Cronică la documentarul ,,Trei mătuși Iurașcu ale lui Mihai Eminescu, în Condica Mănăstirii Agafton din 1872” publicat de Ionel Bejenaru în Botoșani: Revista Luceafărul, 26 Sept. 2009.
Conținutul, asupra căruia mi-am aplecat atenția, este un studiu istorico-literar bine documentat și valoros prin perspectiva istorică și eminescologică.

Evidențiez câteva aspecte suplimentare care să întregească, succint, contextul cultural, social și documentar al Condicii monahiilor de la Agafton și al rolului ei în biografia lui Mihai Eminescu.

Importanța Condicii din 1872 în istoria monahismului botoșănean
Documentul este remarcabil nu doar prin vechime, ci și prin caracterul său administrativ riguros. În secolul al XIX‑lea, Ministerul Cultelor a inițiat o serie de inventare și statistici ale vieții monahale, în încercarea de a moderniza și supraveghea instituțiile religioase. Condica de la Agafton se înscrie în această tendință, dar se distinge prin: detalierea fizionomiei fiecărei monahii, lucru rar întâlnit în registrele monahale; precizia datelor biografice, care permite reconstituirea mobilității geografice a femeilor care intrau în monahism; reflectarea structurii interne a unei mănăstiri de maici din Moldova premodernă, cu funcții clar delimitate și cu o ierarhie bine stabilită.
Astfel de documente (condici) sunt astăzi surse esențiale pentru istoria socială a secolului al XIX‑lea, pentru genealogie, demografie istorică și antropologie culturală.

Mănăstirea Agafton, un nod spiritual și cultural
Agaftonul nu este doar un loc al liniștii monahale, ci și un spațiu de interferență între: vechile familii boierești moldovene (Pisoschi, Vârnav, Tăutu, Iurașcu etc.); viața religioasă feminină, mai puțin documentată decât cea masculină; istoria culturală a Moldovei, prin legătura cu familia Eminovici.
Puține mănăstiri de maici din Moldova secolului al XIX-lea au lăsat în urmă documente atât de detaliate. Agaftonul devine astfel un reper pentru studiul monahismului feminin, un domeniu încă insuficient explorat.

Rubrica „fizionomie” este o sursă antropologică unică
Menționarea culorii părului, a ochilor, a formei nasului, a semnelor distinctive (arsuri, negi, cicatrici) este extrem de rară în documentele monahale. Această practică avea un rol identitar și juridic, într-o epocă fără fotografii în registre. În același timp, permite astăzi o reconstituire antropologică a comunității monahale și ne arată preocuparea autorităților pentru controlul și evidența persoanelor din instituțiile religioase.
În cazul mătușilor lui Eminescu, aceste descrieri devin cu atât mai prețioase, fiind singurele „portrete” fizice autentice ale unor persoane din familia poetului.

Agaftonul în biografia lui Eminescu, dincolo de tradiția literară
Legătura lui Mihai Eminescu cu Agaftonul este bine cunoscută. Condica din 1872 oferă o confirmare documentară solidă a prezenței mătușilor sale acolo. Aceasta permite câteva observații suplimentare. Eminescu a petrecut perioade lungi la Ipotești, iar drumul spre Agafton era scurt și accesibil. Mărturiile lui Gala Galaction, studiile lui I.D.Marin, dar și ale altor eminescologi, sugerează familiaritatea poetului cu ritualul monahal, contactul direct cu atmosfera de strană, cu cântările, cu rânduielile monahale, influența spiritualității ortodoxe asupra sensibilității sale poetice. Schitul din ,,Făt‑Frumos din tei”, atmosfera din „Călin”, ”Sara pe deal”, ”O, rămâi”, ”Fiind băiet păduri cutreieram” pot fi citite și prin prisma experiențelor de la Agafton.

Prezența mătușilor, un element biografic stabilit documentar
Condica ne confirmă vârsta mătușilor lui Eminescu în 1872, anul călugăririi, locul nașterii și că nu dețineau funcții administrative (erau „fără îndatorire”, probabil din cauza vârstei). Aceste date completează genealogia familiei Iurașcu și, de-a lungul vremii, clarifică unele confuzii din literatura eminescologică.

Gradele de rudenie și rolul lor în viața monahală
Prezența unor familii boierești în rândul monahiilor nu este întâmplătoare. În secolul XIX, mănăstirile erau adesea refugii pentru femeile văduve, necăsătorite sau fără sprijin familial. Intrarea în monahism era o formă de continuitate a prestigiului social, nu o ruptură, iar familiile boierești susțineau material mănăstirile, în schimbul protecției oferite și a statutului social. Agaftonul devine astfel un spațiu în care genealogia și spiritualitatea se întâlnesc.

Inadvertențele eminescologice
Opiniile diferite dintre I.D. Marin, Augustin Z.N. Pop și Ion Roșu au pornit din confuzii privind numărul mătușilor lui Eminescu aflate la Agafton, interpretări diferite ale documentelor de familie și lipsa accesului la Condică înainte de publicarea ei în variantele moderne. Astăzi, Condica din 1872, păstrată în fondul Secției de Istorie Modernă a Muzeului Județean Botoșani (nr. inv. 2995), este un reper stabil, care clarifică definitiv numele celor trei mătuși, vârstele lor, anul călugăririi, originea lor geografică.

Așadar, Condica monahiilor de la Agafton este un document de patrimoniu cu valoare istorică, antropologică și culturală. Este o piesă esențială în biografia lui Eminescu, prin confirmarea prezenței mătușilor sale la Agafton, o fereastră spre viața monahală feminină din nordul Moldovei secolului XIX și, în același timp, un instrument genealogic pentru familiile boierești din Moldova.
Demersul regretatului profesor – muzeograf, Ionel Bejenaru, ca șef al Secției memorialistice la Muzeul Județean Botoșani, aduce în lumină acest valoros document, care completează o zonă mai puțin explorată a istoriei locale și a eminescologiei, iar cercetarea să capăte un fundament documentar solid și veridic.

Bibliografie:
1.BEJENARU, I. Trei mătuși Iurașcu ale lui Eminescu în condica Mănăstirii Agafton din 1872, Botoșani: Rev. Luceafărul, 26 Sept.2009 (https://luceafarul.net/trei-matusi-iurascu-ale-lui-mihai-eminescu-in-condica-manastirii-agafton-din-1872);
2.BĂLĂNESCU, Fl. Mănăstirea Agafton, Botoșani: Rev. Luceafărul, 11 Ian. 2026 (https://luceafarul.net/manastirea-agafton);
3.ISTRATE, I. Mihai Eminescu și legăturilor sale timpurii cu spiritualitatea monahală, Botoșani: Rev.Luceafărul, 11 Ian.2026 (https://luceafarul.net/mihai-eminescu-si-legaturilor-sale-timpurii-cu-spiritualitatea-monahala).