Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Coroana iubirii

    Dumitru PETRAS

     

    Coroana iubirii


    Coroana mărului se lasă ninsă
    Și sub coroană încape întregul sat
    Încape și sania cailor ce pleacă
    Pe drumul nins cu dor amestecat
    Pe drumul nins fără chemare
    Claxoane mii se nasc din infinit
    Și infinitul curge în ulcioare
    Când vine peste gură un sărut
    Sărut încercuit de valuri ninse până acasă
    S-a inundate și Polul Nord în sărut
    Vin avalanșe mari în sărut cu iubire
    Prin cascade adânci curge iubire ninsă
    Și nucul din poartă se roagă aici
    Aici lângă orizontul iubirii aproape
    Coroana ninsă se dă într-o parte
    Să ningă zăpada de anul trecut
    Și umbrele din zăpezi se iau la trântă
    În pădure bat clopote de vânt
    Numai universul vibrează în lumină lină
    Iar pe coroana mărului rămâne un semn
    Valuri ascunse se dezbracă prin trupuri de ape
    Ochii de dor înmuguresc în mugurii de ceață
    Și lumina se dezbracă ca o femeie ușoară
    Recunosc și aștept să intru în ziua de mâine
    Zborul din păsări are ecou necunoscut
    Privesc cum glasul iubirii îșî face semnul crucii
    Prin evantai de dor, ograda casei se deschide
    Mama cară apă din fântână ca să umple un veac
    Voi de ce vreți să scot ceasul din ore când scriu?
    Eu sunt prea străin chiar față de mine
    De multe ori îmi cer dreptate fără rost
    Privesc orizontul cum bea apa fântânii
    Crengi înflorite atârnă de dor
    Pe valea ninsă văd schitul rugăciunii
    Noaptea se împiedică prin vie
    Visul se dezbracă ca un om sărac
    Lumina a răcit, o aud cum tușește
    A adormit pe un pat mare și rece de vânt
    Mă impiedic de clipă ca să pot ridica privirea
    Și văd glasul iubirii cum încă vorbește
    Și chiar peste zăpada ninsă mai este loc de iubire
    Zborul va zbura cu aripi de zăpadă ninse
    Iar axa de zăpadă va sprijini stelele pe cer
    Stele ninse și mari cu lacrimi de zăpadă
    Mărul înghețat se ridică ca un om și începe să meargă
    Și glasul iubirii vorbește prin vânt cu zăpadă
    La capăt de cer, la capăt de timp, e iarnă.
    Și urmele pașilor dorm noaptea în frig
    Un veac de nopti se îmbracă în veacuri
    Trecând prin unghiul clipei, iubire, te-am găsit.
    Noaptea se uita prin ochelarii unui gând
    Prin sfeșnic de apă curgea trecutul fremătând
    Ca un vis zidit în lacrimi de piatră
    Valurile iubirii se usucă în căpițele cu fân
    Castanele toamnei parcă sparg infinitul
    Sufletul iubirii ca un copil tresare
    Zborul prin noapte are zbor de lumină
    Se vede și cireșul desfrunzit la capăt de dor
    Prin antene de aer ajunge Nordul acasă
    Nordul e mai mare decât glasul iubirii,
    Iar peste zbor și cântec ninge frumos cu iarnă.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5