Sursa: www.agata.ro

Costel Zăgan s-a născut la 20 ianuarie 1958, în satul Tudor Vladimirescu, aflat atunci în comuna Ringhileşti, iar în prezent în comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Părinţii, Ioan şi Elena, sunt originari din Bucovina.   Urmează gimnaziul în satul natal. Este absolvent al Liceului de cultură generală „A.T. Laurian”, Botoşani, promoţia 1977, şi licenţiat al Facultăţii de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, cu lucrarea „Natură şi eros la Eminescu”.   Este căsătorit şi are cinci copii: doi băieţi şi trei fete.   Publică: poezii, aforisme, epigrame şi altele în revistele Colloquium, Convorbiri Literare, Intertext, Poezia, Hyperion, Timpul, Absolut Cultural.   A debutat editorial pe 18 decembrie 2005, cu volumul „Hiperbole blitz”, la Editura Axa, Botoşani.   A mai publicat „Cezeisme” în 2008.   Pe 11 octombrie 2012 a publicat online volumul de versuri „Gravitaţia sufletului”.   Pe 14 martie 2013,revista 21Artemotion l-a desemnat pe Costel Zăgan – SCRIITORUL ZILEI , publicându-i-se poemul „Sentinţa-i divină” şi proza „Paraşutist şi îndrăgostit”. Prezent în antologiile:   „Porni Luceafărul”, Botoşani, 1995 „Nord – Antologia poeţilor botoşăneni de azi”, 2009 „Însemne”, Bacău, 2010 „Poeme hai hui- antologie de poezie”, Editura Singur, Târgovişte ; Editura Grinta, Cluj-Napoca ; octombrie, 2012 „Însemnele unei tăceri- antologie de poezie -2012”,Editura ROVIMED PUBLISHERS,Bacău, decembrie 2012 „Amprente temporale- antologie de poezii cronopediene”,volumul 3, mai 2013, Braşov [modifică]Aprecieri critice   Gellu Dorian (2005):   „Costel Zăgan debutează târziu cu un mănunchi de „poeme blitz”, după ce prezenţa lui discretă, retras fiind la o şcoală din judeţul Botoşani ca profesor de limba română, în presa literară a atras atenţia, în mod special, asupra laconismului scrisului său.”   Aprecieri critice anterioare debutului în volum:   Mihai Ursachi (Cronica”, 1981):   Scrieţi cu uşurinţa aparentă a celui cu dotaţie nativă; cum în orice bine se ascunde de regulă şi reversul său , uşurinţa cu care se pare că puteţi compune riscă să se transforme în frivolitate. În totalitate însă, poeziile îmi dau despre Dvs. imaginea unui poet în plină devenire de la care ne putem aştepta la minuni. Am putut desluşi în poezii multă sesibilitate şi o bună stăpânire a uneltelor lirice. Fragilitatea Dumneavoastră poate fi forţa Dumneavoastră.Emil Brumaru (SLAST, 1982):   Bucuros că pot scrie fără ezitare lângă Costel Zăgan cuvântul talent, îmi îngădui să-l arăt tuturor cu sufletul! Un nou partener de călătorii spre azur! Ioanid Romanescu (Convorbiri Literare, 1983):   Nu ştim ce vârstă şi ce profesie aveţi, nu ştim de când scrieţi şi de ce aţi apelat la noi cu exagerată sfială. Noi nu declarăm genii, nu ne batem cu pumnii în piept că vom face şi vom drege, nu avem posibilitatea să vă publicăm masiv (după expresia altora), pentru că (după expresia noastră) nu visăm în locul altora. Noi vă mângâiem ameninţându-vă: sunteţi un talent care ar trebui bătut pentru a scrie. Luaţi-vă în serios, pentru că aveţi ce spune! Şi nu uitaţi că artistul nu e un simplu martor care-şi manifestă uimirea, ci o conştiinţă care deranjează.Emil Druncea scria pe 25 decembrie 2010 într-o cronică la apariţia volumului „Însemne”, o antologie cu 48 de poeţi din întreaga ţară:  Şi iată poetul autoironiei, Costel Zăgan! O ironie fină, de rang superior străbate poeziile publicate în antologia „Însemne”. Să exemplificăm!, cum ar spune profa de română: „Ce poftă am să fiu nemuritor/şi Doamne nu-s decât doar trist”, atunci când oamenii normali sunt trişti, „nemuritorul” nu-i „decât doar trist”! El revendică într-una şi orice: „iubirile femeilor frumoase”, drept pedeapsă că există, iar moartea se miră şi ea de-o asemenea revendicare, „când naiba să te ia eşti muritor”, de unde deducem că nu Domnia Sa Moartea trebuie să-l ia, ci naiba, că e muritor, vorba ceea, Moartea îi ia doar pe nemuritori! Un joc al legităţilor universale întors pe dos de către marele autoironic. Domnul Zăgan îşi revendică şi dreptul la o stea fiindcă există, creând iarăşi un joc întors al legităţilor: oamenii cred că fiecare pământean are câte o stea în care merge după moarte sau că la moartea fiecăruia cade câte o stea, dar ironicul poet ne trimite şi la steaua-star, pentru că, nu-i aşa, este în „Paradisul aparenţelor”. Când nu e ironic, e „binevoitor”cu iubita: „Cad stele de pe sânii tăi femeie/firmamentul discret ţi-l descheie”, avid să afle cum arată firma de sub firmament, cum ar zice chiar poetul. („Hainele demodate ale nopţii”) Ironic, deşi nu pare la prima citire, este şi „Poem de sus”, unde lacrimile iubitei sunt arteziene, adică urcă, iar ochii iubitei sunt indecent de albaştri, toate acestea pentru că cerul şi-a dezbrăcat norii. Cititorii acestor poezii pot depista şi filosofia de viaţă a poetului, metaforele pe care şi le ia în serios ca să creeze o POEZIE ironică de cea mai foarte extraordinară calitate. AMPRENTE TEMPORALE ,vol.3, mai 2013. Prefaţă : * „Creaţia din cuvânt este marca poetului Costel Zăgan, la care Dumnezeu guvernează viaţa neexplorată a omului, „Dumnezeu este Cuvântul/suflecaţi-aş moarte” (Incompatibilitate mondială). Relevant în descifrarea menirii poetului este poemul „Artă poetică”, dezvăluindu-i concepţia despre viaţă şi lume, „în ficare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota”” (Marian Dragomuir, 22 de amprente) * „Poet, aforist,scriitor, Costel Zăgan ne va încânta cu un grupaj divers de poeme. De la poezia scurtă de esenţă,trecând prin ludicul unor poezii în rimă, până la poezia de dragoste declarativă. Limbajul lejer, versurile pline de o învăţătură transmisă prin umor, uşor ironică, face ca poemele lui Costel Zăgan să fie citite cu plăcere şi interes : „În fiecare zi/urc/câte-un/vers/din Golgota.” (Artă poetică) Nu metafora este punctul forte al versurilor scrise de poetul Costel Zăgan ,mai degrabă mesajul transmis de ele, ca şi cum citeşte gândurile unui „hâtru plin de glume”, parafrazându-l pe marele Vasile Alecsandri : „Nebunul/satului/Urlă/de/plăcere/În/jurul/bisericii”. (Zonă erogenă)” (Mihaela Meravei, Amprente ale sufletului gravate pe file de timp )