Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Convergențe spirituale

Primit pentru publicare: 18 iulie 2016
Autor: Elena SPIRIDON
Publicat: 21 iulie 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

Convergențe spirituale

Nu știu dacă voi găsi cele mai alese cuvinte pentru a scrie o poveste cu eroi universali care au răscolit valuri de lumină  la tărâmurile Mării Mediteranei, într-un oraș din sudul Turciei , la 1200 de km de Istanbul, între Tars şi Antakya (Antiohia Siriei), la 80 de km de la graniţa cu Siria, cu o populaţie de circa 3 milioane. Acest  ținut vegheat de mii de ani de muntele Taurus  poarta numele de Iskenderun.
Acolo ne-a dus Aladin cu lampa fermecată pe cei opt brașoveni pentru a asculta poveștile de început al civilizației omenirii, de a pune o punte între inimi care bat în același ritm, între priviri care au același punct de fugă-copilul  de ieri, de azi și de mâine. Și ce poate fi mai pătrunzător ca bucuria de a fi așteptat, într-un decor de întindere nesfârșită a ținutului Hatay, de niște oameni atât de minunați? Zâmbetul, brațele deschise și primitoare, vorbele alese, eleganța conduitei, ospitalitatea desăvârşită, toate m-au făcut să vibrez ca atingerea unei picături de rouă într-o dimineață senină de mai.
Toate cele șase zile petrecute în cel mai mare port din Turcia, au fost de răsfăț pentru minte, inimă și suflet. Cuvintele cheie „ceai”, „foto” și „haide!”, erau lianturile armoniei între spațiu, timp și om. Da, ceaiul era o licoare cu multă dragoste , un imn al iubirii umane, căruia îi duc dorul acum când m-am depărtat fizicește de aceste locuri, iar fotografiile le-am împrăștiat prin tot internetul pentru a fi cunoscute valorile acestor ținuturi. Ne-au pus inimile în palmele noastre și am putut vedea  cum ele au zvâc, cum ne cheamă și ne obligă să rămânem alături. Și vom fi, pentru că generațiile care vin ne cer asta. Am simțit în ochii copiilor căldura surâsului blândeţii, dorința de a ne atinge, de a ne spune că suntem la fel, că merităm să trăim împreună pe această planetă, iar profesorilor, că avem nevoie de aceleași metode de a ne face iubiți și respectați.
Nu vreau să îmi atingă nimic trăirea unică pe care am avut-o, chiar și de aceea când m-am rătăcit printre străzile orașului.
Excursia în Antakya, universal creștinătății și al valorilor antichității, rămâne hrană spirituală pentru tot restul vieții mele și mă obligă, alături de colegii mei, ca atunci când prietenii noștri turci vor reveni în România, să oferim valorile noastre culturale de neprețuit.
M-am întors în țara mea, dar trebuie să vă spun că la despărțire, în aeroportul Hatay, am plâns. De ce? Nu știu. Poate peste ani voi înțelege de ce a reușit pământul arab să-mi fure acele lacrimi. Era nevoie de rouă în ținutul acela arid? Era nevoi să dovedim că istoria omenirii poate fi schimbată prin pace și prietenie?
În oglinda istoriei mergem mai departe…
Elena Spiridon, 18 mai  2015



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5