Costel BEPHU, ”Erupții târzii”
Autor, Valeriu Sandovici

Volumul ,,Erupţii târzii” cuprinde o flacără a creaţiei la vârsta tinereţii aşa cum singur mărturiseşte, înfiorându-se.

Sunt poezii pasionale, în spiritul erotismului exprimat şi datorită valului de sentimente pure.

Costel Bephu este copleşit de sentimentul de dragoste căruia îi înalţă o adevărată odă, un lirism accentuat şi o manieră poetică mai artistică:
,,Sunt un foc ce arde-nchis,
Căldură şi jar strâng în mine;
Sunt punte, realitate şi vis,
Plămadă de rău şi de bine…”

Iubirea este simţită în profunzime şi înseamnă dorinţă, jertfă şi dor, sentimente ce compun concepţia erotică a poetului.

Ceea ce-l individualizează pe Costel Bephu faţă de mulţi alţii este poezia cu accente folclorice autentice, pe care le exprimă într-o manieră personală:
,,Pe malul Somuzului, codrule, codruţ
La umbra arinului,
M-am oprit o clipă seara,
Ca să-mi ascult inimioara…”

Poezia lui Costel Bephu este puternic influenţată de lirica inimii, un romantism românesc.
În unele din poezii, structurate pe idei poetice, se instalează sentimentul erotic, pe senzaţiile ce le are care sugerează puritatea sentimentului de dragoste.
Relatarea stărilor sufleteşti pe care le percepe este construită gradat, prin interogaţii şi vocative. Dragostea se manifestă ca o boală, cu simptome cu totul noi pentru tânăr în care sentimentul s-a ivit pe neaşteptate, ilustrate prin verbe cu puternică forţă de sugerare:
,,Sunt iubire făcută scrum…/ Şi totuşi şi azi şi mâine, vreau să înving!”

În poezii introduce noi categorii estetice: grotescul, macabrul precum şi sensibilitatea, imaginaţia, fantasticul, fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea.
Promovează inspiraţia din tradiţie, din trecutul vieţii părinţilor, uneori fiind dezamăgit de soartă, evadând din lumea reală prin vis, într-un cadru natural nocturn.

Contemplarea iubirii se concretizează prin sentimentele pe care le trăieşte… trăirile intense interioare fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare. Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice, fiind un mijloc artistic folosit preponderent.

Poetul este inteligibil în exprimarea ideilor şi construirea situaţiilor. Dragostea este vizibilă în toate poeziile transparând prin toţi porii creaţiei şi simţirii lirice.

Aspiră în permanenţă spre o viaţă ideală, care să transfigureze realitatea, fiind mereu preocupat să găsească acel cuvânt potrivit care să exprime adevărul.

Enumerarea unor substantive, cu putere de simbol, utilizate pentru ilustrarea unor profunde idei, constituie o modalitate surprinzătoare prin semnificaţia lor pentru definirea universului trăirilor.

Introducerea unor plurale neobişnuite dau originalitate şi farmec creaţiei. Acordurile inedite între substantive şi adjective precum şi sintaxa afectivă realizată prin accentuarea anumitor cuvinte puse în ordine ideatică dau poeziei substanţă, expresivitate şi ritm, creând stări emoţionale de o cutremurătoare profunzime…

Cuvintele sunt încărcate de sensibilitate, de vibraţie inconfundabilă. Lirica erotică cuprinde pe de o parte imaginea luminoasă, optimistă a iubirii, momentele fericite, pe de altă parte se defineşte prin profunzimea filozofică a sentimentului de iubire, ceea ce dă creaţiilor din această perioadă melancolie, provocate de dezamăgirea poetului aflat mereu în căutarea idealului de iubire. Unele poezii reflectă aspiraţia pentru o iubire ideală şi disponibilitatea de a face sacrificiu suprem pentru păstrarea acesteia.

Proiectează aspiraţia unei iubiri posibile într-un plan imaginar, într-un viitor nedefinit. Tristeţea şi nefericirea poetului pentru neîmplinirea cuplului iubirii sunt prezentate înalte creaţii. Creaţia poetului Costel Bephu trăieşte în cultul sentimentelor pure, în motive ţi teme într-un limbaj artistic onest.

*

Costel Bephu nu este numai poet, el are o imensă activitate practică legată de existenţă, de aceia a încercat şi a reuşit să-şi construiască un sistem personal de gândire. Dificultatea constă în a preciza de ce natură este această legătură. Poeziile au o versificaţie a ideilor din realitatea zilnică, ele au un reflex al concepţiei generale despre viaţă. Poetul a început să scrie poezii care urmează îndeaproape trăirile sale, zbaterile, are o anumită filozofie proprie a culturii acumulate de-a lungul anilor. Existenţa lui se dovedeşte uneori misterioasă şi nu poate fi cunoscută cu ajutorul gândiri logice. El încearcă să releve misterul dar i se opune trăirea intensă. Acceptă misterul în loc să-l reducă, el îl sporeşte! Misterul parţial poate fi văzut în fiecare creaţie… El pătrunde în tainele iubirii prin anumite simboluri. O parte din poezii exprimă o anumită comuniune dintre el şi natură. În vreme ce trupul şi sufletul apar deseori metamorfozate prin elemente naturale, natura pare umonizată sau spiritualizată. Este plin de vitalitate, căutând freamătul misterios al naturii, doritor de senzaţii puternice (,,Amor cu vise şi gânduri fac/ De frumoasa mea în braţe cu patimă cuprins”). Poetul înfăţişează un univers de căldură, de senzaţii pure, e pătruns de spiritul creaţiei. De multe ori devine melancolic, trist, nerealizat, neîmplinit, mare trecere spre… ceva iremediabil.
Poetul se mişcă într-o lume de pure esenţe spirituale pătruns de o tristeţe inexplicabilă (,,Pe zi ce trece, faţa mi-i schimbată!/ Chipul pare-a fi a nimănui,/ cu părul şi barba în brumată”).
Paradisul poate fi identificat uneori în copilărie, altă dată, paradisul pierdut este identificat cu starea de dinainte de a se îndrăgosti, înainte de a iubi, tânjind după liniştea de odinioară… El proiectează viziunea lui într-o lume eternă, esenţială, apropiată de natură. Uneori devine profetul unui sfârşit dramatic. Limbajul e încărcat de taină, ceremonios şi iniţiatic. Poezia lui este o vorbire uneori despre lume şi adresată cuiva. Interogaţiile, exclamaţiile, incovaţiile, chemările abundă.
Natura este simplă, firească, obişnuită, în lumea lui domneşte însă o climă excesivă, o arşiţă, o iubire gata de a erupe, gata de a împlini un miracol.
Are forţa de a transfigura lucrurile, cele umile apar înconjurate de o dură sfinţenie pământenească, de un semn al mirabilei naturi. Meditaţia poetului este una senină şi împăcată. Poetul îşi păstrează independenţa în sensul că se explică prin sine, chiar dacă predispoziţia spre filozofie pe care o aflăm în poezii îşi găseşte un corespondent mai logic deci mai inteligibil într-o parte din creaţii. Din perspectiva consideraţiilor înşirate, gândul mai ascuns al poeziilor lui Costel Bephu se luminează mai puternic pe măsură ce parcurgem fiecare poezie, farmecul rămâne constant…!