CONSTANTIN SCHIFIRNEŢ
,,FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ ÎN SPAŢIUL PUBLIC. MODERNITATE SI EUROPENIZARE”

Semnalăm o nouă carte a Prof. Univ. Dr. Constantin Schifirnet, ,,Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare”, apărută la Editura Tritonic, 2012.
Constantin Schifirneț, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, ca universitar din mediul academic (premiat de Academia Română pentru lucrarea ,,C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale”), este preocupat de evoluția reflecției filosofice românești și a ,,(…) evaluării componenţei naţionale a gândirii autohtone (…)” fapt ce-l determină să ne convingă că acest lucru ,,(…) se face constant prin raportare la filosofia occidentală, filosofie afirmată, în epoca modernă, într-un cadru naţional.(…)”. Astfel, ,,este combătută perpetuarea unor imagini simplificatoare despre o bună parte dintre gânditorii români”, cum ar fi concepția filosofică eminesciană, unde argumentează că, în majoritatea lucrărilor (jurnalistice și literare), Eminescu ,,exprimă o concepție prominoritară, și deci europeană.”

“Modernitatea a produs o modificare de esenţă în raporturile creaţiei intelectuale cu comunitatea naţională. Din acest unghi, filosofia a cunoscut o naţionalizare, aşa cum ştiinţa a devenit, în timp, naţională. Ideea este de reţinut fiindcă filosofia a evoluat în strânsă asociere cu ştiinţa în epoca modernă, ambele având ca fundament raţionalitatea şi raţionalismul. După cum scrie Rudolf Stichweh1, ştiinţa modernă a fost ştiinţă universală în secolele XVI-XVIII, deoarece, până în secolul al XVIIIlea, ştiinţa a fost transmisă, într-un mediu internaţional de comunicare, în limba latină. Din secolul al optsprezecelea a avut loc o naţionalizarea ştiinţei. În secolul al XIX-lea, publicaţiile ştiinţifice au fost asumate, în Europa, de către comunităţi ştiinţifice naţionale. Cu toate acestea, evoluţia comunităţii ştiinţifice naţionale a fost însoţită de o diferenţiere internă progresivă a ştiinţei.
Perioada modernă a susţinut o infrastructură naţională de organizare a activităţii ştiinţifice desfăşurate de către comunităţi naţionale ştiinţifice şi instituţiile ştiinţifice, integrate în universităţi. Comunitatea ştiinţifică naţională a fost un stimulent puternic pentru răspândirea globală a ştiinţei şi a instituţiilor sale de bază. Această scurtă referire la naţionalizarea ştiinţei vine ca argument în susţinerea tezei despre naţionalizarea filosofiei, iar despre problematica unei filosofii româneşti s-a discutat în ambianţa propice a clarificărilor cu privire la caracterul naţional al celorlalte componente ale culturii. Evaluarea componenţei naţionale a gândirii autohtone se face constant prin raportare la filosofia occidentală, filosofie afirmată, în epoca modernă, într-un cadru naţional. Filosofia românească a urmat acelaşi trend, adică în primele faze ale modernizării a adoptat mai mult principiul preluării de idei din filosofiei universală.
Au existat cel puţin două curente de gândire filosofică autohtonă: unul, preocupat de argumentarea universalităţii filosofiei în temeiul rostului ei principal în a descifra adevărul, pornind de la cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, iar al doilea curent era interest de descifrarea,,materialului românesc“. Prima direcţie admitea numai filosofia capabilă să revele adevărul universal dincolo de orice contingenţe naţionale, lăsând în umbră realitatea naţională, pe când cealaltă orientare judeca filosofia în concretul naţional şi etnic. O particularitate a culturii româneşti, şi deci şi a filosofiei autohtone, este discontinuitatea în evoluţia ideilor şi a iniţiativelor culturale. Obsedată de ideea continuităţii, cultura românească nu a reuşit, decât foarte rar, să înfăptuiască o activitate creatoare neîntreruptă. Nici în ce priveşte libertatea de cugetare nu s-a putut asigura continuitate, deoarece perioadele de interdicţie au alternat cu perioadele de exprimare nestingherită a ideilor. Cultura şi cugetarea românească au chestionat limitele capacităţii proprii de creativitate şi proiectele ratate din societatea românească.
În continuare, discut modernitatea tendenţială ca argument pentru explicaţii ce pot fi formulate asupra tezei despre particularităţile mişcării filosofice originale într-o societate care a cunoscut şi cunoaşte o modernitate proprie. Spre deosebire de modernitatea realizată în Occident de economia capitalistă şi acţiunea actorilor sociali, în spirit democratic, în spaţiul public, în România modernitatea s-a produs în arii foarte restrânse şi de ea au beneficiat grupuri sociale cu pondere scăzută în societate. Dacă vorbim în termenii unor curente din filosofia românească, lumea românească nu este marcată puternic de valorile, normele, principiile şi criteriile vieţii moderne, încât de aici se poate conchide că lipseşte omul modern, obiectul fundamental al filosofiei. Acţiunile şi ideile despre modernizare, derulate în societatea românească, rămân parţiale şi nefinalizate, iar modernitatea este mai mult o aspiraţie, un ţel de atins dar niciodată pe deplin realizat. Modernitatea tendenţială este o modernitate provocată, rezultat al unei modernizări în ariergardă şi nu al uneia în avangardă. Teza despre modernitatea tendenţială relevă o separare între idee sau proiecte şi acţiuni sau politici. În acest caz ideile au circulaţie în spaţiul public dar fără ca şi acţiunile aferente lor să fie finalizate.” (Constantin Schifirneţ).

Constantin Schifirneț este autor al mai multor lucrări din domeniul sociologiei comunicării, sociologiei şi antropologiei culturii, sociologiei vârstelor şi generaţiilor, modernității, europenizării, gândirii filosofice şi sociologice românești, cum ar fi: ,,Studentul și societatea” (coord. și autor) – 1973; ,,Adolescenții și cultura” (coautor) – 1974; ,,Generație și cultură”- 1985; ,,Tineretul între permanență și înnoire” – 1987; ,,Lectura și biblioteca publică” – 1991; ,,La lecture d’est en ouest” (în colab.), Paris – 1993; ,,Civilizație modernă și națiune. Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu” – 1996; ,,Educația adulților în schimbare” – 1997; ,,Sociologie” (ediția a doua 2002, ediția a treia 2004) – 1999; ,,Geneza modernă a ideii naționale. Psihologie etnică și identitate națională” – 2001; ,,C. Rădulescu-Motru. Viața și faptele sale”, vol. I-III – 2005; ,,Formele fără fond, un brand românesc” – 2007; ,,Sociologie românească modernă” – 2009; ,,Europenizarea societății românești și mass-media” (coord.) – 2011 și această, proaspăt dată publicității, ,,Filosofia românească în spațiul public. Modernitate și europenizare”

Redăm mai jos detaliile tehnice și structurale ale lucrării publicate de curând, venind în sprijinul cititorilor interesați:

Autor, CONSTANTIN SCHIFIRNEŢ
Titlul cărții: ,,FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ ÎN SPAŢIUL PUBLIC. MODERNITATE SI EUROPENIZARE”

CUPRINS
Notă asupra ediţiei, p.9

Introducere: Filosofie românească şi modernitate Tendenţială, p.11

Doctrina socială şi politică a lui Titu Maiorescu (pe marginea Discursurilor parlamentare), p.18
1. Scurtă biografie politică, p.19
2. Discursurile parlamentare, p.26
3. Gândirea politică maioresciană, p.33
4. Ecoul Discursurilor parlamentare, p.45

Titu Maiorescu despre latinitatea românilor, p.50

Sensurile culturii moderne în opera lui Titu Maiorescu, p.56

Concepţia lui A.D. Xenopol despre evoluţia partidelor politice româneşti, p.65
1. Istoricul, p.65
2. Partidul politic ca serie istorică, p.67
3. Evoluţia istorică a partidelor politice, p.70
4. Receptarea ideilor xenopoliene, p.85

A.D. Xenopol în spaţiul public, p.90
1. Membru al Junimii, p.90
2. Cuvântarea la serbarea de la Putna, p.94
3. Antreprenor cultural, p.95
4. Preşedinte al Congresului pentru proprietatea literară, p.98
5. Relaţiile lui Xenopol în spaţiul public românesc, p.99
6. Istoricul român în spaţiul public european, p.103
7. Evaluarea critică a operei, p.104

Personalismul energetic – doctrina filosofică originală a lui C. Rădulescu-Motru, p.108
1. Personalismul energetic, p.108
2. Idei despre personalismul energetic în opera lui C. Rădulescu-Motru, p.110
3. Personalismul energetic, ştiinţa personalităţii, p.114
4. Profesionistul – finalitatea personalismului energetic, p.119
5. Eul şi personalitatea, p.122
6. Personalismul energetic – fundamentul filosofic al culturii europene, p.125
7. Personalismul energetic în societatea românească, p.130
8. Autoevaluarea lui C. Rădulescu-Motru privind concepţia sa despre personalismul energetic, p.133
9. Reverberaţii ale personalismului energetic în filosofia românească, p.141

Vocaţia, factor de progres, p.149
1. Omul de vocaţie, p.149
2. Profesionistul şi omul de vocaţie, p.152
3. Raportul cultură-civilizaţie, 158
4. Omul de vocaţie şi personalismul energetic, p.161
5. Poporul şi omul de vocaţie, p.162
6. Europenizare şi omul de vocaţie, p.165
7. Ecoul ideilor lui Rădulescu-Motru despre vocaţie, p.166

Evoluţia filosofiei lui C. Rădulescu-Motru faţă de kantianism, p.173

Filosoful în spaţiul public, p.190
1. Spaţiul public pentru filosofie, p.190
2. Filosofia în spaţiul public românesc, p.191
3. C. Rădulescu-Motru în spaţiul public, p.194

S. Mehedinţi: Ontologia naţiunii, p.203
1. Biografia unui geograf şi etnograf, p.203
2. Popor, naţiune şi stat naţional, p.211
3. Ţăranul – temelie a naţiunii, p.225
4. Relaţiile interetnice, p. 228
5. Pacea şi şcoala, p.232

Elemente de filosofie politică la S. Mehedinţi, p.238

S. Mehedinţi şi ,,Convorbiri literare”, p.247

Simion Mehedinţi şi Constantin Rădulescu-Motru două destine identice p.253

Filosofie şi naţiune în gândirea lui Mircea Florian, p.259

O concepţie originală despre filosofia românească: Marin Ştefănescu, p.266
1. O viaţă închinată filosofiei, p.266
2. Preşedinte al asociaţiei „Cultul patriei”, p.269
3. O acuză nedreaptă, p. 270
4. Preşedinte al unei comisii de concurs contestate, p.275
5. Filosofia romanească, prima lucrare de istorie a filosofiei româneşti, p.276
6. Ecoul cărţii Filosofia romanească, p.285

Note, p.289
Indice de nume, de termeni şi de titluri de lucrări, p.318