Crăiasa

Publicat de Toader Răduţă, 2 febr. 2014

Crăiasa

Ce noapte lungă, fără de visări…

Doar în urechi ne ţiuie ceva ;

Nu-i licăr la ferestre, ca de zori,

Şi de mormânt e parcă liniştea.

Un „miau” de rugă scoate un pisoi,

Şi-n ţăndări sparge somnul alungat ;

Căci scâncetul lui pare de strigoi,

Şi-n întuneric am sărit din pat.

Ce casă-i asta?… Unde suntem noi?…

-Unde eşti tu?… Pe nume ne strigăm;

Ne regăsim la uşă amândoi

Şi într-un glas copiii ni-i chemăm.

Ceva în somn îngână negrăit,

Şi ne simţim răsuflul uşurat…

Dar bezna este fără de sfârşit

Şi-o taină pare că ne-a’nconjurat.

E noapte, zi, ori ce s-a întâmplat?

Orbecăim, ne punem întrebări ;

Nici foc în vatra, nici iluminat…

Noroc avem de nişte lumânări.

Acum pricepem şi ne-nfiorăm:

Suntem zidiţi în albul hibernal…

Este Crăiasa… şi chiar nu visăm…

Nu e poveste, este… infernal !…

Articole asemănătoare