Copil, copil …

Ce tragic, am rămas copil…
Strugurii au rămas, tot aguride.
Dumnezeu se pare iară-i instabil,
Iar ploile prăfoase şi acide.

Mă-mpleticesc absent printre păcate;
Eu port încărcătura mare a lor
Din rugăciunile abandonate,
De când am aflat că şi părinţii mor.

Să le fi dat în plus vreo câţiva ani,
Când, doar privesc tăcuţi aduşi de spate,
Lor ce-au exersat o viaţă de spartani,
Plătind şi neputinţe imputate.

Însă mormântul lor se tot închide,
Trăserăm malul de ud pământ pe ei.
Strugurii au rămas tot aguride
Şi tăceri îi înfăşoară în bordei.

Respiră liniştiţi nisip şi moarte,
Pe pământul cald nu au mai încăput;
Dumnezeul nostru-i vrea prea departe,
Iar eu copil am rămas fără trecut.
27-11-12