec al Tainei, al comuniunii prin care mesajul Naşterii Domnului trece din casă în casă şi din suflet în suflet , devenind  adevăr şi frumuseţe.

Fiecare popor şi-a plăsmuit colinda după chipul şi asemănarea sufletului său. La noi, acest cântec îl aduce pe Iisus în Betleemul românesc, aproape de sufletul nostru şi poartă mereu clipa prezentului: ,,Maria se roagă’’, ,,Pruncul se naşte’’, ,,Îngerii cântă’’, ,,Păstorii aleargă’’…
Cei dintâi care merg să vestească Naşterea Domnului sunt copiii, acei magi ai satului, care prin colinda lor aduc în casele noastre lumina dragostei, a binelui şi sfinţeniei Celui care s-a născut:
                       ,,Deschide uşa creştine
Că venim din nou la tine.
Drumu-i greu  şi-am obosit,
De departe am venit
Şi la Betleem am fost
Unde s-a născut Hristos’’.
Prin colindă, noi ne întoarcem la marea Minune ce s-a petrecut ca fapt istoric, acum două mii de ani şi trăim acel eveniment ca şi cum am fi contemporani cu el. Românul şi-a cântat cu atâta sensibilitate în doină, dorul, bucuria şi necazul, dar a transpus în vers şi melodie şi trăirea acestui eveniment creştin. Fără să apeleze la izvoare străine Bisericii, colinda este o prelungire a cântărilor din strană, îmbrăcându-se într-o formă populară.
Versurile sunt de-o frumuseţe inegalabilă, iar linia melodică a acestui cântec este de-a dreptul înălţătoare. Nici un moment din problematica Mântuirii n-a fost scăpat din conţinutul colindei. Creatorul ei n-a născocit nimic, ci s-a bazat pe credinţă, pe cunoaşterea biblică. Păcatul strămoşesc este semnalat prin greşeala lui Adam:
                    ,,Adam dacă a greşit
Domnul din rai l-a gonit.
Din raiul cel din Eden,
Osândit cu greu blestem’’.
După greşeala săvârşită de Adam, omul a trăit cu speranţa venirii lui Mesia care-i va reda libertatea de povara păcatului. Naşterea este prezentată ca o împlinire a făgăduinţei făcute strămoşilor:
                   ,,Pe Fiul, în al Său nume,
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască’’.
Întreaga natură care a suferit odată cu omul o cădere de la măreţia iniţială, se bucură împreună cu el, căci e strâns legată de soarta lui. Ea salută deschiderea cerului, participând la marele eveniment de închinare şi strălucire deosebită:
                   Păsările-L simţesc
Şi întruna ciripesc
Ciripesc de fericire
De a lui Hristos venire.
Soare, lună, mii de stele
Strălucesc mai cu putere.
Toate-n lume au săltat
De Domnul când au aflat’’.
Colinda devine prin desfăşurarea ei un adevărat spectacol creştin în care nimic nu este uitat. Stelele, boii, pietrele, vântul şi apele. ,,Toate sunt una întru mărturia tainei de a avea în mijlocul lor pe Cel care le-a făcut’’. Pe lângă frumuseţea ei folclorică, colinda are în ea o sacralitate care transfigurează şi sărbătoarea, dar şi pe cei care o sărbătoresc deopotrivă.
Astăzi, colinda este cântecul care ne deconectează de neliniştile şi greutăţile cotidiene, ne dă încredere şi speranţă în mai bine. Ea trebuie să rămână ceea ce a fost şi unde se află, ,,pe uliţele satului, la ferestrele şi în casele deschise”. Ne aparţine şi o preţuim ca pe cel mai ales dar al sufletului nostru.