Dacă întrebați orice părinte ce îi dorește  copilului său, 9 din 10 părinți ar răspunde, cu siguranță, fericire. Aș paria însă că un procent la fel de mare de adulți nu înțeleg că fericirea nu are nimic de-a face cu plăcerea și are foarte mult de-a face cu dezvoltarea forțelor personale și a caracterului, cu educația și disciplina. Fără disciplină calitatea vieții scade dramatic. Și noi, oamenii, avem nevoie de disciplină mai mult decât suntem dispuși să credem. Suntem furioși, obosiți mereu, vulnerabili și triști, dar le cerem celorlalți să fie calmi, puternici și veseli. Suntem nemulțumiți și revoltați de tot ce ne înconjoară (de șefi, de colegii de serviciu, de vecini), dar le cerem copiilor să se comporte frumos la școală, pe stradă, la locul de joacă etc. Le cerem să mimeze, să se prefacă, să joace un rol…

Fericirea se învață în familie. Caracterul fiecăruia dintre noi poartă pecetea valorilor cu care creștem în familia de bază. Fericirea are de-a face cu sănătatea creierului, a minții. Dacă în urmă cu doar  20 de ani se considera că dezvoltarea creierului este aproape completă până la sfârșitul copilăriei, în zilele noastre neuroștiințele au demonstrat că procesul de construcție a creierului uman poate să dureze până la 25 de ani și că mecanismele implicate în procesul gândirii se conturează și sunt într-o dinamică continuă pe tot parcursul vieții. Creierul nostru este responsabil cu o listă generoasă de abilități de gândire, emoționale și relaționale care ne permit să ducem o viață echilibrată, să avem relații sănătoase și să trăim în armonie cu noi înșine și cu cei din jur. Capacitatea de decizie și planificare, reglarea emoțională și fizică, introspecția, flexibilitatea și adaptarea, empatia și moralitatea sunt calități pe care este esențial să le cultivăm copiilor noștri, calități pe care le apreciem la cei din jur. Dar pentru a-și însuși aceste calități, omul are nevoie de educație, are nevoie să exerseze bunătatea, empatia, îngăduința și bucuria zi de zi, începând cu educația de acasă.

Studiile spun că toate aceste „calități” umane necesită un creier superior bine dezvoltat. Creierul superior, complet nedezvoltat la naștere, este responsabil de gândirea complexă și sofisticată și evoluează pe toată perioada copilăriei. Părinții care își care își doresc cu adevărat copii fericiți sunt cei care sunt ei înșiși disciplinați, mulțumiți, recunoscători, educați și care au respect față de semenii lor, care critică fără să rănească, care văd binele dincolo de zidurile prea înalte ridicate din orgolii și aroganță….

Ultimele zile din an sunt sunt impregnate de o angoasă existențială: acum se fac bilanțuri, se contorizează împliniri și realizări, se fac planuri pentru anul ce vine, se caută noi căi spre… fericire. Poate n-ar fi rău să înțelegem de unde vine nefericirea înainte de a face planuri pentru un Nou An… fericit.  O ființă umană nu este una în căutarea fericirii, ci mai degrabă în căutarea unor motive pentru a deveni fericit. Doar că, de cele mai multe ori, aceste motive se transformă în așteptări nerealiste după o rețetă pe care familia de bază sau societatea o vinde despre o fericire: o stare continuă de bine, ruptă de realitate.

O intreaga industrie exploatează nevoia oamenilor de fericire. Astrologi, numerologi, antrenori și psihologi au încasat milioane de euro din vânzarea iluziei cu fericirea. Ei sunt, desigur, mai fericiți. Nu și clienții lor care plătesc bani grei pe cărți și cursuri de dezvoltare personală până să înțeleagă că viața nu le datorează fericire, dar le oferă un sens.

Fericirea e o construcție socială la fel ca moneda. E o convenție a oamenilor susținută de o varietate de practici culturale și convingeri diferite. Iar oamenii nemulțumiți și mereu în căutare învață greu, pierd șansa la fericire nu pentru că nu găsit-o niciodată,
ci pentru că nu se opresc să se bucure de ea…

Un An Nou cu sănătate și bucurii multe!