Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Constantin Brâncuși, poetul formelor cioplite

Primit pentru publicare: 26 Febr. 2020
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 27 Febr. 2020
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Constantin Brâncuși, poetul formelor cioplite

Cioplind și șlefuind piatra și lemnul până la limita maximă a posibilului, Constantin Brâncuși redă esența materiei în simboluri unice. El este poetul formelor cioplite, pentru că opera lui cântă, vorbește, reflectă lumină, creează sensibilitate, bucurie și frumusețe. În piatră și lemn, el a simțit ,,ritmurile universale’’ pe care le-a redat omenirii. Brâncuși este convins că ,,artistul trebuie să scoată la lumină ființa din interiorul materiei și să fie unealta care dă la iveală însăși esența sa cosmică într-o existență cu adevărat vizibilă’’. Acest crez l-a însoțit pe tot parcursul vieții și l-a făcut genial. Complexitatea tematică a operei sale a intrat în eternitatea lumii artistice. El este mai mult decât un sculptor, este un profet, este un geniu, un vizionar, un demiurg, un sfânt, spun exegeții operei sale. A îmbogățit muzeele lumii și cerul spiritualității noastre cu opere care prevestesc filozofia și arta viitorului. Cu Măiastra, Brâncuși a descătușat zborul păsării,   cel mai minunat lucru din natură. Acestei dorințe de-a atinge infinitul cerului, de a se elibera de toate rădăcinile sale pământești, artistul și-a dedicat întreaga viață căutării lui și încercărilor de a surprinde întocmai esența ființei nobile : ,,Nu pasărea vreau să o redau, ci harul ei, zborul, elanul… Iubesc ceea ce se înalță și continuu să creez Păsări măiestre. Copil fiind, am visat întotdeauna că aș fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. Inspirându-se  din tradițiile folclorului nostru, el a sculptat 29 de păsări, din care trei poartă titluri simbolice: Măiastra, Pasărea de foc și Pasărea în văzduh. A șlefuit piatra până când i-a dat forma perfectă, așa cum își șlefuiește poetul cuvintele pentru a reda imaginea unui tablou, ori pentru a-și exprima un sentiment uman. El a reușit să îmbine simplitatea artei populare cu rafinamentul avangardei pariziene. Cartea de vizită a lui Brâncuși prin care își afirmă autonomia artistică este ,,Sărutul’’ pe care l-a așezat mai întâi în marmura din Montparnasse și l-a înveșnicit apoi în complexul sculptural de la Târgu Jiu, prin ,,Poarta Sărutului’’, ca semn al intrării în viață, dar și a desprinderii omului dintre cei vii, când primește ultimul sărut la ,,Masa Tăcerii’’ și i se dă dezlegarea pentru urcarea la cer prin ,,Coloana Infinită’’. Din ciclul tematicii românești fac parte  și celebrele lucrări ,,Cumințenia Pământului’’ și ,,Rugăciunea’’, care îi reflectă filozofia și îi definesc calitatea de sculptor modern’’. Opera sa nu se rezumă doar la titlurile amintite, ci cuprinde peste 200 de lucrări care au intrat în patrimoniul național și universal. Despre Brâncuși se mai spune că este un sculptor al poeziei și un poet al sculpturii. Scriitorii români l-au admirat și omagiat pentru meritele sale artistice și și-au exprimat adeziunea lirică față de operele sale. Ion Vinea scrie poezia ,,Pasărea măiastră’’, iar Lucian Blaga ,,Pasărea Sfântă’’. Poetul Dumitru Dănău face un elogiu păsării brâncușiene :,,Dați-mi o idee, dați-mi o pasăre/ să o fac să zboare,/ precum Măiastra/ dincolo de sine,/ dincolo de dor./ Orice idee fiind/ o pasăre în zbor/ în infinitul/altor idei’’. Aurelia Găvănescu găsește similitudini între Eminescu și Brâncuși: ,,Un Luceafăr și-un Titan/ În adânca plecăciune/ Scriu, sculptează – intonând/ O superbă Rugăciune’’, sau  : ,,Drumul artei și-l găsește în al patriei izvor/ Între furci și flori cioplite pe al caselor pridvor,/ În ciomagul ciobănesc încrustat/ Ce l-a dus cu el în lume pe al vremilor huceag’’. Mircea M.Pop îi aduce un omagiu prin poezia cu același titlu : ,,Constantin Brâncuși n-a murit/ Constantin Brâncuși trăiește/ L-am văzut șezând gânditor la masă/ la care toți sorbeau tăcerea/ și o simțeau în oase și în sânge/ cum îi inundă vie./L-am văzut lângă o poartă/ oltenească cu doi tineri/ ce se sărutau/ contopind în sărutul lor cast și cald/ toată dragostea lumii./Urcând, l-am întâlnit pe o coloană a recunoștinței sau a aspirației/ în sus, spre cer/ sau poate dincolo de cer’’. Nu i-am cunoscut opera decât din albume, dar sunt convins că Brâncuși este unul dintre cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor.