Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Evoluţia şi sensurile filosofiei

Primit pentru publicare de la autor, Tudor Petcu, 21 iun. 2014.
Editor: Ion Istrate, 22 iun. 2014

 


Evoluţia şi sensurile filosofiei

 

Caracteristica principală a filosofiei a fost şi va fi întotdeauna aceea de a gândi în mod pur. Iar a gândi în mod pur înseamnă a lua o pauză, a intra în ceea ce latinii numeau otium, în opoziţie cu negotium, care trebuia înţeles în sensul celor mai importante activităţi şi preocupări cotidiene.

Însă, epoca modernităţii a permis trecerea de la otium la negotium, astfel încât în zilele noastre suntem nevoiţi să reformulăm o serie de întrebări pe marginea unor lucruri asupra cărora nu se mai întreabă nimeni. Nu întâmplător, amplificarea stării de negotium a implicat automat şi ceea ce Alexandru Dragomir numea gândirea care trece de la o generaţie la alta fără să fie judecată, îmbrăcând astfel forma unei prejudecăţi.

Dacă ne confruntăm cu o asemenea situaţie în planul gândirii, ne-ar reveni în mod normal sarcina de a căuta o soluţie dacă nu vindecătoare, cel puţin una mâgâietoare, care să ne provoace mintea. Iar dacă am căuta, am avea şanse să găsim o asemenea soluţie, săpând adânc în universul eforturilor de gândire ale aceluiaşi Alexandru Dragomir, care, în Crase banalităţi metafizice introduce şi propune un nou tip de gândire, pe care el o numeşte liberă şi filosofică. O gândire absolută, una care se formează în mai multe feluri şi una care nu apare neapărat într-o instituţie menită să cultive gândirea filosofică.

Varianta spontană, căci astfel poate fi definită gândirea liberă şi filosofică, este şi în primă şi în ultimă instanţă o trăsătură definitorie a naturii umane de vreme ce ea ne aparţine atunci când suntem confruntaţi cu probleme privilegiate ale vieţii noastre.

Să nu dăm uitare nici neliniştile care determină naşterea acestei spontaneităţi, întrucât fiecare dintre noi poate fi cuprins de o angoasă cu ajutorul căreia să intrăm în sfera unor probleme indescifrabile. În fond, gânditorii, iar istoria filosofiei ne-a demonstrat-o din plin, îşi pun întrebări fără un răspuns la îndemână, după cum îşi pun întrebări cu mai multe răspunsuri posibile. Dată fiind această realitate, putem înţelege mai bine de ce filosofia reprezintă sistematica gândirii oamenilor.

O altă manieră de a gândi şi a înţelege sensul filosofiei ar fi aceea de a o pune în corelaţie cu ştiinţa. Făcând acest demers sau experiment mental, avem ocazia de a descoperi ştiinţa într-o lumină a progresului, pe când filosofia într-o lumină a stagnării. De ce totuşi un progres al ştiinţei şi o stagnare a filosofiei?

De fiecare dată oamenii de ştiinţă discută despre ultimele cuceriri ale ştiinţei. Ea nu face altceva decât să consume trecutul şi să îl plaseze, contând mereu ceea ce rămâne.

În schimb, filosofia este prezentă permanent în propriul ei trecut, confundându-se cu istoria concepţiilor despre lume care sunt abstracte. În timp ce orice ştiinţă se concentrează asupra ultimelor descoperiri, filosofia trăieşte stagnând. Prin urmare, putem spune că evoluţia filosofiei se face prin aceste adaosuri succesive şi prin câteva pierderi în faţa ştiinţei. Pierderi pentru că atunci când ştiinţele s-au maturizat, ele au expropiat teritorii întregi din filosofie.

Filosofia a fost obligată de-a lungul istoriei sale să-şi precizeze specificul şi teritoriul. Fiecare sistem filosofic a căutat să fie măreţ şi absolut pentru că a vrut să explice şi să lămurească tot. În acelaşi timp este incontestabil faptul că cea mai mare parte din istoria vieţii umane s-a desfăşurat cu ajutorul unei concepţii despre lume. Din acest punct de vedere nu este deloc exagerat a spune că noi toţi stăm sub marii gânditori ai lumii, că noi toţi suntem îmbibaţi de o problemă pe care a pus-o filosofia în genere.

Ştiinţa ne învaţă cum stau lucrurile, iar filosofia ne provoacă să ne asumăm un mod de a gândi pe cont propriu.

A înţelege ştiinţa înseamnă a-i surprinde o caracteristică fundamentală, ea evoluează în permanenţă, oferind astfel umanităţii un progres tehnci, ce aduce fără discuţie şi o serie de beneficii. Tocmai acest progres tehnic este cel care face ca generaţiile să difere atât de mult una faţă de cealaltă.

Pe de altă parte, filosofia necesită un studiu special pentru că ea nu este o descriere, ea este o gândire şi mizează totul pe un cod. Miezul filosofiei este doar gândirea ei, iar istoria ei reprezintă în primul rând o istorie a codurilor de gândire.

Dar dacă filosofia se caracterizează prin acest cod al gândirii, care într-un fel îngreunează înţelegerea ei, de ce ar mai fi necesar să-i citim pe filosofi?

Textele filosofice sunt în egală măsură inspide şi interesante. Dar de ce sunt în primul rând insipide? Această realitate se datorează înainte de toate faptului că problemele sunt sistematizate, iar sistematizarea se constituie de cele mai multe ori împotriva principiului plăcerii. Însă, un text filosofic poate să devină interesant pentru că există posibilitatea de a ne întâlni cu o problemă provocatoare şi nu în ultimul rând cu un interes acut de-al nostru. Dar, dacă un text filosofic, prin gândirea pe care o sistematizează, ne invită la un mod de gândire pe cont propriu, atunci trebuie să ne asumăm sarcina de a gândi gândirea pe care o înâlnim în acel text filosofic. Numai astfel el poate deveni interesant şi viu.

Ca urmare a tuturor aspectelor menţionate, filosofia reprezintă înainte de toate o provocare fără margini, o vocaţie a intimităţii care se hrăneşte prin talentul de a formula întrebări şi de a le relua de la o generaţie la alta. Întrebarea înseamnă provocarea gândirii, şi numai datorită ei există o istorie a filosofiei care a început cu presocraticii – cărora le datorăm răspunsurile la întrebarea ce este Fiinţa? – şi care a continuat cu toate episoadele ei memoriale, magice şi inedite.

Fără a avea pretenţia de a redeveni regina ştiinţelor şi a culturii, filosofia rămâne o aventură a discursului, o fereastră către căutarea înţelepciunii şi o poveste care va continua atâta vreme cât oamenii vor şti să întrebe.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5