•   IOAN VASIU : – Sunteți un scriitor și jurnalist bine cunoscut și apreciat. Când și unde ați debutat ca jurnalist ?  Dar, ca scriitor ?
• CORNEL SIMION GALBEN : – Mă bucur că ne reîntâlnim nu doar în paginile publicațiilor, ci și pe această cale și că numele meu e apreciat pe meleagurile hunedorene, de care mă leagă primul premiu obținut în calitate de poet. Se întâmpla la Concursul de Creație de la Costești, exact acum jumătate de secol, când semnătura mea deja începuse să atragă atenția, mai întâi așezată sub strofele unor poezii inserate în sumarul revistei Preludiu, care m-a lansat în 1970, și apoi, pe vremea cătăniei, în săptămânalul De veghe, cel ce m-a debutat în 1971 ca jurnalist și m-a fericit cu întâiul trofeu pentru publicistică.
•   I.V. : – Știu că ați absolvit o facultate de jurnalistică. De ce ați ales această profesie ?
• C.S.G.: – Jurnalistica m-a atras încă de la începuturi, pentru că mi-a dat posibilitatea să explorez altfel decât în poezie resursele mele creative și să abordez subiecte dintre cele mai diverse, care m-au obligat să mă documentez în prealabil și să-mi lărgesc în acest fel orizontul de cunoaștere. Drumul a fost destul de anevoios, întrucât pentru a ajunge student la singura facultate de jurnalism din acea perioadă și a lucra în presa vremii era nevoie nu numai de talent și pasiune, ci și de îndeplinirea unor criterii drastice, de care s-au lovit toți cei ce și-au încercat această șansă. Din fericire, le-am trecut pe toate cu bine și în 1979 am devenit licențiat al Facultății de Ziaristică din București, diploma obținută permițându-mi apoi să abordez jurnalismul profesionist, care mi-a adus de-a lungul anilor destule satisfacții, dar și suficiente necazuri și nemulțumiri ce m-au determinat ca în ultimele decenii să mă orientez îndeosebi spre activitatea specifică scriitorului. 
•   I.V. : – Care sunt publicațiile la care ați lucrat ?
• C.S.G. : – Revenit din armată cu recomandări de la revista Viața militară, la ziarele De veghe și Apărarea patriei, în paginile cărora publicasem atât informații, note, reportaje, cât și poezie și proză, am ucenicit până în 1975, când am devenit student, la săptămânalele Petrochimistul (Onești) și Steagul roșu (Bacău), în redacția acestuia și în cea a cotidienelor Cuvântul nou (Sfântu Gheorghe) și Scînteia efectuând apoi practica studențească. După absolvire puteam să rămân în Capitală, fiind selectat într-o echipă specială de jurnaliști, dar am preferat să revin la Bacău, fiind încadrat la secția cultură a săptămânalului amintit, unde am lucrat până în septembrie 1988, când am fost transferat, după ce în două rânduri îmi fusese interzis dreptul la semnătură, la Școala Interjudețeană, ca lector. Am revenit în presă în ianuarie 1990, la noul cotidian Deșteptarea, în redacția căruia am urcat toate treptele (redactor principal, redactor de rubrică, şef de secţie, publicist comentator, director, director general), până în 1995, când proprii colegi m-au trădat, vânzându-și acțiunile unui mafiot local. Din noiembrie același an am devenit liber-profesionist, după câteva scurte stagii de corespondent al ziarelor Monitorul de Bacău, Adevărul și Azi, axându-mă pe activitatea editorială și pe cea de scriitor, fondând editura Corgal Press, revistele Glasul monahilor, Cadran cultural și Televiziunea literară, pe care le-am coordonat ca redactor-șef, calitate în care am mai fost investit de redacțiile revistelor Credința ortodoxă (1997-1999) și Vitraliu (2002-2005), ca membru al colectivelor de redacție mai figurând în casetele publicațiilor Antares, Bacău Press, Bacoviana, Clepsydra, Irinera, Trotuș expres și Viața băcăuană, unde am publicat sau public constant.  
•   I.V. : –  Din ce asociații și uniuni faceți parte ?
•   C.S.G. : – Mă număr printre membrii fondatori și ai consiliilor de conducere ale Sindicatului Ziariştilor Băcăuani, Societăţii Ziariştilor şi Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, în varianta lor postdecembristă, iar din 2011 sunt și membru al Uniunii Scriitorilor, mai întâi la Filiala Sud-Est din Galați, apoi la cea din Bacău (2022). Sunt, de asemenea, membru fondator al Fundației Culturale „G. Călinescu“ din Onești și membru de onoare al societăților similare „Tristan Tzara“ din Moinești, „Clepsydra“ din Roman și „Renașterea“ din Buhuși. 
•   I.V. :  Menționați titlurile cărților care poartă semnătura dumneavoastră.
•   C.S.G. : – Editorial am debutat destul de târziu, la 43 de ani, când Editura Quadrat Press din București mi-a publicat, în 1993, volumul de interviuri Enescu etern. De-a lungul celor trei decenii care s-au scurs de atunci am încredințat tiparului alte 35 de volume, semnate o vreme Cornel Galben, iar din 2021 cu ambele prenume, Cornel Simion. Pentru simplificare, le-am grupat în cinci secțiuni: Interviuri: Ieşirea de siguranţă (Editura Cronica, Iaşi, 2001), Convorbiri fără adiţionale (Editura PIM, Iaşi, 2010), Dialoguri pilduitoare (Editura Corgal Press, Bacău, 2015) și Convorbiri fără adiţionale, vol. II (Editura Studion, Bacău, 2019); Dicţionare: Personalităţi băcăuane (Editura Corgal Press, Bacău, 2000 – vol. I; idem, 2003 – vol. II; idem, 2009 – vol. III; idem, 2010 – vol. IV; idem, 2011 – vol. V; idem, 2012 – vol. VI; idem, 2014 – vol. VII; idem, 2020 – vol. VIII), Personalităţile Bacăului (idem, 2008), Personalități moineștene (idem, 2011), Scriitori băcăuani, vol. I (idem, 2012) și vol. II (idem, 2021); Critică literară: Poeţii Bacăului la sfârşit de mileniu. Debuturi: 1990-2000 (Editura Studion, Bacău, 2005), Lecturi aleatorii (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2010), Alergând prin subteranele textului (Editura Corgal Press, 2010), Lecturi aleatorii, vol. II (Editura Studion, 2013), Poeții Bacăului la început de mileniu: debuturi 2000-2010 (Editura Pallas Athena, Focșani, 2015), Lecturi aleatorii, vol. III (Editura PIM, Iași, 2017), vol. IV (Editura Corgal Press, 2017), vol. V (Editura Ateneul Scriitorilor, 2021) și vol. VI (Editura Studion, 2023); Memorialistică: Ieșirea din lume (Editura Fundației Culturale Cancicov, Bacău, 2012), Ultima sută (Editura PIM, 2013), Primul prag (Editura Corgal Press, 2014), 1000 de pași (idem, 2015), Zile de trecere (Editura Studion, 2017), Caietul negru (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2017), Pe față și pe dos (Editura Corgal Press, 2018), Sunt un fiu risipitor (Editura PIM, 2020) și 70. Pas cu pas (Editura Amurg sentimental, București, 2021); Documentare: Stelian Preda sau Viețile unui vis: Teatrul (Editura Corgal Press, 2017). La acestea se adaugă ediția critică Pagini alese de Octavian Voicu și alte cinci volume pe care le-am îngrijit, zeci de prefețe, postfețe ori texte proprii incluse în antologii, precum și adaptarea Moş Crăciun şi vrăjitoarea, după o piesă de Eugen Gheorghiţă (Republica Moldova), cu peste 200 de reprezentaţii la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasile Alecsandri“ din Bacău (premieră: 1990). 
•   I.V. : – Se mai poate spune în prezent că presa este a patra putere în stat ?
•   C.S.G. : – În foarte mică măsură. Fiind în cele mai multe cazuri aservită unor grupuri de interese sau celor care o finanțează, presa și-a pierdut în deceniile din urmă rolul pentru care a fost creată. Puținele nuclee rămase independente mai provoacă din când în când mici cutremure, dar corupția și goana după venituri nemuncite au acaparat totul, așa că vor mai trece încă multe decenii până când își va recăpăta statutul de garant al libertății și al adevărului. 
•   I.V. : – În ultimii ani au apărut tot mai multe publicații online. Ar putea duce acestea la dispariția presei tipărite ?
•   C.S.G.: – Publicațiile online nu sunt neapărat un pericol și dovada e că ele coexistă cu cele tipărite. Catastrofale sunt politicile editoriale și mai ales slaba finanțare, care mai ales în cazul revistelor literare a dus la dispariția multora. Când însă omul sfințește locul, acestea supraviețuiesc, pentru că vom avea întotdeauna nevoie de cultură și de cuvântul scris, care în mediul online poate fi oricând trimis nu doar de răufăcători în neant, fără posibilitatea de recuperare.  
•              I.V. –  Ce proiecte aveți pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat ?
•   C.S.G. : – Am începute mai multe cărți, însă având în vedere vremurile pe care le parcurgem, cred că o să-mi restrâng drastic preocupările și o să mă ocup mai mult de finalizarea dicționarelor la care trudesc de peste patru decenii și la care am strâns atâta documentare, încât îmi vor trebui încă pe atâtea pentru a o epuiza. Să sper că bunul Dumnezeu îmi va mai dărui zile și că voi mai putea adăuga câte ceva la proiectele sisifice în care m-am lăsat antrenat. Cu speranța că vom mai auzi unul de altul, vă mulțumesc pentru prilejul acordat și vă doresc, la rându-mi, cât mai multe izbânzi și har în condei!  
• 

     Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR